miercuri

17 aprilie, 2024

27 martie, 2016

extremisti bruxelles12 persoane au fost reținute duminică, potrivit purtătorului de cuvânt al poliției din Bruxelles, dintr-un grup de peste 400 de manifestanți, declarați naționaliști, care au protestat duminică în Piața Bursei, acolo unde sunt comemorate cele 28 de victime ale atentatelor de marți.

Îmbrăcați în negru, protestatarii și-au făcut intrarea în piață scandând “Suntem huligani”, “Asta este casa noastră” și ”Suntem la noi acasă”, iar la un moment dat au început să arunce cu diferite obiecte împotriva forțelor de ordine.

Polițiștii au intervenit cu tunuri de apă pentru a-i dispersa. Potrivit presei locale, cei 400 – 450 de demonstranți sunt membri ai galeriilor de fotbal și simpatizanți ai mișcării de extremă dreaptă „Națiunea”.


Poliția a anulat un „marș împotriva fricii” programat pentru duminică, deoarece ar fi însemnat să retragă pentru securizarea zonei forțe care participă la investigațiile pentru identificarea membrilor celulei teroriste care a pus la cale atacurile de marți.

Italia – a fost arestat bărbatul care ar fi fabricat documentele autorilor atacurilor din Paris și Bruxelles

italia arestare algerian documente false
Suspectul, așezat în genunchi înainte de a fi urcat în mașina poliției

Poliția italiană l-a arestat pe Djamal Eddine Ouali, cetățean algerian în vârstă de 40 de ani, care este bănuit că a fabricat documentele de identitate false folosite de teroriștii care au participat la atacurile din Paris și Bruxelles.

A fost reținut în timpul unui raid într-un orășel din sudul Italiei și va fi extrădat în Belgia. Potrivit BBC, care citează surse judiciare, algerianul avea legături cu Salah Abdeslam, teroristul care a supraviețuit atacurilor din Paris și a fost arestat vineri, în Belgia.

Noi arestări în Belgia

Poliția belgiană, la rândul ei, a mai efectuat duminică dimineață câteva raiduri în timpul cărora a reținut nouă persoane, dintre care cinci au fost ulterior eliberate.


Suspectul arestat vineri într-o stație de tramvai din cartierul Schaerbeek a fost acuzat de participare la o grupare teroristă. Abderamane A, împușcat în picior în timpul schimbului de focuri de vineri, a fost condamnat în 2003 în calitate de complice la asasinarea unui lider politic și militar afgan.

Abderaman a. arestat bruxelles
Abderaman A., reținut vineri, după un schimb de focuri

Faycal Cheffou, cel de-al treilea suspect din exploziile dela aeroportul Zaventem, bărbatul îmbrăcat în alb suprins de camerele de supraveghere din aeroport, a fost arestat joi seara, în timp ce stătea în fața unuia dintre birourile procuraturii.  Perchezițiile de la domiciliul jurnalistului freelancer nu au dus la descoperirea de armament sau explozibili.

suspecti zaventem

Alți doi suspecți, Aboubakar A. and Rabah N., au fost și ei inculpați pentru activități teroriste și participare la un grup terorist.

52 de persoane au murit într-un atentat din Pakistan

În Pakistan, orașul Lahore, cel puțin 52 de persoane, în majoritate femei și copii, au murit duminică într-un atentat comis de un terorist sinucigaș care s-a aruncat în aer în apropierea unui parc de joacă pentru copii.

Numărul răniților în explozie este de peste 150, potrivit Reuters.

Atacul nu a fost revendicat până acum.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: