joi

25 aprilie, 2024

17 august, 2017

Regimul post Brexit va permite cetățenilor UE să intre fără viză în Marea Britanie, dar vor putea munci doar dacă vor îndeplini noi condiții restrictive de imigrar, potrivit unui document al guvernului britanic, citat de The Guardian.

Marea Britanie va permite accesul liber în scopuri turistice, dar nu pe termen nelimitat.

De asemenea, companiile britanice vor putea angaja cetățeni din UE, dar în condiții mai dificil de îndeplinit.


La Londra se vorbește de controlul imigrării prin introducerea unor cote, în virtutea uni sistem care presupune stabilirea unui număr de permise de lucru.

Reguli diferite se vor aplica în perioada de tranziție. Documentul guvernamental ar urma să fie făcut public la finalul acestui an.

Marea Britanie negociază cu Uniunea Europeană condițiile ieșirii din UE. Londra își doreste să discute în paralel relaţiile bilaterale post-Brexit, odată cu condiţiile retragerii, dar Bruxelles-ul vrea negocierea separată şi succesivă a celor două dosare, primul fiind cel al condiţiilor de ieşire.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: