marți

23 aprilie, 2024

28 februarie, 2015

Boris-NemtsovPoliticianul rus de opoziţie Boris Nemţov a fost ucis vineri, înainte de mierzul nopţii, în centrul Moscovei, informează presa internaţională. Un atacator necunoscut aflat într-o maşină a tras patru focuri în spatele politicianului, în timp ce acesta traversa un pod aproape de Kremlin, indică rapoartele poliţiei.

Moartea lui Boris Nemţov survine la doar câteva ore după ce aceasta a făcut apelul la mobilizarea pentru un marş împotriva războiului din UCraina, care ar fi avut loc duminică în capitala rusă.

Reacţii la moartea lui Nemţov

Reacţiile la moartea sa nu au întârziat să apară. Preşedintele Vladimir Putin a spus că preia controlul personal asupra anchetei privind împuşcarea politicianului de opoziţie, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului. În aparenţă, pare un asasinat la comandă, a spus Dmitri Peskov.


Foto: martin.livejournal.comPreşedintele american, Barack Obama, a condamnat „brutala crimă” şi a cerut guvernului rus să facă „o anchetă promptă, imparţială şi transparentă”.

La rândul său, secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, a condamnat şi el asasinatul şi a postat pe Twitter: „Sunt şocat şi revoltat de faptul că unul dintre liderii importanţi ai opoziţiei a fost împuşcat. Ucigaşii trebuie aduşi în faţa justiţiei”.

Boris Nemţov, fost ministru în perioada Elţîn, lider al opoziţiei faţă de Putin

Într-un interviu recent, scrie BBC, Boris Nemţov afirma că se teme că Vladimir Putin va pune să fie ucis, din cauza opoziţiei sale faţă de războiul din Ucraina. Iar avocatul acestuia afirmă că politicianul a primit ameninţări cu moarte pe social media, în ultimele luni.
Boris Nemţov, care a fost împuşcat mortal la Moscova la vârsta de 55 de ani, a fost o figură carismatică a politicii ruse, un reformator liberator care s-a remarcat în timpul lui Boris Elţîn şi care a devenit un critic înverşunat al preşedintelui Vladimir Putin, relatează BBC News.

Nemţov a candidat pentru prima dată în 1989, fără succes, înainte de a fi ales în Parlamentul rus în 1990. El i-a fost alături lui Boris Elţîn atunci când preşedinţia acestuia era vizată de critici în 1991, iar Elţîn l-a recompensat pentru loialitatea lui cu un post de guvernator regional la Nijnîi Novgorod.


Nemţov era tânăr şi elocvent, vorbea fluent engleza şi ştia cum să se descurce în faţa presei, iar Nijnîi Novgorod a devenit un model pentru investitorii străini în Rusia.

Nemţov a devenit rapid unul dintre cei mai proeminenţi politicieni din Rusia şi observatorii speculau că Elţîn îl vede drept succesorul său. În 1997, Elţîn l-a numit vicepremier pentru reforma economică, dar Nemţov a ajuns să regrete numirea, pentru că aceasta prevestea începutul declinului său politic.

Orice ambiţii prezidenţiale pe care le avea au fost subminate de criza economică din august 1998, care l-a costat postul în Guvern.

În 1999, Nemţov a fondat Uniunea Forţelor de Dreapta (SPS), alături de câţiva liberali ca Anatoli Ciubais şi Igor Gaidar. Iniţial, partidul părea să aibă un succes moderat, obţinând aproximativ 10 la sută din voturi la alegerile din decembrie şi formând o facţiune influentă în Parlamentul rus. Dar în următorii ani, atitudinea SPS faţă de noul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, a evoluat de la sprijinul condiţionat la opoziţie deschisă, iar partidul şi-a pierdut susţinătorii.

În alegerile din 2003, SPS nu a mai reuşit să obţină 5 la sută din voturi pentru a intra în Parlament. Nemţov a demisionat din funcţia de lider al SPS şi a urmat o carieră în afaceri, încercând zadarnic să reunească liberalii ruşi, dezorganizaţi total după catastrofa din alegeri.

Nemţov a fondat numeroase mişcări de opoziţie după ce a părăsit Parlamentul rus în 2003 şi a fost copreşedintele Partidului Republican – Partidul Libertăţii Poporului din 2012.

El a fost un critic vocal şi proeminent al lui Putin, denunţându-l pentru participarea Rusiei la criza din Ucraina, pentru deteriorarea situaţiei economice şi pentru corupţia care a înconjurat pregătirea Jocurilor Olimpice de la Soci din 2014.

Nemţov era un membru de seamă al mişcării liberale Solidarnost.

Alături de alte figuri de opoziţie, Aleksei Navalnîi şi Gary Kasparov (fost campion la şah), Nemţov a jucat un rol proeminent în marşurile opoziţiei din Moscova după alegerile controversate din 2011. El a fost arestat pentru participarea la aceste proteste şi a fost deţinut în 2011 timp de 15 zile.

În pofida faptului că era un membru proeminent al opoziţiei, el nu era mereu de acord cu opoziţia liberală fracturată a Rusiei. În 2011, potrivit unor înregistrări, el îi numea pe susţinătorii opoziţiei „hamsteri” şi „pinguini speriaţi”, dar aceste afirmaţii ale sale nu au provocat scindări masive.

El a devenit o figură proeminentă a opoziţie încă o dată în 2011, dar a ieşit din luminile reflectoarelor în ultimii ani. Cu toate acestea, deşi nu mai este considerat o parte a politicii de prim-plan a Rusiei, uciderea lui a şocat multe persoane în ţară.

Boris Nemţov era, de asemenea, cercetător domeniul nuclear, un ecologist şi tatăl a patru copii.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: