duminică

21 aprilie, 2024

9 iulie, 2018

Transferul tuturor contribuțiilor la angajat a provocat diminuarea veniturilor a aproximativ 1,2 milioane de lucrători, iar în cazul altor 609.000 de salariați există acest risc iminent, a declarat, luni, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

„Impactul ‘revoluţiei fiscale’ a atins în mod direct 1,2 milioane de lucrători şi pune în risc încă 608.781 de salariaţi. Pe aceşti 608.781 de salariaţi în general îi regăsiţi prin companii multinaţionale, prin companii mijlocii şi mari. Ceilalţi 1,2 milioane de salariaţi o să-i regăsiţi preponderent în întreprinderi mici, întreprinderi mijlocii. Evident, aceasta este o zonă în care lucrătorii au deja restricţii în a se organiza, a se reprezenta şi, în plus, aşa cum atrăgeam atenţia încă din toamna anului trecut, era imposibil ca Inspecţia Muncii să poată să ajungă să monitorizeze, să supravegheze şi să stimuleze 500 şi ceva de mii de angajatori din România ca să respecte recomandările politicienilor”, a spus Dumitru Costin.


Impactul Revoluției fiscale, așa cum se refelectă în datele oficiale (REVISAL, registrul angajaților), prezentat de BNS:

  • 1.135.418 salariaţi au înregistrat, în martie 2018 faţă de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete
  • dintre aceștia, 169.440 – salariaţi au suportat integral transferul sarcinii contribuţiilor
  • iar 965.978 salariaţi au suportat parţial transferul sarcinii contribuţiilor
  • alți 608.781 salariaţi au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce priveşte salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare

Situația modificării contractelor individuale de muncă, la finalul termenului stabilit prin lege, 31 martie 2018:

  • aproape jumătate dintre angajatorii din mediul economic din România au operat modificări ale contractelor individuale de muncă în vederea compensării transferului sarcinii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat
  • 24% dintre angajatorii activi nu au operat nicio modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract

Din analiza datelor disponibile, BNS a descoperit că aproximativ 50.000 de angajatori activi nu depuneau declaraţii fiscale pentru salariaţii proprii, la 31 martie 2018.

Bugetul consolidat a pierdut

  • Bugetul public consolidat, conform Programului de Convergenţă 2018, pierde 2,38 miliarde de lei, în 2018, ca efect al aplicării OUG 79/2017, cea care stabilea și transferul contribuțiilor sociale.
  • „Bugetul asigurărilor sociale nu este echilibrat nici după transferul sarcinii contribuţiilor sociale, fondul unic de asigurări de sănătate înregistrează la 5 luni un deficit mai mare decât întreg anul 2017. Ceea ce bugetul de stat încasa ca impozit pe venit şi transfera ca subvenţie este acum încasat direct sub formă de contribuţii, bugetul de stat suportând însă o pierdere substanţială a veniturilor din impozit pe venit”, a explicat Dumitru Costin, a declarat Dumitru Costin.
  • Au crescut cu 0,3% datoriile primelor 90 de companii care împreună adunau mai mult de 50% din datoriile restante la bugetele de asigurări sociale, comparativ cu 30 septembrie 2017. Peste jumătate din aceste companii sunt deja în faliment, iar 25% din sunt în stare de insolvenţă.
  • În plus, conform datelor comunicate de ANAF, numărul angajatorilor care au depus declaraţii fiscale pentru impozit pe venit şi contribuţii sociale a fost în luna martie 2018 cu peste 3% mai mic faţă de noiembrie 2017.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: