joi

18 aprilie, 2024

13 septembrie, 2017

Sindicatele au declanșat campania împotriva deciziei Guvernului de a transfera toate contribuțiile sociale la angajat. Măsura, unică în UE, va diminua veniturile nete ale salariaților, spun liderii Blocului Național Sindical (BNS), una dintre cele trei confederații din România.

„Această translatare a contribuțiilor pe angajat va duce la o măsură care le va afecta veniturile nete. Patronii prin definiţie au un obiectiv: de a-şi maximiza profitul, activităţile economice nu sunt opere caritabile. Care a fost principalul instrument la care au recurs conducătorii de firme atunci când au vrut să-şi îmbunătăţească indicatorii economici? Au redus cheltuielile cu forţa de muncă. Asta fac angajatorii”, a explicat miercuri Dumitru Costin, preşedintele organizației.

Din 120 de țări în care există un sistem de securitate socială dezvoltat, niciuna nu a lăsat plata contribuțiilor sociale exclusiv „în cârca salariatului”, așa cum vor să procedeze autoritățile din România, a mai spus Dumitru Costin.


„În nicio ţară din Europa finanţarea sistemului de securitate socială nu se asigură exclusiv de către angajat, pentru că vorbim de solidaritate şi de responsabilitate socială asumată în mod echilibrat între angajat şi angajator. Practica europeană arată o asumare împreună – angajat şi angajator – a finanţării sistemului de securitate socială”, a adăugat liderul BNS.

De aceea, BNS a lansat miercuri campaniei intitulată „NU experimentelor sociale pe români!”, care demarează cu sesizarea unor instituţii europene şi internaţionale, printre care Comisia Europeană, Parlamentul European şi Fondul Monetar.

De asemenea, a fost lansată o petiție ce poate fi smenată de oricine, indiferent că este membru de sindicat și indiferent de ocupație sau vârstă.

Luna viitoare, sindicaliștii vor trece la faza a doua a campaniei, protestele.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: