luni

22 aprilie, 2024

7 martie, 2018

BlackBerry a dat în judecată Facebook pentru că marea rețea socială i-ar fi încălcat drepturile de proprietate intelectuală protejate de mai multe brevete.

Facebook ar folosit fără drept, printre altele, tehnologia BlackBerry Messenger, inventată de fosta mare companie de telefonie, pentru aplicaţiile de mesagerie Messenger, WhatsApp şi Instagram.x

Avem un caz solid pentru că Facebook a încălcat drepturile noastre interlectuale și, după mai mulți ani de discuții, avem de asemenea obligația față de acționarii noștri să urmăm căile de atac adecvate”, a declarat un purtător de cuvânt al Blacberry, citat de Bloomberg.


Litigiul ar face parte din strategia președintelui executiv al BlackBerry, John Chen, de a face bani pentru compania sa, care și-a pierdut cota de piață pe segmentul smartphone pe care altădată îl domina, remarcă Reuters.

„Acuzații au creat aplicații de mesagerie care folosesc inovații BlackBerry precum cele privind securitatea (datelor), interfața, dar şi mai multe opţiuni de funcţionalitate sporită”, spune firma canadiană în plângerea adresată curții federale din Los Angeles.

Facebook a răspuns pe tonul superior al învingătorului: „Acțiunea BlackBerry reflectă în mod trist situația afacerii sale de mesagerie. După ce a abandonat efortul de a inova, BlackBerry caută acum să taxeze inovațiile altora”, a declarat Paul Grewal, consilierul general adjunct al Facebook, citat de Bloomberg.

Rezultatul cel mai probabil al litigiului, o înțelegere între cele două companii vor ajunge la o înţelegere.


Dovadă este faptul că investitorii la bursa NASDAQ din New York au sancționat situația cu o pierdere de mai puțin de 1% a acțiunilor Facebook (FB) la aflarea veștii procesului și de 0,34% până la prețul de închidere în recuperare.

BlackBerry încearcă să obțină despăgubiri sau redevențe de la alte companii pentru folosirea a mai mult de 40.000 de patente de tehnologie incluzând sistemele de operare, infrastructura rețelei, softuri audio, de mesagerie, securitate și wireless.

Compania canadiană a acționat în justiție pe Nokia Corp în februarie 2017 pentru încălcarea unor patente de wireless 3G și 4G.

Qualcomm Inc (QCOM.O) a acceptat să plătească 940 de milioane de dolari pentru a rezolva arbitrajul privind redevențele.

Este deja o practică obişnuită ca o companie aflată în restructuare, după ce afacerile sale au intrat pe o pantă descendentă, să caute mijloace de finanţare inclusiv prin procese în instanță. Au făcut-o Yahoo! cu Facebook în 2012, Nokia cu Apple în 2016.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: