vineri

19 aprilie, 2024

2 iulie, 2013

Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a lansat un program de 150 milioane euro pentru susţinerea emisiunilor de obligaţiuni pe termen mediu şi lung ale instituţiilor financiare din România.

Prima investiţie din acest program a vizat subscrierea de obligaţiuni în lei emise recent de UniCredit Ţiriac Bank. Astfel, berd a subscris 20% din totalul de 550 milioane lei (echivalentul a 121 milioane euro) la care s-a ridicat emisiunea de obligaţiuni negarantate cu maturitate de 5 ani, care a atras peste 30 de investitori.

„Programul berd pentru dezvoltarea pieţei obligaţiunilor emise de instituţii financiare din România acoperă investiţii în titluri de credit negociabile emise de către băncile locale şi instituţiile financiare nebancare”, se arată într-un comunicat al berd citat de MEDIAFAX.


UniCredit Ţiriac Bank a atras 550 milioane lei prin oferta de obligaţiuni derulată pe Bursă, peste valoarea indicativă de 500 milioane lei. Emisiunea a fost subscrisă în proporţie de peste 50% de investitori din România, dintre aceştia societăţile de administrare a investiţiilor atrăgând 39,38%, iar fondurile de pensii au avut o pondere de 28,7%.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: