duminică

17 martie, 2024

22 martie, 2018

The abstract three-dimensional mechanism from various details

Industria a ieşit din contracţie, în luna februarie, dar avansul a fost modest. Revenirea e susţinută de cele două motoare principale: creşterea cererii interne şi creşterea exporturilor, spune Barometrul industrial, realizat de IRSOP şi SNSPA, în urma unui sondaj printre managerii din sector.

Astfel că optimismul managerilor a înregistrat prima scădere din ultimele cinci luni, potrivit „indicelui de optimism” calculat prin agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare.

„Probabil că scorul maxim din ianuarie a fost susţinut de aşteptări mari, care în februarie nu s-au confirmat în întregime. Aşteptările scad chiar şi atunci când realitatea le contrazice numai parţial”, explică un comunicat SNSPA.


Aprecierile favorabile din februarie, sintetizate în Barometrul industrial, n-au reuşit să recupereze scăderile din lunile decembrie şi ianuarie, fapt pus de realizatorii studiului pe seama faptului că „că relansarea călduţă a fost sub aşteptările managerilor, pentru că încrederea lor în activitatea viitoare a scăzut faţă de luna precedentă”.

Datele INS

Producția industrială scăzuse deja cu un ritm lunar de 2,8% în ianuarie, după trei luni la rând de creștere, potrivit datelor Institutului Național de Statistică.

Dinamica an/an a producției industriale a crescut cu 8,5% în ianuarie, în decelerare de la 9% în decembrie – cea mai slabă evoluție din septembrie 2017, în ciuda accelerării producției din ramura prelucrătoare, de la 11,1% an/an în decembrie la 12,7% an/an în ianuarie – cel mai ridicat nivel din octombrie 2017, potrivit unei analize a Băncii Transilvania.

Barometrul industrial mai spune  următoarele:

PRODUCŢIA

  • Volumul producţiei a urcat la 55 de puncte, faţă de 44 în decembrie şi 46 în ianuarie când industria s-a aflat în contracţie. Dacă atenuăm volatilitatea calculând o medie între ianuarie şi februarie observăm că activitatea nu depăşeşte 50,5 puncte, ceea ce înseamnă că în primele două luni din 2018 industria s-a aflat sub zona de creştere.
  • Stocurile au crescut de la 43 la 47 şi se află tot în fază de contracţie, sub 50 de puncte.

CEREREA

  • Comenzile noi s-au înviorat puţin urcând de la 45 la 54, dar media arată că în primele două luni cererea a rămas contractată.
  • Comenzile pentru export au crescut în mod clar de la 53 în ianuarie la 59 în februarie. Intensificarea exporturilor reprezintă o forţă puternică şi arată cât de dependentă este revigorarea întregii industrii de exporturile realizate numai de către o parte a firmelor industriale.
  • Importurile de materii prime au urcat ceva mai lent, de la 56 la 59 şi se apropie de punctajul maxim de 61 de puncte din ultimele 8 luni.

FORŢA DE MUNCĂ


Numărul angajaţilor a rămas la 50 de puncte, semn că angajările şi disponibilizările rămân în echilibru, în sensul că firmele nu angajează salariaţi mai mulţi decât numărul celor care îşi încetează activitatea.

COSTURI ŞI VENITURI

  • Costurile de producţie rămân la o valoare ridicată de 72 de puncte, dar în uşoară scădere faţă de 74 în ianuarie. Scăderea ar putea fi legată de un consum mai redus de energie datorită intervalelor cu temperaturi mai ridicate. Oricum, indicatorul costurilor se află cu mult peste media de 67 de puncte a întregului an 2017.
  • Preţurile încasate de firme arată o uşoară scădere de la 64 în ianuarie la 62 în februarie, după circa trei luni de creştere consecutivă. Dacă scăderea persistă, ea ar putea semnala o tendinţă spre deflaţie. Ar fi tot ceea ce firmele îşi pot dori mai puţin în condiţiile gradului ridicat de îndatorare a sectorului industrial.

AŞTEPTĂRILE

Indexul de optimism al managerilor arată prima scădere din ultimele cinci luni. În octombrie 2017 indexul avea 59 de puncte, iar în ianuarie 2018 crescuse la 71. Dar luna trecută a scăzut la 68. Valoarea indexului rezultă din agregarea aşteptărilor distincte ale managerilor privind cererea, producţia şi încasările viitoare.

În fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: