Autoritatea Națională pentru Cercetare lansează trei noi apeluri pentru proiecte cu fonduri europene

de Vladimir Ionescu | 21.6.2016 .

cercetareAutoritatea Națională pentru Cercetare Științifică și Inovare (ANCSI) a lansat în ultimele săptămâni trei noi apeluri, în valoare totală de aproximativ 270 de milioane de lei.

Primele două competiții sunt pentru proiecte complexe de cercetare de frontieră, iar cel de-al treilea, pe Programul de dezvoltare a sistemului național de C&D.

Proiecte Complexe de Cercetare de Frontiera din cadrul PNCDI III, Programul 4: Cercetare fundamentală şi de frontieră, Subprogramul 4.2: Proiecte de Cercetare Exploratorie.

Bugetul total este de maximum 170 de milioane de lei, cu cel mult un milion pe proiect.

Termenul limita pentru depunerea cererilor de finantare este 30 iunie 2016, ora 16:00.

Scopul subprogramului este susţinerea şi promovarea cercetării ştiinţifice fundamentale, interdisciplinare şi/sau exploratorii din România.

Programul se adresează cercetătorilor cu performanţe demonstrate prin calitatea şi recunoaşterea internaţională a publicaţiilor ştiinţifice.

Condiţii de acordare

  • Directorul de proiect este doctor în ştiinţe (având titlul obţinut cu cel puţin 8 ani înainte de termenul de depunere a propunerii de proiect);
  • Structura echipei (max. 5 poziţii cu normă întreagă – inclusiv directorul de proiect):   min. 1 poziţie doctoranzi/masteranzi;

Procesul de evaluare

Sunt 2 etape depunere si 2 etape evaluare

  • Etapa I:se evaluează “short proposal” si calitatea directorului de proiect; Rezultat admis/respins.
  • Etapa a II-a:se evaluează “full proposal” pentru proiectele declarate “admis” în prima etapă.

Proiecte Complexe de Cercetare de Frontiera din cadrul PNCDI III, Programul 4: Cercetare fundamentală şi de frontieră, Subprogramul 4.1: Proiecte Complexe de Cercetare de Frontiera

Bugetul competiției este de maximum 85 de milioane de lei, cu cel mult 8,5 milioane pentru un proiect.

Durata maximă este de 4 ani.

Perioada apelului:

  • Etapa 1: 15 iunie – 15 iulie 2016 ora 16:00;
  • Etapa 2: după 30 iunie – 15 noiembrie 2016 ora 16:00.

Subropramul dorește susținerea și promovarea cercetării științifice avansate, multidisciplinare și interdisciplinare și a progreselor substanțiale la frontierele cunoașterii, precum și încurajarea de noi metode și tehnici, inclusiv abordări și investigații neconvenționale la interfața dintre disciplinele deja consacrate.

Programul se adresează grupurilor de cercetători din România care își reunesc cunoștințele, experiența și resursele în elaborarea de proiecte ce demonstrează complementaritate și aduc valoare adăugată în dezvoltarea de noi direcții de cercetare, contribuie la descoperiri importante, dezvoltă în mod original modele, teorii şi metode deja existente.

Condiţii de acordare

  • Propunerea de proiect implica cel puțin două echipe de cercetare din două instituții diferite (organizații de cercetare cu personalitate juridică) din România;
  • Un singur cercetător, numit director de proiect, are responsabilitatea principală pentru administrarea grantului. iar fiecare echipă de cercetare, implicată în proiect, îşi desemnează un coordonator;
  • Directorul de proiect si coordonatorii echipelor de cercetare sunt cercetători activi cu experiență și performante științifice deosebite demonstrate prin originalitate și impact internațional major al publicațiilor științifice, recunoscuți ca personalități sau lideri în domeniul de cercetare în care se depune propunerea de proiect.

Proiecte de Cercetare Exploratorie din cadrul PNCDI III, Program 1: Dezvoltarea sistemului naţional de cercetare-dezvoltare, Subprogramul 1.1.2: Premierea rezultatelor cercetării – articole

(pentru creșterea calității, a impactului și a vizibilității internaționale a cercetării românești prin recunoașterea și recompensarea rezultatelor semnificative publicate în reviste de prestigiu din fluxul științific principal internațional)

Bugetul competiţiei – 14.000.000 lei

Pentru premiile acordate din bugetul anului 2016 se primesc cereri de finanţare în regim continuu, între 15 iunie și noiembrie 2016, ora 16:00.

Condiţii de acordare

  • articole publicate în 2016 sau în 2015 (nepremiate în competiția din 2015);
  • articolul conține mențiunea afilierii la o instituție din România a autorilor care solicită premierea (România și denumirea instituției respective trebuie să se regăsească în pagina articolului din Web of Science Core Collection, la secțiunea „Addresses”);
  • se premiază doar articole publicate în reviste indexate ISI care au încadrarea unică “document type” (1) “article”sau (2) “review”;
  • pentru a fi premiat, articolul trebuie să fie vizibil în Web of Science Core Collection.

Premii acordate

  • 40.000 lei pentru un articol publicat revistele Nature sau Science;
  • 20.000 lei pentru un articol publicat în reviste din Grupul Nature aflate pe primul loc în subdomeniul ISI corespunzător;
  • 10.000 lei pentru un articol publicat în reviste aflate pe primul loc în subdomeniul ISI corespunzător;
  • 6.000 lei pentru un articol publicat revistele din zona Roșie (primul sfert din subdomeniile Science Citation Index Expanded și Social Sciecion Index-clasamente IF sau AIS)

 

Publicat la data de 21.6.2016 .

Lasa un comentariu


România robotizată: Când vom ajunge din urmă Slovenia, Cehia și Ungaria?

În România, Revoluția 4.0 se amână pe termen deocamdată nedeterminat. Cu o densitate de doar 11 roboți la 10.000 de angajați din industria prelucrătoare,...Citeste mai departe »

Top 100 cele mai inovative universități din Europa. Din Rusia și din statele UE din fostul bloc comunist – nicio instituție. Exemplul Irlandei

KU Leuven, dn Belgia, este cea mai inovative universitate din Europa, potrivit celei de-a doua ediții a clasamentului realizat de Reuters, top ce cuprinde...Citeste mai departe »

Cele mai mari cinci universități ale României îl acuză pe ministrul Cercetării că subminează instituțiile românești din domeniu

Universităţile „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, „Babeş-Bolyai” din Cluj Napoca, Universitatea din Bucureşti, Universitatea de Vest din Timișoara şi Academia de Studii Economice, reunite...Citeste mai departe »

RESAVER, fondul paneuropean de pensii suplimentare pentru cercetători

Primul fond de pensii pentru cercetătorii europeni, RESAVER, este operațional începând cu luna martie.  Este un produs de economisire pentru pensie modern, care le...Citeste mai departe »

Costurile brevetării invențiilor, de peste 2 ori mai mari în România decât în Germania. Procedurile, de 2 ori mai lungi decât în Coreea de Sud

Taxele pe care le percepe Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) pentru brevetare sunt mai mari decât cele din Slovacia, Cehia, Serbia...Citeste mai departe »

Studiu / Cum percep europenii protejarea proprietății intelectuale și care sunt efectele comportamentale

Proprietatea Intelectuală (PI) este în continuare un concept foarte abstract pentru cetățenii europeni și există o tendință constantă de a asocia protejarea PI cu...Citeste mai departe »

Cercetătorii în forța de muncă românească – problema cea mare. Îi formăm, dar nu știm să-i păstrăm. Ce fac vecinii

Numărul de cercetători din Uniunea Europeană a crescut considerabil în perioada 2005 – 2015, de la 1,38 milioane până la 1,82 milioane ( +32,2%)....Citeste mai departe »

O echipă de liceeni timișoreni a câștigat finala virtuală a competiției Zero Robotics, organizată de NASA și MIT

O echipă de cinci elevi ai unui liceu din Timișoara a câştigat finala virtuală a competiției Zero Robotics, organizată de NASA şi universitatea americană...Citeste mai departe »

Siveco România vrea să ”reseteze”: Raportul său de sustenabilitate – în finala Deloitte Green Frog Award

Ultimul raport de Sustenabilitate al Siveco a câștigat etapa națională a competiției Deloitte Green Frog Award, fiind înscris în etapa superioară, cea care va...Citeste mai departe »

Macheta primei mașini electrice low-cost create în România – prezentată la Cluj

Macheta ”Go4two”, prima mașină electrică low-cost concepută și produsă în România a fost prezentată joi seara, la Cluj-Napoca. Autovehicului va costa, cu tot cu...Citeste mai departe »

Cercetarea a contractat deja 62% din totalul alocat prin Axa 1 a Programului Operaţional Competitivitate 2014-2020

Valoarea totală a fondurilor europene contractate anul acesta pe Programul Operațional Competitivitate 2014 – 2020 este de 604 milioane de euro (2,718miliarde de lei), potrivit...Citeste mai departe »

Cum se calculează scutirea impozitului pe veniturile obținute din Cercetare – Dezvoltare

Criteriile, condiţiile, procedura de calcul a scutirii şi documentele justificative necesare la încadrarea persoanelor scutite de la plata impozitului pe veniturile din salarii şi...Citeste mai departe »

Începe instalarea celui mai puternic laser din lume – Primele componente au ajuns la Măgurele

Primele componente ale celui mai puternic laser din lume au ajuns la Extreme Light Infrastructure – Nuclear Physics (ELI-NP), din cadrul Institutului de Fizică de la...Citeste mai departe »

Ponderea întreprinderilor inovatoare a scăzut cu 7,9% între 2012 și 2014, față de 2010 – 2012. Cele mai puține IMM-uri inovatoare, în Regiunea de Vest

În perioada 2012 – 2014, a scăzut cu 7,9 puncte procentuale ponderea întreprinderilor inovatoare, iar procentul salariaților din aceste firme s-a diminuat cu 12,3%,...Citeste mai departe »

Tabloul de bord european privind inovarea 2016: România, ultima din clasament și se îndepărtează de media performanței europene

Performanța inovării s-a îmbunătățit per ansamblu în Uniunea Europeană, în ultimii opt ani. În 21 de state s-au înregistrat creșteri de diferită anvergură, cele...Citeste mai departe »

Facilitățile acordate Cercetării – publicate în Monitorul Oficial. Beneficiari, deduceri și proceduri

Ordinul cuprinde regulile de calcul al rezultatului fiscal pentru activităţile de cercetare sau dezvoltare tehnologică în cazul cărora se acordă deducerea suplimentară, de 50%,...Citeste mai departe »

Inspiring Science Education – proiect de promovare al proiectelor științifice ale profesorilor și elevilor români

În perioada 29 iunie – 1 iulie 2016, se desfășoară la Sinaia Conferința Națională Inspiring Science Education, proiect în care SIVECO România este partener...Citeste mai departe »

Cercetarea din UK sub efectele Brexit – se anunță probleme în mobilitatea cercetătorilor și la finanțare

Brexitul a fost rezultatul pe care cei mai mulți dintre cercetători nu l-au dorit, scrie Nature. Pentru oamenii de știință britanici urmează o perioadă...Citeste mai departe »

Jumătate din cercetătorii angajați la proiectul ELI de la Măgurele sunt români stabiliți în străinătate sau expați

Cercetarea este unul dintre domeniile cu cea mai mare mobilitate a personalului. Fenomenul este stimulat, pe de o parte, de dorința acestor specialiști de...Citeste mai departe »

Proiect: Facilitățile fiscale pentru cercetare se extind și la firmele care nu au acest obiect de activitate

Discuțiile pentru noi facilităţi fiscale acordate cercetării-dezvoltării şi inovării (CDI) și pentru operaționalizare celor deja existente au fost demarate de Ministerul Educației. Săptămâna trecută...Citeste mai departe »

O invenție care ar putea revoluționa ambalarea alimentelor: Folia antimicrobiană biodegradabilă va primi anul acesta brevetul. Inventatorul ei încearcă să aplice brevetul printr-un proiect european

Folia antimicrobiană biodegradabilă, care va permite o expunere mai lungă a produselor alimentare în magazin fără a fi folosiți aditivi, va fi brevetată anul...Citeste mai departe »

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca – partener în două proiecte de cercetare privind vehiculele autonome

România nu excelează per ansamblu în domeniul cercetării, dar are câteva echipe ce reușesc să facă performanță la nivel european. Departamentul de calculatoare al...Citeste mai departe »

Cum se plimbă brevetele de invenții prin economia României

În 2014, la Oficiul Român de Invenții și Mărci (OSIM) au fost înregistrate 1.036 de cereri de protejare a unor invenții sau inovații, și...Citeste mai departe »

Cea mai sustenabilă locuință din Europa se află în curtea unei universități din București: Casa care produce mai multă energie decât consumă

Cea mai sustenabilă casă din Europa, prima care ar putea fi certificată complet Living Building Challenge, se află în București și este prototipul unui...Citeste mai departe »

România inventatoare: Brevetele și aplicarea lor. Câte ajung să producă bani, cum se valorifică

Binecunoscuta veste rea: România este penultimul stat din UE la capitolul brevete de invenții, transfer tehnologic sau alți indicatori privind competitivitatea, cercetarea și inovarea....Citeste mai departe »

IT și comunicații – sectorul cel mai dinamic al economiei: Comparația cu țările UE

Sectorul de informații și comunicații (ICT) a crescut cu aproape 45% în ultimii cinci ani iar ponderea sa în formarea PIB s-a dublat în...Citeste mai departe »

Cercetarea aplicativă și drepturile intelectuale: concesiile făcute în România ”economiei reale”

Legislația privind drepturile de proprietate intelectuală a figurat mereu pe lista obstacolelor ce împiedică atragerea investițiilor străine, dar discuțiile s-au centrat mereu pe modificări...Citeste mai departe »

Cum poți face cercetare clinică în România

Pentru România, puține din etapele cercetării medicale sunt cu adevărat accesibile. Pentru cercetarea fundamentală ne lipsesc nu doar echipamentele, reactivii, culturile și, până la...Citeste mai departe »

Două brevete premiate la Salonul de la Bruxelles vor aduce bani Universității de Științe Agricole din Timișoara

Două brevete create de echipe de specialişti de la Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului au primit, în luna noiembrie, medalia...Citeste mai departe »

Cum se pierd fondurile: Cu competență și profesionalism, Institutul ”Grigore Antipa” din Constanța a comandat o navă militară în locul unei nave de cercetări științifice

Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare Marină “Grigore Antipa” Constanţa (INCDM) va pierde șansa de a achiziționa o navă nouă cu aproape opt milioane...Citeste mai departe »

Centrul de Medicina Genomului Timișoara – de la diagnosticarea bolilor genetice, la tratamentul personalizat

România este unul dintre statele membre care a accesat cei mai puțin bani pentru cercetarea în domeniul medical, potrivit oficialilor europeni. Însă, fără aceste...Citeste mai departe »

Excepțiile din cercetarea medicală: Când succesul merge împotriva sistemului

Cum poți reuși în cercetarea medicală din România? Care este secretul acelora puțini care se pot lăuda cu articole publicate în reviste internaționale bine...Citeste mai departe »

România – singura țară UE în care finanțarea cercetării scade an de an: am pierdut legătura chiar și cu plutonul codașilor. Doar 1,5% din banii alocați pe Cercetare vin din Universități

Datele oficiale pe anul 2014 arată că România nu reușește nici măcar să-și păstreze locul printre codașele Europei la alocări pentru Cercetare: alocările scad,...Citeste mai departe »

Raport: Cât și cum investesc corporațiile din România în cercetare-dezvoltare. Modelele altor state de susținere a R&D

Incertitudinea privind facilitățile fiscale și nedefinirea exactă a activităților eligibile pentru obținerea de fonduri sunt principalele impedimente care împiedică mediul privat să investească mai...Citeste mai departe »

Caricatura tristă a cercetării medicale: 6 universități, 6 instituții și 84 de unități subordonate produc un articol ISI la 4 ani pe cap de cercetător. Câteva comparații

Se vorbește adesea despre cât de bună este școala românească de medicină, iar dovada cea mai convingătoare este statistica: cât de mulți medici români...Citeste mai departe »

Ținta pentru investițiile în cercetare – misiune imposibilă: România alocă – stat + privat – pentru R&D cel mai mic procent din PIB

În cercetarea din România se investesc anul acesta 1,7 miliarde de lei (0,4% din PIB), o sumă mult prea îndepărtată de ținta fixată pentru...Citeste mai departe »

România în UE – Situația inovării în înalta tehnologie și consecința ei: scădere severă la productivitatea resurselor

România figurează în cele mai recente statistici europene cu doar 8 patente de înaltă tehnologie (high-tech) înregistrate la European Patent Office, adică 0,15% din...Citeste mai departe »

Analize cursdeguvernare

Costurile RĂMASE DE PLATĂ ale împrumutului de stabilizare macroeconomică din 2009. Poate învăţăm ceva din greşelile trecutului

România va trebui să aloce anul acesta 0,71% din PIB pentru achitarea obligaţiilor aferente pachetului de asistență externă contractat în 2009 prin acordul cu...Citeste mai departe »

Cifrele care să ne trezească / Cât de mult contează mărimea: Ce fac Cehia, Polonia, Ungaria cu creșterea lor economică mică

România a bifat la finele primului trimestru din 2017 nu doar cea mai mare creştere economică dintre ţările UE ( 5,7% brut şi 5,6%...Citeste mai departe »

Marile probleme ale unei creșteri mari. Alles gute? Oh, Nein!

Creşterea economică de 5,7% brut şi 5,6% ajustat sunt cifrele comunicate de INS care au făcut guvernanţii să desfacă mediatic şampania sucesului timpuriu, după...Citeste mai departe »

Cu pixul pe cea mai mare modificare de estimare din toate timpurile: Creşterile salariale – de unde nu-i, nici Dumnezeu nu ar trebui să ceară

Prognoza de primăvară 2017 a Comisiei Naţionale de profil, aflată în subordinea Guvernului, a reevaluat de la simplu la dublu creşterea salariului real pentru...Citeste mai departe »

Un indicator esențial în (mare) suferință: Observații și soluții la procentul angajaților cu muncă temporară

România mai bifează un indicator la care suntem pe ultimul loc în Uniunea Europeană, respectiv procentajul angajaţilor care prestează o muncă temporară. Nivelul de...Citeste mai departe »