marți

19 martie, 2024

26 februarie, 2017

În ultimele zile a produs ceva emoție în rândurile europarlamentarilor români o rezoluție redactată de belgianul Guy Verhofstadt și aprobată cu un scor foarte strâns de Parlamentul European, care repune pe tapet ideea reformării tratatelor europene. Reforma avută în vedere de această rezoluție merge în direcția separării drepturilor de vot ale europarlamentarilor: în chestiuni specifice care privesc zona euro să fie luate în considerare doar voturile parlamentarilor din țările care fac parte din uniunea monetară, ceilalți parlamentari urmând să aibă doar un vot consultativ.

Europarlamentarii români sunt, evident, împotriva acestei evoluții care deschide calea unei „Uniuni europene cu două viteze” sau cum mai este uneori prezentată, cu un „nucleu” și o „periferie”. Dar votul împotriva unor asemenea propuneri vehiculate în Parlamentul European și critica lor în discursul public nu fac mare lucru pentru soluționarea uneia din problemele de fond ale construcției europene.

Pentru că orice observator lucid constată că Uniunea Europeană a funcționat întotdeauna cu mai multe viteze, cu state membre care au avut inițiativa și state care s-au aliniat mai mult sau mai puțin convinse la aceste inițiative.


Chiar în cadrul actual al tratatelor europene țărilor membre le sunt oferite opțiuni de a participa sau nu la anumite proiecte și de a adopta mai devreme sau mai târziu unele reglementări, proceduri sau instituții – acordurile Shengen fiind o bună ilustrare a acestei realități. Moneda Euro adoptată de 19 din cei 28 de membri ai Uniunii constituie cel mai puternic și obiectiv element de departajare între țările membre, atât ca drepturi cât și ca obligații. Este evident deci că în practică ideea unei Uniuni Europene uniforme și unitare este un mit și că întotdeauna a existat un „centru” și o „periferie” a acestei construcții iar România cunoaște mai bine ca alții această realitate.

S-a creat o tensiune între realitatea „din teren” a funcționării Uniunii Europene și prevederile tratatelor ce stau la baza acesteia iar soluția de reconciliere presupune revizuirea cadrului instituțional, a acordurilor de bază.

Reformele instituționale sunt cu atât mai necesare cu cât crizele prin care trece proiectul european de aproape un deceniu se țin lanț iar soluțiile găsite și aplicate în ultimii ani s-au dovedit a fi insuficiente, nesatisfăcătoare, adesea improvizate și generatoare de controverse întrucât nu dispun de o susținere temeinică în actualele tratatele europene. Din acest motiv s-au înmulțit criticile cu privire la „deficitul democratic” al construcției europene iar capitalul de încredere al cetățenilor în UE se erodează rapid, lăsând câmp de manifestare curentelor politice populiste și eurosceptice. Brexitul, decizia cetățenilor Marii Britanii de a părăsi Uniunea Europeană, este un semnal de alarmă pentru cei ce și-au pus speranțele în proiectul european.

Dar tocmai climatul politic incert face ca o revizuire a tratatelor europene și aprobarea lor ulterioară prin referendumuri naționale să fie o întreprindere riscantă, cu rezultate potențial devastatoare pentru viitorul UE.

Trei viziuni reformatoare, la exact 60 de ani de la înființare


Situația pare fără ieșire: în lipsa unei viziuni clare cu privire la viitorul construcției europene și a reformelor necesare pentru a o promova proiectul european își pierde atractivitatea și face loc dezamăgirii, dezangajării și disoluției, dar în același timp orice încercare de promovare a unor reforme riscă să dea naștere la controverse și să precipite o criză existențială.

În acest context trebuie plasate și recentele semnale venite de la diverși lideri europeni privitoare la reforma instituțională a Uniunii. Pe 25 martie se va aniversa în capitala Italiei împlinirea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, documentul fondator a ceea ce va deveni peste ani Uniunea Europeană. Este momentul potrivit pentru a relansa proiectul european propunând o nouă viziune asupra viitorului acestui proiect. Cu ocazia unor reuniuni pregătitoare care au avut sau vor avea loc în Malta sau la Versailles, liderii unor țări precum Germania, Franța, Italia și Spania încearcă să-și coordoneze pozițiile pentru prezentarea unui punct de vedere comun asupra direcției de urmat în reforma UE.

În paralel, cabinetul președintelui Comisiei Europene Jean-Claude Juncker lucrează, potrivit publicației Politico, la pregătirea unui document cuprinzător („White Paper”), care trece în revistă opțiunile Uniunii Europene pentru dezvoltare instituțională în următorii 10 ani. O foarte scurtă „declarație” care ar urma să fie semnată de toate statele membre ale UE (cu excepția Marii Britanii) cu ocazia evenimentului din 25 martie este pregătită sub supravegherea lui Donald Tusk, Președintele Consiliului European și a lui Paolo Gentiloni, Prim-Ministrul Italiei. Obiectivul declarației ar fi acela de a oferi „o viziune ambițioasă despre cum se poate păstra unitatea și desăvârși consolidarea politică”, spune Donald Tusk.

Nu există încă documente oficiale privitoare la opțiunile considerate și cu atât mai puțin detalii privind felul în care Uniunea Europeană ar urma să evolueze într-o direcție sau alta. Știm totuși dintr-un șir de declarații făcute de-a lungul timpului de diverși lideri europeni că se confruntă trei viziuni privind viitorul UE.

Prima, susținută de parlamentarul și fostul prim-ministru belgian Guy Verhofstadt, merge către adâncirea integrării europene până la realizarea unui stat federal.

La polul opus se situează viziunea promovată de diplomația ungară, care militează pentru o Europă definită de relații inter-guvernamentale, în care rolul structurilor de la Bruxelles ar fi diminuat.

Cea de a treia viziune, promovată îndeosebi de cancelarul Germaniei Angela Merkel cu susținere din partea unor țări precum Franța, Olanda, Belgia și Luxemburg, merge pe ideea că statele membre care doresc și pot să avanseze mai rapid în procesul de integrare au libertatea de a o face fără să mai aștepte acordul unanim al celorlalte state.

România :

După cunoștințele mele, România nu a exprimat o preferință pentru vreunul din aceste modele și probabil că dominantă în atitudinea noastră rămâne teama de orice schimbare, în oricare sens :

,Nu dorim o Uniune federală din teama că nu ne putem adapta și vom fi dominați.

,Nu dorim nici o slăbire a rolului jucat actualmente de instituțiile europene în lipsa cărora riscăm derapaje în politicile interne și capacitate limitată de a trata tensiuni și probleme externe.

,Dar nici opțiunea unei „Europe a la carte” nu ne atrage din teama că vom fi plasați la „clasa a doua” – după cum indică comentariile în general negative și alarmate ce au apărut în presa noastră în ultima vreme legate de „Europa cu două viteze”.

Ezitările României sunt de înțeles și este de notat faptul că majoritatea statelor membre ale UE nu și-au exprimat încă o poziție cu privire la direcția de urmat. Este de presupus că toate se confruntă cu dileme similare cu cele ale României.

Tocmai acest lucru face ca orice inițiativă de schimbare a status-quo-ului să fie greu de promovat și de pus în practică. Chiar cu susținerea Germaniei și a Franței, propunerea de creare a unui „club select” în interiorul Uniunii Europene se confruntă cu enorme dificultăți tehnice și politice care pornesc chiar de la componența și criteriile de acces în „club”. În cazul în care Germania dorește într-adevăr să promoveze această idee, va trebui să obțină și acordul celor care rămân pe dinafară iar concesiile cerute ar putea fi extrem de costisitoare.

Au trecut câțiva ani de când am scris pentru prima oară despre posibilitatea modificării arhitecturii Uniunii Europene și oficializarea unei structuri de tip „centru” și „periferie”. Acum sunt mai degrabă convins că nu astfel de proiecte vor fi cele care vor modela viitorul UE ci crizele care așteaptă să se întâmple.

Și-mi vin în minte cuvintele lui Woody Allen care, de reținut, nu se referă la Uniunea Europeană: „Mai mult decât oricând în istorie, omenirea se află la o răspântie. O cale duce la desperare și cumplită lipsă de speranță. Cealaltă, la extincție totală. Să sperăm că vom avea înțelepciunea de a alege corect.”

***
Aurelian Dochia este consultant financiar, fost consultant pentru Banca Mondială, fost director și actual membru în CA al BRD

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. Suntem la clasa a doua.
    Tot timpul de cand suntem in UE o serie de firme din vest au avut doua depozite unul pentru vest si unul pentru est. Calitatea acestor produse difera si de multe ori sunt fabricate in tari diferite.
    Si aici este vorba despre produse de tot felul nu numai alimentare (ci si industriale, textile, electrocasnice si altele).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Un răspuns

  1. Suntem la clasa a doua.
    Tot timpul de cand suntem in UE o serie de firme din vest au avut doua depozite unul pentru vest si unul pentru est. Calitatea acestor produse difera si de multe ori sunt fabricate in tari diferite.
    Si aici este vorba despre produse de tot felul nu numai alimentare (ci si industriale, textile, electrocasnice si altele).

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Economia României a suferit în ultimul deceniu unele dintre cele

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: