Industria. I se datorează ieşirea din recesiune după 3 ani de criză. Dar cât de industrializată e, de fapt, România?
Industria: un motor de creştere ţinut în relanti. Din ce îi asigurăm spaţiu de creştere şi, până la urmă, ce anume producem şi unde vindem – într-o lume în care competitivitatea e pe buzele tuturor? Avem politici industriale? De la ce ar trebui să pornească ele? (Redacţia)
Astăzi, Aurelian Dochia – consultant financiar, fost director BRD, fost consultant pentru Banca Mondială
Exista voci care deplang soarta industriei romanesti, care ar fi ajuns doar o palida umbra a ceea ce a fost cu ceva vreme in urma. Oricine poate gasi cu usurinta numeroase exemple de intreprinderi industriale, adesea nume de prestigiu, care nu au supravietuit transformarilor prin care a trecut economia romaneasca in ultimii douazeci de ani.
In buna masura, pentru ca cei ce au condus aceste intreprinderi nu au inteles schimbarile si nu au stiut sa se adapteze la ele. Alteori, autoritatile au fost cele care au pecetluit soarta unor intreprinderi industriale prin restructurari de forma, prin interventie brutala in mangement, in preturi sau prin cursul de schimb.
Lentoarea si disputele nesfarsite legate de clarificarea regimului de proprietate al societatilor comerciale au creat un teren favorabil pentru aparitia unor retele de deturnare in interes privat a profiturilor intreprinderilor de stat iar dominanta privatizarii prin vanzarea intreprinderilor catre salariati a condus adesea la stagnare si chiar declin. Dar trebuie recunoscut faptul ca multe intreprinderi industriale erau din start structural neviabile si nu ar fi putut rezista in absenta unui mecanism de subventionare permanenta.
Cu toate aceste greseli care au debilitat intr-adevar potentialul industrial al Romaniei, in timp s-a produs o redresare a situatiei, astfel ca pe parcursul ultimilor trei ani de criza am descoperit cu surprindere ca avem totusi o industrie robusta, competitiva, care a reusit sa se instaleze ca motor al cresterii economiei si al exporturilor.
Exporturile romanesti au depasit in 2011 suma de 44 miliarde de euro (cel mai inalt nivel din istorie, cam 30% din PIB) si peste 90% din aceste exporturi sunt asigurate de industrie. Mai mult decat atat, exporturile sunt dominate de industria prelucratoare, celelalte activitati (agricultura, industria extractiva, energie sau alte activitati) contribuind cu aproximativ 8 la suta la volumul total de exporturi. Produsele cu cea mai mare pondere in exporturi (aproximativ 43%) sunt „masini, dispozitive mecanice, aparate si echipamente electrice” urmate de „mijloace si materiale de transport”. Calculatoarele si produsele electronice si optice sunt pe locul doi la exporturi, dupa autovehiculele de transport rutier.
Toate aceste date sustin ideea ca industria romaneasca a facut progrese semnificative atat in volum cat si in structura, trecind de la dominanta produselor cu valoare adaugata mica spre produse cu valoare adaugata mai mare. Nu poate fi ignorat nici faptul ca principalele tari spre care se indreapta exporturile romanesti sunt piete exigente si competitive precum Germania, Italia sau Franta.
S-a imbunatatit si performanta financiara a companiilor din industrie: la inceputul anilor 2000, profitabilitatea generala a companiilor din industrie era negativa, pentru ca dupa 2003 situatia sa se imbunatateasca treptat ajungind ca in 2008 sa se inregistreze o profitabilitate medie de 8%.
Chiar daca a scazut pe parcursul crizei, profitabilitatea a ramas pe ansamblu pozitiva in ultimii ani. Cea mai inalta profitabilitate o inregistreza companiile din domeniul energetic precum ROMGAZ, TRANSGAZ, OMV PETROM, sau HIDROELECTRICA dar exista si companii din industria prelucratoare ce realizeaza o rata a profitului in cifra de afaceri de peste 15%.
1. Recuperarea companiilor de stat
Putem oare spera ca am gasit in industrie solutia pe care o cautam de atata vreme pentru a realiza saltul care sa ne propulseze in randul tarilor dezvoltate, cu un nivel de trai pe care astazi il invidiem ? Raspunsul pe scurt este un da calificat. Industria este un vector al dezvoltarii unei tari doar daca este o industrie performanta, specializata in produse cu valoare adaugata mare, inovativa si competitiva la nivel international.
Industria romaneasca in ansamblu este departe de a fi realizat aceste conditii. Pe langa polii de succes, exista astazi si un numar mare de societati industriale care fac sistematic pierderi si din pacate o buna parte din aceste intreprinderi sunt in proprietatea statului.
O analiza a Bancii Mondiale arata ca un sfert din cele aproximativ 760 de societati comerciale identificate ca fiind in proprietatea statului lucreaza pe pierderi. La unele dintre acestea, pierderile pe salariat sunt anual de cateva ori mai mari decat salariile platite!
Dupa cum constata Banca Mondiala, aceste companii sunt de facto in faliment si singurul motiv pentru care acest faliment nu este declarat este acela ca datoriile lor sunt tolerate de creditori, care sunt tot companii de stat sau bugetul public. Companiile de stat cu pierderi beneficiaza si de finantari sub forma de subventii, ele primind cam o treime din totalul subventiilor acordate. Desi un aspect negativ in sine, aceasta situatie indica mari rezerve de crestere a performantei la nivelul economiei nationale, prin restructurarea radicala a societatilor de stat si eliminarea surselor de pierderi.
2. Politici cu miza pe valoare adăugată. Dar nu prea avem cercetare deocamdată
Dar adevarata provocare pentru industria noastra o reprezinta trecerea catre domenii de productie cu valoare adaugata mare, bazate pe inovare.
In lumea de astazi, faptul ca o tara are un sector industrial ce detine o pondere mare in produsul intern brut nu este nicidecum un semn al dezvoltarii tarii respective: in Azerbaijan industria asigura 56% din PIB, de peste doua ori mai mult decat in Germania (24%), desi nimeni nu se indoieste de superioritatea industriei germane.
De altfel si in Romania, conform acelorasi statistici ale Natiunilor Unite, ponderea industriei in PIB este relativ mare (28,7%), in timp ce in tari precum Olanda, Danemarca, Belgia sau Marea Britanie, industria reprezinta mult sub 20% din PIB. NU conteaza atat de mult cata industrie ai, ci ce fel de industrie.
Ignorarea aspectului calitativ al dezvoltarii industriale conduce la o capcana a stagnarii in industrii simple, putin sofisticate si care raman mereu in urma pe scara valorii adaugate.
Dar saltul catre domeniile industriale inovative, cu valoare adaugata mare, desi este dorit de toata lumea, este reusit de foarte putini. Pentru a avea succes in aceasta tranzitie este necesar sa dezvolti invatamantul, educatia, cercetarea, sa creezi o cultura antreprenoriala, sa dezvolti un cadru institutional stimulativ si o infrastructura corespunzatoare.
Romania se situeaza in clasamentele internationale pe pozitii modeste la unii din indicatorii ce dau o imagine a potentialului inovativ al industriei. Conform statisticilor Bancii Mondiale, 11% din exporturile industriei noastre prelucratoare sunt produse de inalta tehnologie – nivel superior unor tari precum Polonia sau Italia (7%) si similar celui realizat de Austria, Australia, Belgia, Finlanda, dar mult in urma Frantei (25%), Ungariei (24%), Irlandei (21%).
Mai ingrijorator este faptul ca o buna parte din performanta la export este legata de investitiile straine care au adus atat tehnologie, cat si cunoastere. Romania aloca foarte putin cheltuielor de cercetare dezvoltare, are un numar mic de cercetatori la mia de locuitori si un numar foarte mic de patente inregistrate. Aceste rezultate slabe sunt legate si de performanta invatamantului superior – este stiut faptul ca niciuna din universitatile noastre nu figureaza in topul primelor 500 de institutii de invatamant superior din lume.
Competitivitatea industriei romanesti depinde tot mai mult de factori din afara acesteia si este ingrijorator faptul ca progresele pe care le inregistram in aceste domenii sunt foarte lente.
Romania se situeaza pe locul 77 in clasamentul competitivitatii la nivel international realizat de Forumul Economic Mondial, dupa Bulgaria (locul 74) si Croatia (locul 76) si mult in urma Ungariei (locul 48), Poloniei (loc 41) sau Cehiei (loc 38). Domeniile la care Romania inregistreaza cele mai slabe rezultate in acest clasament international al competitivitatii sunt cadrul institutional, infrastructura, cadrul macroeconomic, eficienta pietelor, sofisticarea mediului de afaceri si inovare.
Nimic nou, cunoastem si discutam despre aceste domenii de multi ani. Dar se pare ca pierdem din vedere ca lumea se misca si nu ne asteapta pe noi sa discutam la nesfarsit.
3 răspunsuri
Bun articol. Cu o minuscula precizare:
„am descoperit cu surprindere ca avem totusi o industrie robusta, competitiva, care a reusit sa se instaleze ca motor al cresterii economiei si al exporturilor.”
Ati gresit persoana; nu noi o avem, industria — ei o au. Industria aia robusta, competitiva si exportatoare este in proportie covarsitoare (parca peste trei sferturi, mi-e lene acum sa caut) controlata de capitalul strain.
Ceea ce raspunde astfel si unor intrebari din titlu, „ce anume producem şi unde vindem?” — ce vor patronii si unde vor ei.
La mine-n sat s-a evoluat mult in ultimele decenii; calul a surclasat boul ca mijloc de productie important in ruralul romanesc. Daca munceste bine si are un stapan intelept, atunci in vremuri normale calul e bine hranit, nebatut, mai are parte si de cate-o bucatica de zahar, grajdului i se schimba acoperisul si infunda gaurile si-n general o duce bine. A promovat la nivelul de cal rezonabil de fericit.
Dar niciodata n-o sa decida calul unde merge si ce face; expresia ochelari de cal a fost inventata pentru el. Iar daca — spre ghinionul general, de altfel, nu doar al calului — vremurile se imput, stapanul mai degraba o sa rupa de la gura calului decat de la a familiei lui, munca o sa fie mai multa si mai grea, mancarea mai putina si mai proasta, o sa apara si biciul in mana stapanului, iar in ultima instanta nu e imposibil sa faca un ultim drum spre fabrica de salam…
Sustin ideile autorului in special in domeniul restructurarii ramurilor industriale, in sensul dezvoltarii accelerate a celor cu potential comparativ. Spre acestea ar trebui concentrate cu prioritate resursele inclusiv conditionate investitiile straine directe. Cred ca ar trebui sa se initieze o analiza, cu participarea specialistilor, in legatura cu aceasta insistenta, din partea unor ,,oameni de bine”, pentru privatizarea- de fapt vanzarea- societatilor comerciale si regiilor apartinand statului. Profitul acestora ar trebui sa fie sursa de baza pentru buget si nu taxele si impozitele. De ce nu functioneaza profitabil?!
Daca analizam evolutia unora dintre societatile privatizate vom gasi raspunsul si deci masurile care trebuie luate pentru eficientizarea acestora. Dau un singur exemplu: Combinatul metalurgic de la Galati, acea gaura neagra in bugetul tarii. Ce s-a facut de noul proprietar ca acesta la numai un an sa aduca profit? Cred ca raspunsul este limpede.Atata timp cat aceste unitati vor fi gestionate
sub influenta si indrumarea politicului nu vor fi rentabile.Oare nu pot fi scoase in afara politicului? Nu putem pune un management privat la conducerea acestor unitati care sa raspunda cu propriile salarii si venituri de atingerea parametrilor la care se angajeaza prin contract? Nu se poate constitui la nivelul guvernului (Ministerul Economiei) o comisie care sa monitorizeze si sa intervina operativ atunci cand lucrurile nu merg bine?
Oricum, eu consider ca aici ar trebui sa ne implicam, caci aceste unitati pot aduce tarii venituri. Daca le dam strainilor le aduc acestora.
O prezentare mult prea pozitivă a unei realități tragice din România de astăzi …adica INOVAREA e problema – Da politica inovării e răspunsul …și cum se știe rezultatele unei politici a inovării se văd în ani de zile (după 5-7 ani) …și dacă prin 2007 și 2008 am ajuns la un nivel minim acceptabil atât în în finanțarea CDI (desigur cu un accent mai mare pe CD…) cât și în reformarea și sincronizarea cu cercetarea din UE, însă prin politica din 2009-2011 și chiar din 2012 am ”evoluat înapoi” cu 10 ani …raportul de anul trecut privind competitivitatea Uniuni Inovării arată deteriorarea clară a domeniului în acești ultimi 3 ani …deteriorarea accentuată a domeniului a lăsat urme adânci care vor necesita mulți ani pentru refacere (de ordinal deceniilor…) …și vă întreb domnule Dochia cine răspunde (nu doar politic…) pentru condamnarea la rămânerea în urmă a României?!?