Aurelian Dochia / De ce este normal ca o țară ca România să importe mai mult decât exportă

de Aurelian Dochia | 24.4.2017 .

Mi-a atras atenția o analiză publicată de cursdeguvernare.ro (aici) care trece în revistă structura comerțului exterior românesc și deplânge faptul că țara noastră înregistrează un deficit comercial (importuri de bunuri și servicii mai mari decât exporturile) care în anul 2016 atingea suma de 8,77 miliarde de euro.

Cea mai pare parte a acestui deficit provine din comerțul cu țările Uniunii Europene și ceea ce este supărător pentru autorul articolului (și nu numai pentru el) este constatarea că importăm nu doar produse „necesare” precum petrol, materii prime sau echipamente de producție, ci și bunuri de consum, inclusiv produse alimentare – lucru de neînțeles și chiar revoltător pentru o țară cu potențial în domeniul agriculturii precum România.

Astfel de aprecieri nu sunt singulare, chiar dimpotrivă, există un puternic curent de opinie la nivel mondial care vede comerțul internațional ca pe un joc cu sumă nulă, în care ceea ce unii câștigă sub forma excedentelor comerciale, ceilalți pierd sub formă de deficite. Unul din punctele majore ale campaniei în urma căreia Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale din Statele Unite a fost incriminarea statelor care înregistrează excedente în relațiile comerciale cu America și promisiunea că administrația sa va lua măsuri prin care să restabilească echilibrul în comerțul cu state precum China, Mexic sau Germania. Perspectiva îmbrățișată de Donald Trump este populară și printre alți lideri populiști din întreaga lume și nu face decât să reînvie o doctrină ce a dominat politica economică europeană în secolele 15-18, doctrina mercantilistă. Pentru mercantiliști, schimburile economice internaționale sunt avantajoase doar atâta vreme cât permit sporirea puterii unui stat și dominarea altor state. Excedentele care rezultă din schimburile de mărfuri cu alte țări sunt dezirabile în măsura în care au ca rezultat acumularea de aur în visteria națională și crearea unei penurii de aur pentru națiunile rivale, care eventual să-i ducă la ruină.

Teoria economică a demonstrat totuși de multă vreme că politica economică mercantilistă este contraproductivă din punct de vedere al dezvoltării economice, care beneficiază enorm de pe urma diviziunii muncii în cadrul piețelor internaționale, ca și din punctul de vedere al bunăstării cetățenilor unei țări care nu se pot hrăni sau îmbrăca cu „aurul” acumulat din exporturi. Dimpotrivă, importurile sunt partea dezirabilă a schimburilor internaționale, exporturile reprezintă doar costul cu care dobândim ceea ce ne dorim și ideal este să exportăm cât mai puțin pentru a plăti importurile pe care le dorim.

Ceea ce pierd din vedere mulți analiști și politicieni care se îngrijorează în legătură cu deficitele comerciale este faptul că diferența dintre importuri și exporturi este o expresie a diferenței dintre economiile și investițiile naționale. Prin definiție, veniturile realizate într-o anumită perioadă de toți actorii din economia națională sunt fie folosite pentru consum curent (cea mai mare parte), fie sunt economisite pentru a fi investite. O țară care nu este antrenată în schimburi economice internaționale nu poate investi mai mult decât economisește. Dacă însă țara respectivă are acces la fluxurile internaționale de capital, ea poate atrage fonduri cu care realizează investiții mai mari decât sumele economisite la nivel național. Aceste capitaluri suplimentare intrate în economia națională determină cu necesitate o creștere a importurilor tocmai pentru că economia națională nu poate furniza (cel puțin într-o primă fază) mai multe bunuri și servicii decât produce deja. Deși capitalurile suplimentare intrate în țară alimentează întotdeauna investițiile, nu toate importurile suplimentare pe care le determină sunt de bunuri investiționale, respectiv materii prime și echipamente de producție: în economie are loc un proces de substituție structurală după criteriul avantajului comparativ, astfel încât se poate întâmpla ca o parte din importuri să fie cele de produse de consum, inclusiv de produse alimentare care ar putea fi realizate în țară dar nu la fel de avantajos.

Simplificând puțin lucrurile putem spune că există o relație complementară între contul curent, care contabilizează în principal importurile și exporturile de bunuri și servicii și contul de capital și financiar, care înregistrează intrările și ieșirile de fonduri: orice deficit al contului curent este compensat de un excedent de aceiași mărime a contului de capital și financiar (și desigur invers, excedentul contului curent este însoțit de un deficit al contului de capital și financiar), astfel încât balanța de plăți, respectiv ansamblul tranzacțiilor monetare ale unei țări cu restul lumii, să fie întotdeauna echilibrată.

De regulă, țările în curs de dezvoltare au un deficit de economisire internă – nevoile lor de investiții sunt mai mari decât capitalurile acumulate prin economisire de cetățenii și firmele de pe teritoriul lor. Este de aceea avantajos pentru ele să atragă și să investească fonduri din străinătate, ceea ce are ca rezultat apariția unor deficite în comerțul lor exterior. Țările dezvoltate în schimb au adesea un excedent de economisire internă, cetățenii și firmele lor pun deoparte mai mulți bani decât au nevoie să investească în economiile lor ajunse deja la maturitate tehnologică. Surplusul de capital rezultat este investit în străinătate, acolo unde randamentul/câștigul obținut este superior celui de acasă. Asta explică de ce Japonia sau Germania de exemplu, țări care economisesc mai mult decât investesc în propria economie, realizează un excedent în comerțul exterior.

În practică însă apar multe excepții de la această logică. Nu sunt rare cazurile în care capitalurile private sunt transferate din țări sărace către țări dezvoltate ca urmare a instabilității și riscurilor din economia de origine.

O situație specială o reprezintă China, țară în curs de dezvoltare care a cunoscut o expansiune rapidă a economiei ce a necesitat un nivel ridicat al investițiilor. Cu toate acestea, China a înregistrat simultan și excedente foarte mari în comerțul exterior. Acest tur de forță a fost posibil pentru că rata de economisire din China este una din cele mai înalte din lume, situându-se timp de decenii în jurul valorii de 50 la sută din venituri. Chiar dacă în China se investește într-un ritm trepidant, nu toate sumele economisite pot fi valorificate în economia națională, o parte fiind plasate în străinătate.

La polul opus se află Statele Unite, cea mai dezvoltată economie a lumii, care are o rată de economisire brută de 19 la sută din PIB (vezi statisticile Băncii Mondiale aici) și care beneficiază de intrări mari de capital din țări precum China sau Japonia. Ceea ce președintele Donald Trump nu pare să realizeze este că deficitul înregistrat în comerțul exterior de Statele Unite este prețul plătit pentru nivelul insuficient al economisirii interne și că pe lângă jucăriile, mâncarea, electronicele, îmbrăcămintea sau pantofii chinezești care umplu rafturile magazinelor, America primește anual și miliarde de dolari sub formă de investiții din China.

România este o țară care are nevoie de investiții în toate domeniile iar rata de economisire națională, care în 2015 atingea 25 la sută din PIB, nu este suficientă pentru a asigura progresul rapid al economiei. Este normal ca timp de mulți ani de-acum înainte să suplimentăm capitalul pentru investiții cu fonduri atrase din străinătate și în consecință este normal să avem un deficit în comerțul exterior.

Mai mult decât atât, țara noastră primește fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană și fiecare miliard de euro astfel primit este invitabil folosit pentru importuri (întrucât producția națională se află deja la capacitate maximă în condițiile date) și mărește deficitul balanței comerciale. Din această perspectivă, cei 8,77 miliarde euro înscriși ca deficit comercial în anul 2016 sunt bani ce au suplimentat investițiile.

Deficitele comerciale nu sunt îngrijorătoare și au un efect benefic atâta timp cât contribuie la creșterea capacității productive a economiei. Există țări precum Australia sau Noua Zeelandă care au reușit să mențină deficite de cont curent de 4,5-5 la sută din PIB vreme de decenii, asigurându-și astfel o traiectorie de creștere economică stabilă. România ar putea cu înțelepciune să urmeze un asemenea model, fiind avantajată și de contextul apartenenței la Uniunea Europeană.

Există însă cel puțin trei factori de risc ai unui asemenea model de dezvoltare care pot și trebuie să fie bine gestionați.

Primul și cel mai important ține de eficiența mecanismul de alocare a investițiilor atât de către sectorul privat cât și de cel public. Dacă fondurile de investiții nu sunt bine folosite, nu îmbunătățesc performanța economiei într-un fel sau altul, atunci intrările de capital din străinătate devin o povară și nu un beneficiu.

Mass-media a prezentat în decursul timpului nenumărate exemple de bani cheltuiți de autorități publice locale sau centrale pentru proiecte fără finalitate și fără impact asupra capacității productive a economiei. Ne putem de asemenea întreba de ce investițiile private în agricultură și industria alimentară rămân deficitare în pofida faptului că sectorul a fost în ultimii zece ani unul din principalii beneficiari de fonduri europene.

Cel de al doilea risc este cel al excesului. În cazul în care deficitul contului curent atinge o dimensiune prea mare, investitorii străini care îl finanțează ajung să fie îngrijorați de posibilitatea de a nu-și mai recupera banii. Într-o asemenea situație ei devin reticenți în continuarea finanțărilor, solicită condiții mai oneroase pentru a investi și încearcă eventual să-și repatrieze capitalurile investite deja. Limita de la care deficitul de cont curent devine îngrijorătoare variază de la țară la țară și de la perioadă la perioadă.

Contează foarte mult și forma sub care este atras capitalul extern, ca investiții străine directe sau ca împrumuturi. Investițiile străine directe sunt preferabile pentru că lasă riscul pe seama investitorului și sunt mai puțin volatile.

După anul 2004 deficitul de cont curent al României a crescut la peste 8 la sută din PIB, pentru a depăși chiar 10 la sută în 2006, 2007 și 2008.

Cu o asemenea dependență de finanțări externe, România s-a dovedit extrem de vulnerabilă la criza financiară internațională declanșată în anul 2008, care a avut ca efect imediat reducerea drastică a fluxurilor internaționale de capital. Lipsită de finanțare externă, economia românească a suferit un șoc din care nu și-a revenit decât după ani de recesiune și ajustări dureroase.

Al treilea risc este cel de substituire a economisirii interne cu capitalurile atrase din străinătate. Se observă adesea că atunci când cresc intrările de capitaluri din străinătate, economisirea internă se reduce și o parte mai mare a veniturilor disponibile ale populației și firmelor se îndreaptă către consum. Ca urmare a acestei substituții, investițiile nu beneficiază de o suplimentare pe măsura aportului de capital străin și se poate spune cu îndreptățire că se consumă „pe datorie”. Începând cu anul 1995, rata brută a economisirii din România s-a situat constant sub 20 la sută din PIB, fiind în destui ani mai mică de 15 la sută din PIB (vezi grafic).

Anii cu cele mai mari intrări de capital din străinătate, 2000-2007, au fost ani în care rata economisirii interne a fost în medie de doar 15 la sută din PIB. Situația s-a îmbunătățit după 2008, când rata economisirii interne a depășit 20 la sută pentru a atinge recordul de 25 la sută în 2015. Cu o rată a economisirii interne de 15 la sută România nu poate susține un nivel de investiții suficient de ridicat pentru a recupera decalajelor ce o separă de economiile cele mai dezvoltate. Autoritățile au la îndemână o serie de instrumente prin care pot stimula economisirea internă, nu în ultimul rând programe extinse de investiții publice în lucrări de infrastructură.
(Sursa datelor: Banca Mondială)

Dincolo de astfel de riscuri perfect controlabile există în momentul de față un risc mult mai mare ca întregul sistem al relațiilor economice internaționale să sufere o schimbare de paradigmă. Confruntarea înlocuiește tot mai mult cooperarea ca forma prevalentă de interacțiune și în aceste condiții nu exclud posibilitatea ca politici și practici mercantiliste desuete și dovedit contraproductive din punct de vedere al dezvoltării economice să reînvie. Pentru că mercantilismul este perfect adaptat unei situații în care comerțul sau finanțele internaționale devin instrumente de luptă pentru supremație. Raționamentele economiștilor despre funcționarea piețelor și echilibrele dintre cerere și ofertă care asigură bunăstarea tuturor devin irelevante în situații de război, opresiune, lipsă de libertate.

Publicat la data de 24.4.2017 .

2 comentarii

  1. babic
    25.4.2017, 8:03 am

    Aurelian Dochia

    Dle Dochia, ii urecheati pe autori, dar apoi scrieti cu chiar cu mana Dvs:

    “Deficitele comerciale nu sunt îngrijorătoare și au un efect benefic atâta timp cât contribuie la creșterea capacității productive a economiei.”

    Pai domnule, deficitul romanesc NU contribuie la cresterea capacitatii productive, asta si semnalau redactorii de la cursdeguvernare, acest deficit se duce doar in bunuri de consum din import. Nu se duce nimic in investitii.

  2. Zah Ioan
    26.5.2017, 2:03 pm

    Când aprobi importul probabil iei niste bani. Când exporti ia bani numai exportatorul.

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Horațius Dumbravă

Justiția în România – din perspectiva cazurilor Poloniei și Ungariei. ”Armele” Comisiei și severitatea reacțiilor

Din capul locului, precizez poziția și experiența de pe care vorbesc: am fost membru al comitetului executiv al rețelei consiliilor judiciare din Uniunea Europeană...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu

Valentin Naumescu / “Germany First”. Paradoxal, ce ar însemna un guvern Merkel IV fragil?

Puncte cheie: Când Donald Trump și-a anunțat, în discursul inaugural, Doctrina care-i poartă numele, sub semnul unui teribil de populist slogan America First, am...Citeste mai departe »

Marin Pana

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coşea

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Muresan

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Justiția în România – din perspectiva cazurilor Poloniei și Ungariei. ”Armele” Comisiei și severitatea reacțiilor

Horațius Dumbravă

Din capul locului, precizez poziția și experiența de pe care vorbesc: am fost membru al comitetului executiv al rețelei consiliilor judiciare din Uniunea Europeană...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / “Germany First”. Paradoxal, ce ar însemna un guvern Merkel IV fragil?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Când Donald Trump și-a anunțat, în discursul inaugural, Doctrina care-i poartă numele, sub semnul unui teribil de populist slogan America First, am...Citeste mai departe »

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

Marin Pana

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Mircea Coşea

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Siegfried Muresan

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă...Citeste mai departe »

Prognoze şi Tudose

Marin Pana

Atenție la această eroare a primului ministru: Premierul României a atras atenţia reprezentanţilor FMI („am chemat reprezentanţii FMI”, „ultimele două prognoze le-au cam greşit”)...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 10 porunci ale României economico-sociale către cei câțiva inconștienți de la butoane

Cristian Grosu

Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Justețe și Justiție. Erorile în care se bălăcește ministrul Toader și momentul de răscruce al clemenței față de corupție

Cristian Grosu

Dl. Tudorel Toader, ministrul Justiției, pare decis să schimbe din temelii Codurile. Pregătește terenul, citează latinește, strecoară ca pe niște aluzii principiile după care...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Un nou experiment fiscal: Contul defalcat de TVA – sau cum reinventăm roata

Gabriel Biris

După deja discutatele și uitatele subiecte fiscale (impozitul pe gospodării, impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate) care au pus pe jar...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română