România s-a evidenţiat din nou în mod negativ la nivelul UE, ca fiind ţara cu cea mai mare creştere a consumului primar de energie, fără ca să fie şi ţara cu cea mai mare creştere a consumului final de energie la nivelul Uniunii (cu excepţia puţin relevantă a statului minuscul Malta).
Datele prezentate de Eurostat pentru anul 2017 ne plasează pe locul 2 cu o creştere de +5,7% la nivel primar, dar de-abia pe locul 7 ( cu +4,4%) la nivel final.
Notă metodologică
Consumul primar de energie măsoară cererea totală de energie dintr-o ţară şi este definit ca fiind consumul intern brut excluzând pe cel în scopuri non-energetice ( cum ar fi gazul natural utilizat în industria chimică sau bitumenul pentru suprafaţa drumurilor).
Consumul final de energie este cantitatea de energie consumată de utilizatorii finali din industrie, transport, gospodării, sectorul serviciilor (comercial şi public) şi agricultură. Practic, este energia ajunsă la uşa consumatorului şi exclude consumul sectorului energetic în sine.
Evident, scopul ar fi de a utiliza cât mai eficient energia, de a reuşi o creştere mai mare pe partea de consum final, fără a avea o creştere similară pe partea de consum primar. Este o măsură a îmbunătăţirii competitivităţii economiei, precum şi a condiţiilor de mediu necesare pentru o dezvoltare sustenabilă.
La nivel Uniunii Europene, a fost stabilită o cerinţă de reducere a consumului de energie de 20% între anii 2007 şi 2020 ( urmată de obiective încă şi mai ambiţioase, fixate la orizontul anului 2030).
Situaţia la zi este prezentată în infograficele de mai jos:
Pe fondul reducerii capacităţilor de producţie din industrie, consumul primar de energie al României s-a redus cu circa 18% în perioada 2006 – 2016 şi s-a eficientizat (reducerea a fost de doar 10%) la nivelul consumului final.
Din păcate, datele pentru 2017 arată o scădere a eficienţei în utilizarea resurselor energetice, pe fondul creşterii consumului primar, urmare a reindustrializării pe alte coordonate în structura economiei.
Este o tendinţă în contracurent cu cerinţele la nivel european şi cu majoritatea statelor care provin din fostul bloc estic, care au reuşit, în continuare, o creştere mai însemnată a consumului final în raport cu cea a consumului primar (Slovacia şi Polonia au reuşit, în acest sens, creşteri mai mari decât noi la consumul final, deşi s-au plasat sub noi la majorarea consumului primar).
Desigur, o privire atentă asupra metodologiei de calcul a tipurilor de consum energetic ar putea releva importanţa scăderii capacităţilor de producţie din petrochimie, care nu s-a regăsit la alţii în aceeaşi măsură precum la noi. Mai mult, am ajuns chiar să importăm de la ei, circa 70% din deficitul comercial inflamat la peste 15 miliarde de euro anul trecut venind pe această cale,
Interesante şi poziţiile economiilor occidentale de referinţă, Germania (care a avansat semnificativ, dată fiind şi dimensiunea economiei, pe sistemul menţionat mai sus) dar, mai ales, Franţa, care a reuşit să consume mai mult la nivel final deşi a scăzut consumul primar, fiind ceva mai aproape de filosofia impusă de dezvoltarea sustenabilă.
Una peste alta, România ar trebui să fie ceva mai atentă la modul în care evoluează cantităţile şi eficienţa în cazul unui factor critic pentru dezvoltare, şi anume energia. Cu implicaţii importante pentru competitivitatea economiei şi pentru capacitatea de a recupera decalajele de dezvoltare faţă de economiile dezvoltate.
