joi

28 martie, 2024

30 iunie, 2017

Asociaţiile administratorilor de investiţii din România se grăbesc să remarce susţinerea publică subită a noului guvern faţă de sistemul actual de pensii din România, după ce noul prim ministru şi liderul partidului de guvernămât au infirmat declaraţiile noului ministru de Finanţe, potrivit căruia ar urma să se desfiinţeze Pilonul II, al fondurilor obligatorii de pensii private.

Pilonul II este una dintre cele mai de succes reforme structurale din România, cu rezultate foarte bune pentru contribuabilii români (cele mai bune randamente investiţionale din Europa din ultimii 10 ani), ceea ce nu justifică în niciun fel vreo masură de afectare a arhitecturii acestuia, cu efecte negative asupra pensiilor viitoare a peste şapte milioane de români”, spune un comunicat al Asociaţiei Administratorilor Pensii Private din România (APAPR).

APAPR spune că românii au căştigat peste 1,5 miliarde de euro în plus faţă de contribuţiile virate pe parcursul celor nouă ani de funcţionare a Pilonului II, doar din investiţiile fondurilor de pensii. „Peste un milion de români din cei aproape şapte milioane care contribuie la Pilonul II au în conturile lor sume de peste 10.000 de lei fiecare, un capital personal deja destul de consistent, ce va continua să crească pe masura ce sistemul va progresa”, potrivit APAPR.


În 19 mai 2017, la nouă ani de la startul efectiv al Pilonului II, numărul participanţilor la aceste fonduri a ajuns la aproape 6,9 milioane de români, iar activele nete gestionate au depăşit 35,1 miliarde lei (7,7 miliarde euro). În acest timp, fondurile de pensii private obligatorii au primit în administrare contribuţii brute de 28,2 miliarde lei, iar diferenţa de 6,91 mld. lei (peste 1,51 mld. euro), reprezintă „câştigul total obţinut din investitii, net de toate comisioanele, exclusiv în beneficiul contributorilor români”, a calculat APAPR.

„Măsurile de politică economică / fiscală cu impact major în economie trebuie să fie parte a unui program care să aibă în vedere dezvoltarea pe termen lung a economiei, să fie adoptate într-un mod predictibil şi cu consultarea prealabilă a principalilor jucători din piaţă”, atrage atenţia, la rândul său, Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF).

Administratorii din AAF gestionează active totale de alte 41 de miliarde de lei, pentru 400.000 de investitori, care sunt investite majoritar în economia românească.

Pe de altă parte, APAPR a avertizat recent că este nevoie de măsuri de dezvoltare a economiei româneşti care să ofere mai multe oportunităţi de investiţie în ţară pentru fondurile private de pensii, ale căror randamente ar putea fi plafonate de lipsa ţintelor de plasament, iar România ar putea pierde resurse de finanțare.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: