vineri

29 martie, 2024

18 octombrie, 2017

Românii ar putea fi puşi în situaţia de a nu putea să-şi plătească impozitul pentru locuinţă fără dovada existenţei unei poliţe de asigurare obligatorii (PAD).

„Ne gândim la această variantă, ca în momentul în care o persoană îşi plăteşte impozitul pentru locuinţă să prezinte şi dovada existenţei poliţei PAD. Eu cred în prevenţie şi mă încăpăţânez să cred că în felul acesta vom rezolva cele mai multe probleme”, a declarat Cornel Coca Constantinescu, vicepreşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), citat de Agerpres.

Metoda ar fi mai eficace decât cea a amendării şi pe de altă parte ar rezolva şi unele probleme ale companiei PAID, pool – ul de asigurare împotriva dezastrelor naturale, care aer nevoie de capitalizare, potrivit oficialului ASF.


Gradul de acoperire a locuinţelor cu asigurarea obligatorie (PAD) este încă redus, chiar dacă asigurările facultative de locuinţă nu acoperă decât daunele ce depăşesc pragul de 20.000 de euro, asigurat prin PAD.

„ASF nu susţine creşterea poliţei PAD. Noi credem că poliţa trebuie să rămână la acelaşi nivel. Este o situaţie total atipică. În momentul în care creşti preţul pe o poliţă pe care tu o vinzi la un nivel de 20%, grad de cuprindere la 20%, este evident că nu vei creştere gradul de cuprindere. Dacă nu poţi să convingi un proprietar de locuinţă să-şi încheie o asigurare la acest preţ, cu siguranţă nu o să-l convingi să-şi încheie această poliţă la un preţ ridicat”, a mai spus Cornel Coca Constantinescu (FOTO).

Vicepreședintele ASF a recunsocut că obiectivul legii privind asigurarea obligatorie a locuinţei nu a fost atins, ceea ce constituie un motiv de îngrijorare.

„O asigurare care este obligatorie trebuie să fie şi necesară. Dacă ne referim la asigurarea de locuinţe PAD, în continuare este percepută greşit. Nu cred că acest grad de încredere în asigurare foarte scăzut, dar relativ constant în ultimii ani, nu are niciun fel de legătură cu companiile de asigurare, respectiv cu acţionarii PAID, respectiv Consiliul de administraţie al PAID care, cel puţin aşa percep eu, nu cred că a depus toate eforturile necesare pentru creşterea gradului de cuprindere în asigurare”, a spus oficialul ASF.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: