joi

28 martie, 2024

21 februarie, 2018

Arhiepiscopul Tomisului, Teodosie Petrescu, a fost pus sub urmărire penală, într-un nou dosar, pentru că a indus în eroare procurorii anticorupție.

Funcționar public în sensul legii penale, el este acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă și abuz în serviciu în formă continuată, conform unui comunicat DNA.

Faptele din dosar, descrise de DNA:


La data de 03 februarie 2017, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, și alte persoane au fost trimise în judecată pentru comiterea unor infracțiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei. (comunicat nr. 128/VIII/3 din 3 februarie 2017).

În acest context, la data de 10 octombrie 2017, în încercarea de a-și crea o situație favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menționată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanța un denunț prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) și două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016.

Concret în cuprinsul sesizării, suspectul Petrescu Teodosie, în mod nereal, a învederat faptul că, fără știrea sa și cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajați, ar fi cerut și primit fonduri europene pentru o suprafață de 350 ha aparținând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terțe societăți și persoane, a unor suprafețe de teren deținute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locații).

În susținerea celor de mai sus, suspectul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul suspectului Poalelungi Neculai, a dat declarații și a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susținut vinovăția persoanelor respective.


În perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menționate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de suspectul Stoichin Ciprian, arhiepiscopul Tomisului, Petrescu Teodosie, cu rea-credință și cu încălcarea dispozițiilor legale a dispus suspendarea celor doi angajați din funcțiile deținute în cadrul Arhiepiscopiei și suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.

Alături de arhiepiscopul Teodosie mai sunt acuzați:

Neculai Poalelungi – angajat al persoanei juridice de interes public Arhiepiscopia Tomisului (funcționar public în sensul legii penale), pentru săvârșirea infracțiunilor de:

  • inducerea în eroare a organelor judiciare
  • mărturie mincinoasă
  • fals intelectual
  • favorizarea făptuitorului

Ciprian Stoichin – consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu în formă continuată.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: