vineri

19 aprilie, 2024

18 februarie, 2019

Marile companii din energie şi mai ales distribuitorii au plătit aproape două treimi din totalul amenzilor de peste 19,7 milioane de lei date anul trecut de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniu (ANRE), potrivit unui comunicat al instituţiei, emis luni.

Cea mai mare parte a amenzilor s-a concentrat la distribuitorii de gaze naturale (5,93 mil. lei), respectiv la cei de electricitate (2,72 mil. lei). Nu au fost ocoliți nici producătorii, care sunt compani de stat în marea lor majoritate.

ANRE a „efectuat un număr de 250 de acțiuni de control la marii operatori din domeniul energiei electrice, încheindu-se 190 de procese-verbale de constatare şi sancționare, aplicându-se 276 de amenzi contravenționale în valoare de 4.008.000 lei”, potrivit comunicatului ANRE. Astfel:


Autoritatea a incriminat: „nerespectarea obligației producătorilor de energie electrică de a oferta public şi nediscriminatoriu pe piaţa concurenţială întreaga energie electrică disponibilă în anul 2017, încălcarea standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie, neîndeplinirea obligaţiilor privind realizarea programelor de mentenanță și investiții de către operatorul de transport, nerespectarea obligațiilor privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final”.

În domeniul gazelor naturale controalele au fost mai numeroase: 357 de acțiuni de control, încheindu-se 315 de procese-verbale de constatare şi sancţionare, aplicându-se 312 de amenzi contravenționale în valoare de 7.955.000 lei”. Astfel:

Contravențiile înregistrate au fost: „nerespectarea obligațiilor legale de către furnizori/producători și de către operatorul de transport privind dezechilibrele fizice si comerciale, neîndeplinirea obligației furnizorilor privind constituirea stocului de gaze naturale, neîndeplinirea obligațiilor legale privind racordarea la rețelele de distribuție.”

ANRE precizează că toți banii au fost vărsați la bugetul statului.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: