luni

22 aprilie, 2024

3 noiembrie, 2015

28201Președintele Poloniei, Andrzej Duda, a declarat marți că este necesară dezvoltarea infrastructurii astfel încât colaborarea economică cu România să fie și mai bună, arătând că în acest caz trebuie folosite fondurile europene.

„Este și chestiunea colaborării economice dintre țările noastre și suntem de acord că este necesară dezvoltarea infrastructurii, pentru că această colaborare economică, care este bună în prezent, cu siguranță ar fi și mai bună și mai profundă pe viitor dacă ar fi înființate legături infrastructurale, de comunicare, legături rutiere, dar și pe calea ferată. Aici trebuie spus că trebuie folosite foarte bine fondurile europene în această perspectivă financiară, dar și o colaborare bună cu vecinii noștri, pentru ca aceste legături nord-sud să fie realizate”, a spus Andrzej Duda, la Palatul Cotroceni, la conferința comună cu președintele Klaus Iohannis.

Potrivit Agerpres, preşedintele Iohannis a precizat că a discutat cu omologul său polonez despre modalitățile de intensificare a cooperării economice dintre cele două țări, precizând că acestea se află la un nivel foarte bun.


„Dorim să valorificăm mai bine potențialul extins în acest sens și interesul oamenilor de afaceri români și polonezi de a investi în cele două țări”, a afirmat președintele român.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: