joi

28 martie, 2024

25 februarie, 2016

MH17O echipă britanică de investigații a anunțat miercuri că a identificat soldații ruși care se presupune că ar fi implicați în doborârea zborului malaisian din Ucraina în 2014.

În cadrul unui raport citat de BBC, echipa de investigatori Bellingcat face legătura între tragedia petrecută în estul Ucrainei și membri ai Batalionului 2 din cadrul Brigadei Antiaeriene 53.

Un raport olandez publicat în 2015 a concluzionat că avionul Malaisia Airlines a fost lovit de o rachetă rusească Buk.


Occidentul și Ucraina au atribuit tragedia rebelilor pro-ruși în vreme ce Moscova a acuzat forțele ucrainene de doborârea zborului MH17.

Toți cei 298 de oameni aflați la bordul aeronavei Boeing 777, care zbura de la Amsterdam la Kuala Lumpur, au murit în dezastrul petrecut pe 17 iulie 2014. Majoritatea victimelor erau de naționalitate olandeză.

1405725818618_wps_3_Ukraine_MH17_Graphic”Decizii la nivel înalt”

Echipa Bellingcat a dat publicității raportul intitulat ”MH17- potențiali suspecți și martori din cadrul Brigăzii Antiaeriene 53”.

Echipa britanică s-a bazat în investigația sa pe date deschise- forumuri sau social media- pentru a identifica zeci de soldați membri ai Brigăzii 53, staționată în localitatea Kursk, care ar putea să cunoască sau să fi fost direct implicați în doborârea avionului.


Analizând datele obținute, echipa Bellingcat a concluzionat că personal al Brigăzii 53 a fost foarte probabil trimis din Rusia în Ucraina. Au fost identificați soldați care au afirmat că Batalionul 2 al brigăzii a fost Dmitry T.

În raport se afirmâ : ”decizia de a trimite echipament militar la granița ruso-ucraineană a fost decis la nivel înalt, de ministru al Apărării din Rusia. În concordanță cu concluzia că o rachetă Buk a doborât zborul MH17, responsabilitatea principală este atribuită ministrului Apărării și comandanților militari și liderilor auto-proclamatelor republici populare Donetsk și Lugansk”.

Bellingcat a anunțat că a transmis toate dovezile și numele celor suspectați de implicare în producerea tragediei aviatice investigatorilor olandezi, care continuă ancheta penală a cazului.

Echipa britanică de investigații a fost constituită la inițiativa jurnalistului Eliot Higgins. Rusia nu a comentat concluziile raportului Bellingcat.

Moscova a dezmințit în mod repetat implicarea soldaților săi în dezastrul aviatic produs în 2014 în estul Ucrainei.

În iulie 2015, Rusia a blocat prin veto o rezoluție a Consiliului de Securitate ONU care prevedea înființarea unui tribunal internațional de anchetă în acest dosar.

Președintele Vladimir Putin declara la momentul respectiv că activitatea unui asemenea tribunal ar fi ”prematură” și ”contraproductivă”.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: