La începutul mandatului său, peședintele Comisiei Europene, Jean Claude Junker, și-a alcătuit echipa din politicieni, nu din tehnocrați, și a gândit o ierarhie care funcționează pe bază de colaborare. El a desemnat și 7 vicepreședinți responsabili cu eliminarea ”balastului” legislativ și a proiectelor cu impact redus.
Nu toți comisarii europeni au fost creați egali în ceea ce privește portofoliile și influența.
Viziunea inițială a lui Junker a fost însă supusă transformărilor de realitățile de zi cu zi – crize precum Brexit sau migrația dar și o serie de politicieni cu personalitate generând o ”alterare” a matricei de putere a Bruxelles-ului.
O analiză Politico, având la bază o serie de peste 20 de interviuri cu comisari, șefi de cabinet, colaboratori sau lobby-iști, desenează centrii reali de decizie de la Bruxelles.
Punctul de referință în judecarea performanțelor
Privind în spatele structurii oficiale a Comisiei, Politico reașează pe scara de putere fiecare membru al echipei Junker, în funcție de influență, vizibilitate, eficiență și responsabilitate.
Actuala echipă este analizată în context cu realizările echipelor mai vechi care au condus Comisia- ”punctul de referință” fiind reprezentat de Jacques Delors și șeful său de cabinet, Pascal Lamy.
Tandemul Delors-Lamy este încă venerat la Bruxelles, la peste 20 de ani de la ieșirea din scenă, pentru impunerea de decizii emblematice, precum crearea pieței unice europene sau a zonei de liberă circulație Schengen, și pentru realizarea fundamentelor Zonei Euro sau lărgirii UE.
Constatările Politico indică faptul că în jur de 12 comisari europeni și chiar câțiva vicepreședinți dețin mai puțină putere decât are șeful de cabinet al lui Junker, Martin Selmayr.
Iar importante schimbări vin după Brexit: în primul rând, prin ”scoaterea din joc” a britanicilor aflați în structura executivă europeană, în al doilea rând, prin ”încărcrea suplimentară” a comisarului francez Pierre Moscovici.
Criteriile folosite de Politico în evaluarea comisarilor sunt: măsura în care au fost extinse prerogativele formale, dimensiunea și flexibilitatea bugetului pe care îl gestionează, realizări din punct de vedere legislativ, accesul direct la președintele Comisiei sau șeful său de cabinet, cum sunt priviți în afara Comisiei, gradul de influență exercitat în grupul politic din care provine.
Printre cei care, potrivit Politico, și-au depășit statutul gândit inițial este menționată Kristalina Georgieva, care este acum privită drept ”comisarul care rezolvă totul”, în ciuda faptului că portofoliul atribuit- administrație și chestiuni bugetare- ar fi trebuit să fie unul care nu așează titularul în ”lumina reflectoarelor”.
Sunt comisari care ”au confirmat” așteptările și care au profitat din plin de vizibilitatea potențială a domeniului gestionat, Politico trecând în această categorie pe Margrethe Vestager (competiție) și pe Cecilia Malmström (comerț).
Sunt însă și unii care par să nu se ridice la înălțimea așteptărilor…
Ce face puternic un comisar
Jean Claude Junker (dreapta, în poză) este un președinte puternic și pentru că îl are lângă el pe Martin Selmayr (stânga, în poză).
Politico consideră însă că, din cauză că a decis să delege dosare sensibile lui Frans Timmermans (al cărui titlu este cel de prim-vicepreședinte), Junker nu va atinge anvergura lui Jacques Delors.
Nici postura de vicepreședinte nu este o garanție a puterii. Când se discută despre politicile energetice sau cele vizând schimbările climatice, lumea se îndreaptă mai de grabă către comisarul Miguel Arias Cañete decât către vicepreședintele CE responsabil cu domeniile, Maros Sefcovic (uniune energetică).
Similar, același lucru se poate spune despre comisarul Günther Oettinger (economie și societate digitală), care este plasat ca influență deasupra vicepreședintelui CE Andrus Ansip (piață unică digitală), sau despre comisarul Pierre Moscovici (economie, finanțe, vămi), care punctează suplimentar față de vicepreședintele CE Valdis Dombrovskis (monedă euro și dialog social).
Frans Timmermans (relații instituționale, stat de drept și bună legiferare) deține puterile reale ale unui adjunct, Politico citând o sursă care spune despre acesta: ”Este singurul comisar care se poate baza pe Secretariatul General atunci când vrea să fie rezolvat ceva. Alexander Italianer (cel mai înalt funcționar public al Comnisiei Europene) este apropiat de Timmermans și de șeful lui de cabinet, Ben Smulders. Toți știu cum să pună sistemul să lucreze în favoarea lor”. Toți trei sunt de naționalitate olandeză.
În mod oficial, comisarii europeni și echipele lor reprezintă interesele Europei, din momentul numirii în funcție naționalitatea devenind irelevantă. În cazul celui care îl va înlocui pe demisionarul Jonathan Hill sunt toate șansele ca teoria să nu mai funcționeze.
Corina Crețu, sau când talentul nu este o garanție a succesului
Comisarul provenit din Ungaria, Tibor Navracsics (educație, cultură, tineret și sport), suportă un dublu handicat: provine dintr-o țară al cărui premier, Viktor Orban, nu este foarte popular la Bruxelles și deține un portofoliu cu puteri limitate de acțiune.
Alți comisari, precum Carlos Moedas (cercetare) sau Corina Creţu (politică regională), sunt limitați de faptul că UE a adoptat o bugetare multi-anuală în aceste domenii, având deci puțin control real asupra politicilor pe care le girează.
Ținând cont de faptul că bugetul pe care îl gestionează va fi probabil și cel mai afectat de retragerea Marii Britanii din UE, dar și de faptul că s-a aflat în centrul unor scandaluri provocate de foști colaboratori, Corina Crețu (foto) se plasează la coada ierarhiei de putere structurate de Politico, penultima, puțin mai bine decât demisionarul britanic Hill.
Trăiască șeful
Rolul de șef de cabinet este unul esențial pentru eficiența unui comisar european, iar unii dintre aceștia au arătat că excelează în poziția de ”mână dreaptă”. Printre aceștia se numără Martin Selmayr, unul dintre puținii șefi de cabinet care inspiră, deopotrivă, admirație și teamă.
Surse convergente au declarat pentru Politico faptul că Junker este capabil să se concentreze aproape exclusiv pe dosarele importante- migrație, Grecia, Brexit- numai pentru că Selmayr s-a dovedit capabil să țină sub control zeci de alte dosare.
Există însă și un revers al medaliei: Junker pare prea dependent de Selmayr, și asta le crează ambilor probleme. Selmayr a dovedit că nu îi este teamă să intre în dispute publice cu o serie de autorități naționale, așa cum s-a întâmplat în timpul discuțiilor privind bailoutul Greciei cu schimbul de replici cu ministrul german Wolfgang Schäuble.
Iar atitudinea contravine ”tradiției” ca șefii de cabinet să acționeze din umbră.
Există inclusiv o ierarhie în rândul șefilor de cabinet care nu ține neapărat cont de importanța comisarului pentru care lucrează. Surse convergente afirmă pentru Politică faptul că situația se reflectă cel mai bine la reuniunile săptămânale ale celor 28 de șefi de cabinet, acolo unde șase, maxim șapte oameni dictează dictează direcțiile de acțiune.
Nou veniții în aceste poziții au mult de muncă ca să ușureze viața șefilor. Printre nominalizați se numără Fabrizia Panzetti, șefă de cabinet a Federicăi Mogherini, care se zbate să se ridice la întâlțimea celui care a părăsit recent poziția, Stefano Manservisi.
La polul opus, Politico îl așează pe Kai Wynands (foto), șeful de cabinet al lui Valdis Dombrovskis. ”Încă de la a doua participare la reuniunea săptămânală a șefilor de cabinet Kai s-a impus de o manieră impresionantă”, afirmă unul dintre colegii acestuia.
Criteriile folosite la evaluarea șefilor de cabinet sunt: respectul colegilor, abilitatea de a acoperi părțile slabe ale șefilor, relația cu președintele Junker și cu echipa acestuia, abilitatea de a bloca dosare controversate, relevanța conexiunilor politice, solicitări externe pentru întâlniri.
Campionii Politico
Publicația europeană alcătuiește și o listă a celor considerați a fi performerii Comisiei Europene. Pe listă apar:
Phil Hogan (agricultură și dezvoltare rurală), menționat pentru hotărârea cu care a dat replică ambasadorului SUA la UE în chestiunea acordului de liber schimb.
Comisarul irlandez a reușit și înțelegeri importante cu fermieri europeni și nu s-a ferit să facă campanie împotriva ieșirii Marii Britanii din UE.
Miguel Arias Cañete (politici climatice și energie), ale cărui competențe au fost inițial puse sub semnul întrebării, dar care a reușit să fie unul dintre arhitecții acordului de la Paris privind schimbările climatice.
Kristalina Georgieva (buget, resurse umane), care va dat dovadă de o abilitate deosebită în a gestiona bugetul, făcând rost de bani ”din piatră seacă” atunci când au apărut urgențe.
Jyrki Katainen (locuri de muncă, investiții, competitivitate), care este perceput drept ”cel mai eficient vicepreședinte” atunci când este nevoie de coordonarea comisarilor.
Margrethe Vestager (concurență) și Cecilia Malmström (comerț), comisari care impun agende, nu care lucrează sub presiunea unei agende impuse din exterior.
Pierre Moscovici (economie, fiscalitate, vămi) și șeful său de cabinet, Olivier Bailly, sunt percepuți drept cel mai eficient tandem executiv și ca urmare a legăturilor directe cu toți cei care ”contează” la Bruxelles.
La polul opus: Frans Timmermans și Ben Smulders, despre care Politico a aflat că se contrazic ”deschis și des”.
Dintre cei 28 de șefi de cabinet, trei sunt remarcați pentru modul în care compensează ”slăbiciunile” comisarilor pentru care lucrează: Michael Karnitschnig, care lucrează pentru Johannes Hahn; Michel Hager, care lucrează pentru Gunther Oettinger; și Juergen Mueller, care lucrează pentru Karmenu Vella.
