Nivelul taxei pe valoare adăugată este o temă centrală a discuțiilor în vederea stabilirii bugetului pe 2014.
Pe de o parte, nivelul TVA ar trebui să scadă pentru a încuraja creșterea economică și a face mai puțin oportună evitarea plăților către stat.
Pe de alta, este vorba despre cea mai importantă sursă de venit a bugetului de stat, în condițiile în care se cere reducerea deficitului finanțelor publice.
Potrivit celor mai recente date disponibile (anul 2012) , România se situa pe locul 6 în rândul statelor europene noi membre ale UE la eficiența colectării TVA, cu o eficiență a taxării de numai 57%.
Vestea bună este că poziția obșinută este mai bună decât cele din 2010 ( locul 9) și din 2011 ( locul 8). Vestea proastă este că saltul în clasamentul regional nu ni se datorează, eficiența colectării bătând pasul pe loc la 56% – 57%.
Problema României este contrastul dintre nivelul relativ mare legal și cel foarte mic de aplicare efectivă, chiar prin comparație cu fostele țări socialiste colege care au aderat la UE.
Astfel, țări precum Estonia (84%) sau tripleta Cehia, Slovenia și Bulgaria (fiecare cu câte 71%) au un nivel de TVA semnificativ mai redus ( întâmplător sau nu, toate au TVA de 20%), dar un grad de colectare mai bun decât noi.
În teorie, eficiența colectării TVA este invers proporțională cu ponderea în PIB a agriculturii, și direct proporțională cu gradul de urbanizare și gradul de deschidere al economiei, factori care ne sunt defavorabili. Totuși, aceste considerente nu explică de ce bulgarii sunt cu mult înainte, în timp ce Letonia este singura țară rămasă în urma noastră.
La noi, rata implicită de TVA ( TVA colectat efectiv raportat la valoarea produselor și serviciilor comercializate) se ridică la numai 13,7%, comparativ cu nivelul legal de 24%.
În 2010, a fost nevoie de majorarea substanțială a TVA, măsură singulară în context regional, pentru a aduce rata de taxare implicită la un nivel cât de cât rezonabil.
Rezultatul a fost frânarea activității economice și o motivare suplimentară pentru dezvoltarea evaziunii fiscale.
Dacă România ar fi avut o eficiență a colectării similară cu Bulgaria, s-ar fi strâns aceiași bani cu fosta cotă de 19% ca și cu cea majorată, de 24%.
Indicele de eficiență ajustat ține cont de ponderile pe care le au în consum componenta de autoconsum și de piața țărănească, ceea ce oferă o imagine mai bună a părții de produse realmente taxabile la care s-a colectat TVA. De aceea, cifrele sunt ceva mai mari în cazul acestui indicator, deși rămân relativ scăzute față de practica regională.
Cu aproape 48 miliarde lei, 8,6% din PIB și 26,3% din veniturile bugetului general consolidat pe anul 2012, acest impozit indirect se află pe poziția a doua în topul taxelor colectate de stat, la mica distanță în urma contribuțiilor sociale ( 50,6 miliarde lei, 9,1% din PIB). De subliniat, odată cu reducerea acestor contribuții (absolut necesară pentru creșterea competitivității) TVA ar urma să treacă pe primul loc.
/Soluții?
România a avut rate efective ale TVA de peste 12% în perioada 2007-2008, la un TVA de doar 19% deoarece eficiența taxării urcase la 64%.
De aici și ideea de a păstra nivelul de 24% în general și de a introduce o cotă redusă la 9% pentru produsele agricole, acolo unde se prezumă că este puternic afectată colectarea.
Ideea este că s-ar obține o medie ponderată a TVA de circa 22%, dar s-ar îmbunătăți colectarea de o asemenea manieră încât veniturile încasate la buget ar crește.
Într-adevăr, o combinație fezabilă de 22% TVA și 64% eficiență (indicatori medii ponderați) ar urca nivelul efectiv al TVA la 14%, dacă nu cumva și mai sus în cazul în care evaziunea din agricultură a fost corect identificată și va putea fi stopată.
Asta dacă presiunea pentru reducerea TVA la alimente din motive sociale (altminteri pe model european) nu va crește, urmare a prezumatului model de succes pe segmentul de panificație.
Produsele din carne, care ar urma la rând, dețin a doua poziție ca pondere în coșul de consum cu 8,48%, mult peste pâine (5,98%) și aproape de grupa ”energie electrică, gaze şi încălzire centrală” (9,95%).
Ponderea foarte mare a produselor alimentare în coșul de consum (37% față de 14-15%, media europeană) indică o potențială reducere semnificativă a veniturilor statului (oricum printre cele mai scăzute din UE raportat la PIB) dacă nu se iau și măsuri mai drastice de sancționare a evaziunii fiscale pe zona de TVA.
De luat în calcul ar fi și o diminuare prudentă a TVA, ce ar putea fi compensată prin îmbunătățirea colectării, pe modelul Letoniei, care a redus acest impozit cu o jumătate de punct procentual în 2012, după ce îl majorase cu 1% în 2010. Interesant este că, prin acest reglaj mai fin dar continuu, Letonia a reușit să aducă cota efectivă de la 10,3% în 2010 la 11,3% în 2012 și să părăsească ultima poziție din clasamentul regional.
