Decidenții politici din întreaga lume trebuie să privească îndeaproape deciziile adoptate la Bruxelles, Berlin și Ankara din cauză că acțiunile acestor capitale stabiliesc în prezent noi standarde și precedente în materia migrației.
Deciziile din acest an vor avea impact major asupra modului în care acest gen de probleme vor fi rezolvate în viitor la nivel global.
Acestea sunt concluziile ”Newpolitik”, un proiect lansat recent de Fundația Bertelsmann.
“Newpolitik” își propune să furnizeze informații relevante și analize care să contribuie la mai buna înțelegere rolul pe care Germania îl joacă în modelarea Uniunii Europene și a lumii.
O primă analiză “Newpolitik” este dedicată crizei migrației. Raportul poate fi descărcat AICI-Link
Contextul
Cum Statul Islamic a impus teroarea în largi zone din Iraq și Siria, războiul civil din Siria continuă fără o perspectivă clară de soluționare, iar situația pentru refugiați se deteriorează în Iordania și în Liban, din ce în ce mai mulți oameni din Orientul Mijlociu își caută scăparea în Uniunea Europeană.
Sosirea valurilor de migranți a constituit un test pentru capacitatea statelor membre de a face față unei crize, test pe care acestea l-au picat. Ca rezultat al inabilității de a gestiona situația, statele membre au decis că cea mai bună soluție este să își închidă granițele. O singură excepție: Germania.
Puțină istorie: Migrația în Germania postbelică
Dreptul la azil a fost legiferat în Germania în 1948, ca reacție directă la Holocaust. Acest drept a fost definit succint: persoanelor care fug din calea persecuțiilor sau a morții nu li se poate interzice dreptul la protecție.
Performanțele economice de după război au scos în evidență o lipsă a forței de muncă în Germania, stat care a încheiat între 1950 și 1960 o serie de acorduri în domeniul muncii cu Italia, Spania, Grecia, Turcia, Maroc, Portugalia, Tunisia și Iugoslavia.
Germania nu a dat semnale în această perioadă că încurajează emigrația, dar și după 1973, când a fost adoptată legea care punea capăt programului de recrutare a forței de muncă, străinii au sosit constant în Germania, pentru a se alătura rudelor deja stabilite aici.
În 1990, când a izbucnit războiul din Iugoslavia, Germania a dat primul test în materie de migrație. Valul de migranți a provocat tensiuni sociale în această țară, guvernul fiind nevoit să implementeze în 1993 așa-numitul ”compromis al azilului”, prin care încerca să minimalizeze riscurile de abuz la care erau supuși azilanții, dar să și reducă numărul acestora.
Ca efect, numărul cererilor de azil înregistrate între 1993 și 1994 scade în Germania.
În 2005, pe fondul unei noi scăderi a forței de muncă, guvernul aprobă Legea rezidenței, cu scopul de a corecta erorile comise în trecut și statul se deschide din nou pentru migrație.
Rezultatul politicilor în materie: Germania este unul dintre cele mai deschise state OECD, aproximativ 20% din populația Germaniei având rude născute în alte țări.
Între 2005 și 2010, statistica arată că Gerrmania a primit anual aproape 50.000 de persoane, dar după 2011, odată cu izbucnirea războiului civil din Siria, cifrele încep să crească.
Începând cu 2014, sistemul dă semne de stres: numărul celor care caută azil îl depășește cu 20% pe cel al persoanelor care au depus cereri de acest tip. Mai mult, nbumărul cererilor în curs de analiză crește brusc în 2014 și 2015.
Cine sunt azilanții de azi
Deși factorul determinant care îi mână pe oameni în Germania este acum războiul din Orientul Mijlociu, în Germania caută azil numeroase naționalități.
Tabelul de mai jos indică care sunt naționalitățile celor care au depus cele mai numeroase cereri de azil în Germania.
Rata de acceptanță a cererilor de azil depinde decisiv de situația politică și de securitate din țara de proveniență: cei care fug din zone de război, precum Siria și Iraq, au avut în 2015 o rată de acceptare de 96%, respectiv 88,6%.
Persoanele care nu provin dintr-un stat, precum kurzii sau palestinienii din Siria, au de asemenea o rată de acceptare mare- 80,2%. La fel, cei care provin din Eritreea 92,1%.
Ratele de acceptare pentru afghani (47,6%) sau pakistanezi (9,8%) sunt mici din cauză că Germania consideră că aceștia pot găsi azil în regiuni mai apropiate de țara de origine.
Tabelul de mai jos conține statistica primelor 10 state din care au provenit solicitanții de azil în 2015.
Pe fondul amplificării crizei migrației în Europa, anul 2015 a fost marcat de declarația cancelarului Angela Merkel, care a anunțat că Germania primește migranții cu brațele deschise.
Fimosul ”Wir schaffen das!” (Putem să o facem!- n. red.) a deevenit un credo al guvernului federal, chiar dacă legislația azilului a devenit ceva mai restrictivă în ultimele câteva luni.
Întrebarea: De ce și-a păstrat Germania granițele deschise ?
Pe măsură ce vecinii Germaniei au început să își închidă granițele, acest stat a continuat să promoveze o politică a ușilor deschise. Factorii care au contribuit la acest tip de poziționare sunt:
Cultural. O cercetare efectuată la comanda Bertelsmann arata că, în iulie 2015, 93% dintre germani erau de acord cu primirea migranților, fiind confortabili, în special în zona fostei Germanii de Vest, cu ideea că Germania se transformă într-o țară a migranților. Sigur, există mișcări de centru-dreapta care au opinii diferite.
Un studiu mai recent arată că cifra celor care sunt de acord cu politicile în materia migranților a crescut la 94%.
Proiectul. Înainte de vara anului 2015, politicile promovate de cancelarul Merkel erau caracterizate de pragmatism. După această dată, se poate spune că Angela Merkel a făcut din promovarea politicii de uși deschise un proiect personal. O serie de analiști germani avansează teoria că această poziționare este determinată de background-ul personal- Angela Merkel este fata unui pastor, crescută în Germania de Est, în spatele ”cortinei de fier”.
Prea târziu pentru schimbări. Semnale privind creșterea abruptă a fluxurilor de migrație din Orientul Mijlociu au existat după 2010, dar la momentul respectiv decidenții politici erau acaparați de evoluțiile din Ucraina și de situația economică a Greciei.
Valul de migrație a pus presiune inițial pe zona de sud a Europei, în special pe Italia și Grecia, și nici EU, nici Germania nu au acționat inițial. Atunci când s-a trezit cu sutele de mii de refugiați în țară, Germania nu a avut decât următoarele alternative: fie să închidă granițele, riscând să declanșeze o catastrofă umanitară, fie să lase granițele deschise.
Rațiunea demografică. În presa internațională au fost publicate informații potrivit cărora demografia în scădere și lipsa forței de muncă în anumite sectoare sau regiuni au jucat un rol decisiv în poziția pe care a adoptat-o Germania. Statisticile oficiale arată că, fără azilanți, numărul persoanelor apte de muncă va scădea cu 36% până în 2050, de la 45 milioane astăzi, până la 29 milioane. Probabil că, în realitate, rațiunea adoptării acestui tip de politică a fost de natură umanitară, mai puțin economică din cauză că foarte puțini migranți cunosc limba germană, majoritatea lipsindu-le specializările cerute pe piața germană a muncii.
Principalele provocări pentru Berlin
Acum că Germania a primit peste 1 milion de persoane care au sosit din zone de conflict, trebuie să facă față provocărilor care urmează.
Germaniei îi lipsește în priml rând un sistem precis de înregistrare și procesare a cererilor de azil, o bază de date comună accesibilă tuturor autorităților relevante. Guvernul lucrează la implementarea unui nou sistem informatic, care nu va fi însă funcțional înainte de toamna anului 2016.
O altă chestiune administrativă care trebuie urgent îndreptată: refugiații trebuie să aștepte săptămâni, dacă nu luni de zile, de la înregistrarea în Germania până ajung să depună efectiv o cerere de azil. În februarie 2016, numărul solicitărilor în așteptare era de 393.000, mai mult decât dublul cifrei înregistrate în 2015.
Integrarea refugiaților în piața muncii ar trebui să fie principala sarcină a autorităților germane, care trebuie să pregătească o strategie coerentă pe termen lung în domeniu.
UE are nevoie de politici umane sustenabile
În anul 2015, statele membre în ansamblu au primit aproximativ 1,3 milioane de cereri de azil- o cifră perfect manageriabilă dacă distribuirea acestor cereri s-ar fi făcut echitabil în interiorul UE.
În realitate, Germania, Ungaria și Suedia au primit 62% dintre aceste cereri, iar rata reală a celor sosiți în aceste 3 state este chiar mai mare.
Pentru un bloc de 28 de state, mult dezvoltate față de țările din care se produce exodul, 1,3 milioane de solicitări de azil nu ar fi trebuit să provoace o criză. Cum abordarea Germaniei nu a fost înțeleasă, poate și din cauză că nu a fost suficient explicată, rezultatul a fost blocarea căilor de acces către Europa, cu grave consecințe umanitare.
Fără o politică comună în materie de migrație, valurile haotice de refugiați care vor atrage noi încălcări ale drepturilor omului vor continua.
Cea mai bună soluție ar fi adoptarea unui sistem care să permită statelor membre să primească refugiați direct din taberele organizate în statele în criză, măsură care ar conduce la reducerea semnificativă a rețelelor de migrație ilegală.
Sistemul poate fi bazat pe un mecanism specific, echitabil, de alocare a cotelor de refugiați, care să ia în considerare puterea economică, mărimea populației, a statului și lipsurile de forță de muncă din fiecare stat membru UE.
Singurul obstacol pentru implementarea acestui mecanism îl reprezintă voința politică, care, cu excepția Suediei și Germaniei, pare că lipsește.
Suplimentar, Europa trebuie să găsească soluții sustenabile pentru a contracara ”la rădăcină” cauzele acestei migrații. Pentru Orientul Mijlociu trebuie găsite soluții, politice și economice, de stabilizare a situației, iar împotriva ISIS trebuie canalizate eforturile comune.
