vineri

19 aprilie, 2024

2 februarie, 2014

România a încheiat anul 2013 cu un deficit al bugetului general consolidat de 2,5% din Produsul Intern Brut. Executivul a reușit astfel să se încadreze la limită în obiectivul renegociat cu FMI, după ce a consemnat un minus determinat provizoriu la 15,77 miliarde lei față de nivelul maxim convenit la 15,90 miliarde lei.

Din păcate, procesul de ajustare fiscală a stagnat în raport cu anul precedent ( când rezultatul execuției bugetare generale a fost tot de 2,5% din PIB), deși, inițial, fusese programat un deficit de numai 2,1% din PIB. Bugetul de stat a consemnat pe 2013 un deficit de 3,13% din PIB, peste cel de 2,91% din PIB prevăzut în Legea bugetului de stat, publicată în Monitorul Oficial în februarie anul trecut.

Bugetul pe 2013

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Practic, veniturile bugetului de stat statul s-au situat la mai puțin de 93% din sumele prevăzute inițial. De aceea, și cheltuielile au trebuit ajustate cu peste cinci procente, fapt ce s-a resimțit în mai multe domenii, cea mai afectat fiind cel al protecției sociale.

Neîncasările la bugetul de stat, care reprezintă mai puțin de jumătate din bugetul general consolidat ( în care mai intră bugetele autorităților locale, al asigurărilor sociale, al sănătății etc.) au determinat 82% din lipsa de venituri față de prevederile inițiale ale bugetului general consolidat. Este și motivul principal pentru care autoritățile române au trebuit să renegocieze cu FMI majorarea deficitului bugetar.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Nici unul dintre principalele două bugete în afară de cel de stat și cele locale nu a reușit să adune bani suficienți din contribuțiile dedicate lor, subdimensionate față de obligațiile de plată asumate.

Astfel, bugetul asigurărilor sociale a trebuit să fie subvenționat de la bugetul de stat cu 12.254,2 milioane lei (1,96% din PIB sau peste trei sferturi din deficitul total) iar cel al sănătății cu 6.435,9 milioane lei (1,03% din PIB).

De remarcat subestimarea puternică din legea inițială a bugetului pe 2013 a subvențiilor care au trebuit acordate pentru sănătate. Față de 3.719,3 milioane lei prevăzuți inițial ca transfer de la bugetul de stat întru susținerea sectorului sanitar, s-a ajuns la nu mai puțin de 6.435,9 milioane lei, adică de aproape trei ori mai mult decât în anul 2012.

Prin urmare, cauza principală a ajustării în sus a deficitului fiscal a fost achitarea sumelor restante la plată în sistemul de sănătate publică. Asta în pofida unor colectări efective la Fondul Național de asigurări sociale de sănătate situate la 16.574,2 milioane lei, cu aproape un miliard de lei mai mult față de prevederile inițiale.

Asta nu scuză, însă, nerealizările de venituri pe partea de TVA ( -1,12 miliarde lei față de prevederi) sau venituri din proprietate ( -0,97 miliarde lei), la care s-a adăugat, din motive obiective, o diminuare de 1,45 miliarde lei a veniturilor nefiscale față de cele scontate. Comunicatul MF pune o pune pe aceasta din urmă în principal pe seama reducerii încasărilor din vărsămintele BNR. Acestea reprezintă, însă, mai puțin de o cincime din cele 1,22% din PIB lipsă la veniturile bugetului de stat.

De reținut și faptul că rezultatul economic peste valoarea estimată inițial redusese cu o zecime de punct procentual atât ponderea veniturilor cât și pe cea a cheltuielilor programate în PIB. Prin urmare, încasările bugetului general consolidat au fost de 32% din PIB în loc de 33,5% din PIB iar cheltuielile de 34,5% din PIB, în loc de 35,6% din PIB, cum ar fi trebuit să fie potrivit legii.

Se poate observa că diminuarea încasărilor efective față de cele antamate a fost de 1,5% din PIB, în timp ce reducerea cheltuielilor a fost de doar 1,1% din PIB (din care o jumătate de punct procentual s-a produs prin trierea drastică a beneficiarilor de prestații sociale). S-a ajuns, astfel, în mod paradoxal, la o politică de austeritate pe segmentul serviciilor asigurate de stat pe fondul unei creșteri economice semnificative, care se anunță a fi în jur de 2,5%.

Diminuarea de 0,9% din PIB atât a veniturilor cât și a cheltuielilor față de anul 2012 a contrazis viziunea optimistă a Guvernului în privința sumelor gestionate.

Poate că ar merita amintită evaluarea făcută pentru următorii trei ani în raport cu 2013, dintre care unul a început deja. Față de 7,6 miliarde lei ”lipsă la apel” în 2013, ajustarea proiecției pe trei ani a veniturilor la bugetul de stat a fost de doar 5,9 miliarde lei în 2014.

(CLICK PE TABEL PENTRU MĂRIRE)

Ceea ce echivalează în cel mai fericit caz cu un minus de 2,77% din PIB la bugetul de stat ( față de cel nereușit la 2,91% în 2013) și unul de 2,1% la bugetul general consolidat. Practic, toată ajustarea bugetară din 2014 se bazează pe îmbunătățirea execuției bugetului de stat (o îmbunătățire de 0,36% din PIB față de ajustarea de 0,32% din PIB per total).

Ceea ce rămâne de văzut dar este practic imposibil dacă se va reduce taxarea sub orice formă (vezi cererile de diminuare a contribuțiilor sociale, care ar mări automat transferurile de la bugetul de stat către bugetul asigurărilor sociale) fără majorarea bazei de taxare.
Nu doar pentru 2014, dar și pentru 2015, când este țintit un deficit extrem de greu de realizat al bugetului general consolidat în absența creșterii veniturilor, de numai 1,4% din PIB.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. la sanatate nimeni nu sublinieaza problema compensarii medicamentelor care a creat o mafie farmaceutica mai mare decat regii asfaltului si cu mult peste mafia din aparare bugetul med compensate echivaleaza bugetul apararii sau al constructiei de drumuri, in ultimii 8 ani subventia a crescut de 4 ori in euro in timp ce consumul real de medicamente in volum a crescut decat cu 15%, practic s-au scos medicamentele ieftine de pe piata si au fost inlocuite cu medicamente scumpe acesta a fost practic singurul efect al compensarii, practic tot deficitul de la sanatate e dat de cresterea aceasta imensa a subventiei pt med compensate,
    orice om intreg la minte stie ca subventiile nu pot ajuta in nici un fel pe nimeni doar distorsioneaza piata.
    Cel mai simplu ex orice firma cand intra pe o piata face un studiu de piata – fam popescu cheltuie 3 mil pe luna pe medicamnte, k deci aducem produsele astea, vine statul si da o subventie de inca 3 mil sa spunem ce vor face firmele din domeniu vor spune oamenii cheltuie destul pe medicamente sa le lasam in buzunar 3 mil pentru alte produse?
    nu logic vor constata ca fam popescu are 6 mil de cheltuit pe medicamente si vor aduce in conseciinta produse farma de 6 mil si de aici incepe balul, retete false, exporturi paralele mita la medici pt a conduce bolnavii catre farmaciile agreate etc.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: