Analişti Reuters: Reformele prea dure ale FMI pot fi dezastruoase pentru România

De Sorin Negoiţă | 10.2.2012 .

Abordarea dură a FMI poate fi dezastruoasă în România, iar rigoarea excesivă” promovată de Fond ar putea provoca daune pe termen lung – avertizează doi analişti ai Reuters pe blogul agenţiei, citat de Mediafax.

Condiţiile draconice impuse de FMI au dus la reducerea salariilor din sectorul public cu 25%, mai mult decât oriunde în altă parte.

Premierul Emil Boc a demisionat, iar “forţele anti-reformă au prins curaj”, astfel încât răul provocat de rigoarea excesivă a Fondului ar putea fi de lungă durată, avertizează autorii articolului, Martin Hutchinson şi Christopher Swann, care şi-au exprimat punctul de vedere personal.

FMI a încercat între timp să îşi atenueze imaginea fioroasă, iar directorul general Christine Lagarde a argumentat că Fondul ar trebui să fie mai puţin dur, admiţând că “o consolidare prea rapidă a bugetelor poate afecta redresarea şi înrăutăţi perspectivele pieţei muncii”.

Din păcate, în tratamentul aplicat României FMI a revenit la reputaţia sa de “vampir”, se arată în articol, care enumeră între măsurile cerute de FMI desfiinţarea a 100.000 de locuri de muncă, reducerea salariilor şi majorarea TVA, care au afectat direct populaţia săracă.

Astfel de măsuri dure ar putea să aibă însă un efect contrar.

Prin întărirea forţelor politice anti-reformă, FMI ar putea îndepărta România de strategiile pe care le încurajează, avertizează autorii.

Argumentele analiştlor Reuters:

  • În mod evident, România nu are nevoie de măsuri extreme. Deficitul de cont curent a atins 14,5% din PIB în 2007, dar problema a fost corectată cu o depreciere de 30% a leului, în perioada 2007-2009, în timp ce cheltuielile publice, de 36% din PIB, nu sunt excesive, notează cei doi analişti.
  • Austeritatea fiscală nu reuşeşte, pe de altă parte, să rezolve problema corupţiei endemice şi alte probleme structurale, care contribuie la menţinerea PIB-ului pe cap de locuitor pe penultimul loc în UE.
  • FMI ar putea să ajute ţara să scape de moştenirea regimului Ceuşescu. În schimb, severitatea exagerată riscă să submineze democraţia fragilă din România, iar protestele de stradă au contribuit la căderea guvernului.
  • Asprimea FMI faţă de România provoacă îngrijorarea că Fondul operează cu standarde duble. Naţiuni mai bogate, precum Irlanda şi Portugalia, au beneficiat de termeni mai toleranţi în acordurile de sprijin financiar.
  • Irlandei i s-a cerut să reducă salariile angajaţilor publici cu 10% şi numărul angaţilor cu 8.000 de persoane, în timp ce Portugalia scăpat cu tăieri ale salariilor de 5% şi restrângerea personalului prin plecări naturale.
  • FMI şi-a atenuat condiţiile când a împrumutat statele mai bogate şi, pentru a reuşi în misiunea sa, ar putea fi nevoie să ofere clienţilor mai săraci un tratament similar, au conchis autorii articolului.

Share

Publicat la data de 10.2.2012 .

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Razvan Diaconu

Premierul Ponta analizează taxe pe companiile petroliere, pensiile și salariile bugetare excesive, fast-food. La DNA și Parchetul General vor fi procurori independenți de Băsescu

Premierul Victor Ponta a menționat joi, la România TV, posibilitatea introducerii unor taxe de solidaritate pe pensiile și salariile bugater foarte mari, dar și taxări ... Citeste mai departe »

Razvan Diaconu

Ambasadorul Ungariei, convocat la MAE român, referitor la criticile Budapestei față de noul Guvern de la București

Ministerul român de Externe l-a convocat pe ambasadorul Ungariei în România, în urma unor declaraţii critice făcute de secretarul de stat în Ministerul ungar de ... Citeste mai departe »

Mihai Pavelescu

Premierul Ponta: TVR este în faliment, cu o datorie de peste 50 de milioane de euro

Premierul Victor Ponta a declarat, joi, că i-au fost aduse acuzaţii pe sistem stalinist, potrivit cărora ar fi întrerupt o emisiune la televiziunea publică, prim-ministrul ... Citeste mai departe »

Sorin Negoiţă

Ministerul anunţă restructurări la Poșta Română: 100 de directori, peste 1.000 de salariați TESA

Consiliul de Administraţie al Poştei Române va discuta, vineri, un plan de restructurare pentru evitarea falimentului, care prevede o nouă organigramă, destituirea a 100 de ... Citeste mai departe »

Vladimir Ionescu

Miliardarul Mittal a venit în România să discute cu directorii combinatului de la Galați

Miliardarul Lakshmi Mittal a venit în România și a ataerizat, joi, cu un elicopter la combinatul siderurgic Arcelor-Mital, de la Galați, pentru a discuta cu ... Citeste mai departe »
Aura Socol -coment

Aura Socol

Cine depreciază leul românesc?

In ultima perioada, tensiunile legate de ceea ce se va intampla cu viitorul zonei euro au crescut exponential. Grecia continua sa fie o mare problema ... Citeste mai departe »

Marin Pana

Cursul de schimb: nişte explicaţii interne

Din România au ieșit în contul serviciului datoriei externe pe primul trimestru din 2012 cu 2,7 miliarde euro mai mault decât în perioada similară din ... Citeste mai departe »

danial daianu+

Daniel Daianu

Despre ce relaxare bugetară în 2012 vorbesc unii?

Inca din 2011 am constatat in unele comentarii privind Romania teza ca anul urmator, ca perioada electorala, va consemna o relaxare a executiei bugetare. O ... Citeste mai departe »

Comentarii

Cine depreciază leul românesc?

Aura Socol -coment

Aura Socol

In ultima perioada, tensiunile legate de ceea ce se va intampla cu viitorul zonei euro au crescut exponential. Grecia continua sa fie o mare problema ... Citeste mai departe »

Cursul de schimb: nişte explicaţii interne

Marin Pana

Din România au ieșit în contul serviciului datoriei externe pe primul trimestru din 2012 cu 2,7 miliarde euro mai mault decât în perioada similară din ... Citeste mai departe »

Despre ce relaxare bugetară în 2012 vorbesc unii?

danial daianu+

Daniel Daianu

Inca din 2011 am constatat in unele comentarii privind Romania teza ca anul urmator, ca perioada electorala, va consemna o relaxare a executiei bugetare. O ... Citeste mai departe »