Chestiunea

DOCUMENT / Consiliul Fiscal – lista de probleme ale Proiectului de buget 2019: ”optimism exagerat, cifre improbabile, aprecieri nerealiste”

Consiliul fiscal a dat publicității marți Opinia sa cu privire la Legea Bugetului de stat 2019, scoțând în evidență scenariul de creștere economică ”excesiv de… Mai mult

05.02.2019

La obiect

Impasul finanțării Statului: Marile dificultăți care împing MFP să recurgă la soluții de conjunctură 

Dificultăţile Ministerului Finanţelor (MFP) de a acoperi deficitul bugetar în 2019 îi împing pe strategii bugetari ai guvernului să ridice metodele de completare ale veniturilor… Mai mult

04.02.2019

La obiect

Salariul minim brut: în România și în statele UE

România se plasează pe antepenultimul loc între statele ca nivel al salariului minim brut, potrivit datelor publicate de Eurostat, cu un nivel de 446 de… Mai mult

04.02.2019

Interviu

Cum scoți un oraș din depresie – Cluj-Napoca, un caz școală. Lectură obligatorie pentru orice primar din țara primarilor

( Textul de mai jos este un fragment din interviul publicat în numărul 99 al revistei (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare. Călin Hințea – decanul Facultății… Mai mult

03.02.2019

Cronicile
Banca Transilvania campanie aniversara 25 ani

AmCham, apel la responsabilitate în planificarea bugetară: Bugetul pe 2019 prezintă riscuri și vulnerabilități

de Vladimir Ionescu , 8.2.2019

Creșterea rapidă a cheltuielilor publice planificate pentru anul 2019 accentuează îngrijorările privind sustenabilitatea nivelului acestora, se arată într-o analiză a Camerei de Comerț Românio-Americane (AmCham), care avertizează asupra riscului ca țintele de venituri publice stabilite în planul de buget pe 2019 să nu fie realizate, iar aceasta să se concretizeze în presiuni de creștere a deficitului bugetar

Politica fiscală rămâne pro-ciclică în anul 2019, dată fiind dimensiunea ridicată a deficitului bugetar în contextul unei creșteri economice rapide. O astfel de politică reduce considerabil spațiul autorităților de a sprijini economia prin măsuri de relaxare fiscală atunci când aceasta intră în recesiune. Dimpotrivă, necesitatea de a reduce deficitul bugetar pe fondul constrângerilor de finanțare va adânci recesiunea economică, notează experții AmCham.

Redăm în continuare poziția AmCham:

Planificarea si execuția bugetară care să susțină potențialul de creștere economică pe termen mediu și lung trebuie fundamentate pe o politică fiscal-bugetară sănătosă și pe măsuri de creștere a colectării veniturilor bugetare.

În contextul dezbaterilor  pe marginea planificării Bugetului de Stat pentru anul 2019, AmCham Romania reiterează apelul pentru responsabilitate în planificarea bugetară și atrage atenția asupra vulnerabilităților și riscurilor prezentate de proiectul de buget.

În viziunea noastră, o politică fiscal-bugetară dezirabilă trebuie să asigure predictibilitatea măsurilor de politică fiscal-bugetară și sustenabilitatea pe termen mediu și lung a finanțării deficitului bugetar pentru a evita dezechilibrele macroeconomice ce pot fi generate de măsurile de corecție a deficitului bugetar.

O evoluție necesară în exercițiul de planificare bugetară este creșterea alocărilor pentru investițiile publice și prioritizarea obiectivelor de investiții publice semnificative, prin planificarea multianuală a bugetului public consolidat, corelate cu alocarea resurselor bugetare care să încurajeze activitățile economice cu valoare adăugată ridicată pentru a întări poziția economiei românești în cadrul lanțului global al valorii adăugate.

Pe termen mediu şi lung, dezvoltarea economică se poate realiza numai în condiţiile unui sistem financiar sănătos şi robust.

Pentru asigurarea veniturilor bugetare analiza AmCham Romania subliniază recomandări pe care mediul de afaceri le aduce în mod repetat în atenția autorităților, respectiv modernizarea infrastructurii de colectare și eforturi susținute pentru creșterea gradului de absorbție a fondurilor europene.

Analiza AmCham România semnalează de asemenea menținerea unor vulnerabilități structurale majore confirmate și în  execuția bugetului public consolidat în anul 2018, legate de evoluția cheltuielilor publice care au depășit cu mult țintele stabilite la începutul anului și au atras măsuri corective precum finanțarea necesarului suplimentar de cheltuieli curente prin venituri cu caracter excepțional și temporar sau introducerea de noi taxe.

Referitor la planul de buget aferent pentru anul 2019 sunt îngrijorătoare majorările substanțiale ale cheltuielilor publice, cu un avans de 14% față de anul 2018, și cele ale cheltuielilor de personal al căror salt cu 18,9% le va plasa la un maximum istoric de 10% din PIB.

Considerăm că obiectivele privind creșterea veniturilor publice și nivelul deficitului bugetar sunt foarte ambițioase, având la bază ipoteze optimiste cu privire la performanța economiei (creștere a PIB real de 5,5%), în ciuda prognozelor în scădere avansate de instituțiile financiare internaționale pentru România, toate acestea pe fondul tendinței de încetinire a creșterii economice și la nivel global.

În acest context, riscurile sunt ca țintele de venituri publice stabilite în planul de buget să nu fie realizate, iar aceasta să se concretizeze în presiuni de creștere a deficitului bugetar. În condițiile de materializare a unui astfel de scenariu negativ, pentru a menţine deficitul bugetar la un nivel sub 3% din PIB în 2019, Guvernul ar putea să reducă din nou investițiile publice atât de necesare pentru finanțarea proiectelor de infrastructură sau a altor domenii strategice pentru recuperarea decalajelor pe care România le înregistrează comparativ cu media UE sau cu țările din regiune.

În opinia AmCham Romania, și Strategia fiscal-bugetară pe termen mediu (2019-2021) ridică numeroase semne de întrebare pentru investitori cu privire la consistența și potențialul de realizare a proiecțiilor prezentate în cadrul acesteia, inclusiv prin faptul că nu iau în calcul creșterile implicate de noua lege a pensiilor în această perioadă.

AmCham Romania va continua să urmărească dezbaterile pe marginea Bugetului de Stat pentru anul 2019 și să promoveze recomandările privind principiile care trebuie să stea la baza unei planificări bugetare sănătoase și a unei execuții sustenabile pe termen mediu și lung.

 

Mergeți în homepage ›

Publicat la data de 8.2.2019

Lăsați un comentariu


Stiri

Tudorel Toader vrea să stabilească prin OUG procedura de selecţie a candidatului României pentru Parchetul UE

Vladimir Ionescu

Ministrul Justiţiei vrea să stabilească prin ordonanţă de urgenţă procedura de desemnare a procurorului european din partea României, aşa că a transmis un proiect la… Mai mult

Stiri

Planul de adoptare a monedei euro – obiectivele strategice și operaționale

Razvan Diaconu

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) a publicat, vineri, „Planul naţional de adoptare a monedei euro”. Acest plan a fost realizat de specialiștii BNR… Mai mult

Stiri

Și Mircea Drăghici își retrage candidatura pentru Ministerul Transporturilor

Razvan Diaconu

Trezorierul PSD Mircea Drăghici a anunțat sâmbătă, pe Facebook, că își va retrage candidatura pentru funcția de ministru al Transporturilor. Anunțul vine la 4 zile… Mai mult

Stiri

CRONICILE de sâmbătă dimineața

Redacţia

cursdeguvernare.ro adună, în fiecare sâmbătă dimineață, cele câteva titluri pe care le-a prezentat, de-a lungul săptămânii, din publicația (exclusiv print) CRONICILE Curs de Guvernare. Articolele din CRONICI, reluate de cursdeguvernare.ro,… Mai mult

Stiri

Unul dintre cei mai importanți investitori americani în Rusia a fost reținut la Moscova

Razvan Diaconu

Michael Calvey (foto), unul dintre cei mai importanţi investitori americani în Rusia, a fost reţinut la Moscova într-o anchetă cu privire la o „fraudă la… Mai mult

Stiri

Președintele Trump decretează ”urgență națională” pentru a finanța zidul de la granița cu Mexic

Iulian Soare

Președintele Donald Trump a anunţat vineri că declară „urgenţă naţională”, o procedură excepţională pentru a finanţa construcția zidului pe care l-a promis la frontiera cu… Mai mult

Stiri

Oficial – Alegerile europarlamentare se organizează în România pe 26 mai

Razvan Diaconu

Guvernul a aprobat, vineri, o hotărâre prin care a stabilit oficial ziua de 26 mai pentru alegerile europarlamentare. Potrivit calendarului aprobat, listele cu candidaturi trebuie… Mai mult