joi

25 aprilie, 2024

31 iulie, 2016

ambasador turciaAmbasadorul Turciei la Bucureşti, Osman Koray Ertaş, a declarat într-un interviu acordat Mediafax că țara sa nu schimbă direcția în politica externă, așa cum este acuzată, ci rămâne un aliat NATO.

Cât privește relația cu Europa, Turcia este deranjată de criticile venite din unele capitale din statele membre și rămâne de văzut ce se va întâmpla în continuare. Acordul privind migranții funcționează, a mai spus ambasadorul.

„De zeci de ani şi mai ales după anii 2000 s-a discutat întotdeauna dacă Turcia schimbă direcţia, îşi schimbă politica externă, întoarce spatele Vestului şi îşi întoarce faţa către Est.


Acestea sunt discuţii care au apărut în funcţie de evenimente individuale.

Din nou avem această discuţie, dacă Turcia schimbă direcţia.

Nu, Turcia nu-şi schimbă direcţia evident, dar trebuie să avem relaţii puternice cu vecinii noştri importanţi din regiune, inclusiv Iran şi Rusia. Deja avem legături solide şi puternice cu aceste două ţări de zeci de ani. Nimic nu se schimbă. Decizia strategică de a fi parte a Europei şi a NATO este puternică şi validă.

În ce priveşte apartenenţa la NATO, nu avem despre ce să vorbim pentru că suntem o ţară NATO foarte veche şi vom rămâne un aliat puternic al NATO”, a explicat ambasadorul Osman Koray Ertaş.


Turcia nu este însă fericită cu tratamentul la care a fost supusă de unele capitale europene, de aceea rămâne de văzut ce se va întâmpla pe această relație, a spus ambasadorul:

„În ce priveşte aderarea la UE, evident că nu suntem fericiţi cu tratamentul la care a fost supusă Turcia de către unele capitale europene de ani de zile deja. Vom vedea ce se întâmplă pe acest front”.

El a adăugat că Acordul UE-Turcia pe tema migranţilor funcţionează în continuare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: