miercuri

27 martie, 2024

1 februarie, 2016

klemmAmbasadorul Statelor Unite ale Americii la București, Hans Klemm, a declarat luni că Washingtonul acordă tot mai multă atenție evoluțiilor din zona Mării Negre și dezvoltă potențiale contramăsuri pentru a spori apărarea în această regiune.

”În NATO, pe lângă îngrijorările cu privire la agresiunea din Ucraina și implicațiile pe care acest lucru le are pentru apărarea și securitatea aliaților noștri din regiunea baltică, suntem foarte îngrijorați și de implicațiile pentru regiunea Mării Negre. Asta e ceva ce românii au solicitat de câtva timp NATO să analizeze mai atent. (…) Și SUA, care lucrează cu aliații din NATO, acordă tot mai multă atenție evoluțiilor din zona Marii Negre și dezvoltă potențiale contramăsuri pentru a spori apărarea în această parte a lumii”, anunță Agerpres, care citează o declarație a ambasadorului Hans Klemm făcută la o masă rotundă cu jurnaliștii.

Diplomatul american, transmite Agerpres, a precizat că libertatea navigației este foarte importantă oriunde în lume pentru SUA, inclusiv în Marea Neagră.


„SUA rămâne foarte îngrijorată de agresiunea Rusiei în Ucraina și se opune anexării ilegale a Crimeei. Suntem, de asemenea, îngrijorați, de militarizarea Crimeei și (…) de implicațiile pe care acest lucru îl are asupra liberei navigații și accesului în Marea Neagră”, a adăugat ambasadorul.

Afirmațiile ambasadorului Hans Klemm vin la scurt timp după ce ministrul român al Apărării, Mihnea Motoc, a anunțat ideea constituirii unei grupări navale NATO în Marea Neagră.

Subiectul a fost discutat de ministrul  Mihnea Motoc cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg,  pe 21 ianuarie, în cadrul unei vizite a oficialului român la Cartierul General al Alianței.

Conform priorităților strategice din planul de acțiune al ;ApN, demersurile pentru constituirea grupării navale NATO în Marea Neagră ar trebui inițiate în februarie, iar termenul pentru finalizare este octombrie 2016.


Tot luni, ambasadorul Hans Klemm a mai evocat posibilitatea ca Secretarul de Stat John Kerry să vină la București în cursul acestui an, iar premierul Dacian Cioloș să fie primit la Washington.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: