marți

26 martie, 2024

4 aprilie, 2016

alin gogaToate autostrăzile din România sunt pline de gropi și au aceleași probleme pe care le-a avut și tronsonul Sibiu-Orăștie, care a fost demolat, a declarat, luni, Alin Goga (foto), consilier juridic în cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România.

Alin Goga este și reprezentant al Grupului de inițiativă pentru restructurarea și reprofesionalizarea CNADNR, calitate în care, alături de Sindicatul Național Profesional al Drumarilor din România, a organizat o conferință de presă cu scopul de a demasca neregulile din activitatea companiei de drumuri.

„Toate autostrăzile sunt șvaițer, sunt ca Sibiu-Orăștie. Ne-am săturat să spunem tuturor miniștrilor și prim-miniștrilor de aceste probleme”, a spus Alin Goga, citat de Agerpres, care susține că acum nu mai pot fi executate nici măcar garanțiile.


„Există un raport al Direcției de calitate care arată că toate autostrăzile au mari probleme, au defecte majore de construcție. Deși le-am plătit, ele au avut probleme la recepție și nu au recepție finală. Azi nu mai putem executa nici garanțiile. Constructorii ne lasă acum ca pe proști, pentru că Narcis Neaga (fost director general al CNADNR- n. red.) și alți directori generali nu și-au făcut treaba, iar Homor (Cătălin Homor, actualul director al companiei – n. red.) nu face decât să-i acopere”, a precizat Alin Goga, potrivit Agerpres.

Ideea a fost susținută și de Mihai Bășulescu, fost șef al CNADNR: „Astăzi, niciun proiect de infrastructură nu putem să spunem că nu are probleme. În ceea ce privește Sibiu-Orăștie, nu avem nici azi din punct de vedere juridic lămurit contractul cu constructorul”.

În ceea ce privește autostrada A3 București-Ploiești, lucrările nu au fost finalizate nici până în prezent, deși șoferii circulă de câțiva ani pe acest tronson, a mai spus Mihai Bășulescu.

„Pe A3, de la kilometrul 6 centură, până la Ploiești, nici în ziua de azi lucrările nu au fost finalizate. Nici măcar nu există centru de întreținere, deși acest lucru era prevăzut în proiect. Această autostradă este cea mai mare ilegalitate care s-a întâmplat în România în ultimii 12 ani. Ocolitoarea Cernavodă nici astăzi nu e gata, deși e pusă în funcțiune din 2012. Pasajele sunt cu probleme, există grinzi surpate care trebuie reparate”, a afirmat fostul șef CNADNR.


Mihai Bașulescu este fost director general CNADNR în timpul Guvernului Năstase, cel care a semnat contractul cu Bechtel pentru Autostrada Transilvania, contract care nu a fost găsit în minister de către Dan Șova.

La rândul său, Florin Dascălu, director de întreținere în cadrul companiei, a susținut că demolarea sectorului Sibiu-Orăștie a fost o greșeală: „Este o greșeală să demolezi 200 de metri de autostradă ca să vezi ce e în corpul autostrăzii. Nimeni nu face așa ceva. Puteau fi făcute sondări pentru asta. Acel tronson putea foarte bine să fie consolidat, pentru că există soluții tehnice pentru asta”.

Potrivit acestuia, există probleme și pe podurile de pe autostrăzi și drumuri naționale, pentru că, până acum, atenția companiei s-a concentrat mai mult pe drumuri.

Alin Goga a acuzat și lipsa unei strategii coerente la nivelul CNADNR.

„Spre exemplu, decât să facem noi drumuri expres în patru ani, mai bine luăm drumuri care sunt deja, cum sunt DN1 B sau DN2, care au o bandă și jumătate și le facem expres în doi ani„, susține el.

La conferința de presă, Florin Dascălu a subliniat și lipsa de specialiști din cadrul CNADNR.

„Dintre cei 6.000 de angajați ai companiei, doar 169 de oameni sunt ingineri de drumuri, adică 3%. Marile centre universitare scot ingineri de drumuri, iar statul nu îi folosește. Dintre cei 49 de șefi de secție, doar 29 sunt ingineri de drumuri, restul sunt absolvenți de relații publice, juriști, economiști. Sistematic, compania a fost condusă de neprofesioniști. Compania trebuie condusă de un inginer drumar, eu nu cred că în țara asta nu se găsește un inginer drumar”, a mai spus Florin Dascălu.

Alin Goga, fost director de investiții, este unul dintre puținii angajați ai CNADNR care au sesizat neregulile din companie în perioada în care aceasta a fost condusă de Narcis Neaga.

În 2010, el declara la ProTV: “Dacă lumea ar şti cum se cheltuiesc banii, ne-ar împuşca ca pe câini”.

În 2015, el a acordat un interviu Realitatea TV. “Vă spun că suntem ca la «Meşterul Manole»: ce am construit şi am plătit, 150 de milioane de euro, trebuie să scoatem tot afară şi – am vorbit asta cu profesori universitari, cu absolut toată lumea – în condiţiile în care am ştiut că recepţionăm un lucru defect. A fost o pasivitate. Acum o lună de zile am fost la o altă emisiune şi după patru zile am fost chemat la DNA. Sper ca mâine DNA-ul să fie la CNADNR. Nu poate să rămână aşa. Paroxismul la care s-a ajuns în CNADNR e departe de orice închipuire. 14 miliarde de euro am primit din 2007 până în prezent. Sunt bani care s-au dus şi pe întreţinere, pe investiţii, reabilitări şi avem o reţea care e jalnică, pentru că totul porneşte din interior: 6.000 de oameni şi 10 la sută sunt ingineri de drumuri şi poduri. Acolo doar 10 la sută sunt ingineri de drumuri, într-o companie eminamente tehnică. Sunt regionale care au patru ingineri de drumuri. În condiţiile în care am angajat toate specializările exotice, găsiţi papagali de toate culorile. Fiecare director şi-a angajat toate rudele. Nu este de astăzi, se perpetuează”, a spus Alin Goga, într-o emisiune difuzată la sfârşitul lunii iulie.

După difuzarea interviului, CNADNR a luat măsura suspendfării din funcție și i-a cerut lui Alin Goga să aducă probe în sprijinul afirmațiilor sale.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: