miercuri

24 aprilie, 2024

20 noiembrie, 2018

Consiliul de administrație al Renault se va reuni marți pentru a decide privind o formulă de management interimar, în urma arestării directorului său general (CEO), Garlos Ghosn, în Japonia.

„Carlos Ghosn nu mai este în poziția în care să mai poată conduce Renault”, a declarat ministrul francez al Economiei, Bruno Le Maire, marți, citat de Reuters.

Statul francez deține 15% din acțiunile Renault, iar oficialul francez a emis varianta înlocuirii temporare a lui Carlos Ghosn, care a fost arestat, luni, în Japonia, fiind suspectat de evaziune fiscală.

(Citiți și: Preşedintele Renault-Nissan a fost arestat în Japonia, acțiunile companiei scad consistent)


Carlos Ghosn este președintele consiliului de administrație al Nissan Motors și este arhitectul alianței acesteia cu Renault și cu Mitsubishi Motor.

Renault deţine 43,4% din acţiunile Nissan.

„Renault a fost slăbită și trebuie să acționăm repede”, a mai spus Bruno Le Maire, adăugând că se va consulta cu partea japoneză și că partneriatul Renault – Nissan este în interesul ambelor companii și al Franței și Japoniei deopotrivă.

Semnele disensiunilor

Alianța Renault – Nissan este în pericol în urma arestării lui Carlos Ghosn, iar directorul general al Nissan, Hiroto Saikawa, s-a grăbit să declare, luni, că va propune demiterea acestuia din consiliului de administrație.


Carlos Ghosn, cetăţean francez cu descendenţă libaneză, este unul dintre puţinii executivi de top străni din Japonia.

În absența unui „lider unificator”, luarea deciziilor la nivelul alianței ar putea deveni greoaie, a declarat un manager al Nissan, citat de Reuters sub condiția anonimatului.

Carlos Ghosn a fost cel care a construit, începând de acum 20 de ani, alianța Renault – Nissan, în urma căreia compania japoneză a fost salvată de la faliment. Odată cu intrarea Mitsubishi în alianţă, aceasta a fost propulsată în fruntea clasamentului global al producătorilor auto.

Îngrijorările au fost mai degrabă accentuate de declarația vicepreședintelui Nissan pentru relații guvernamentale, Hitoshi Kawaguchi, deși a declarat că a cerut unui reprezentant al guvernului de la Tokyo m,enținerea unor bune relații dintre Japonia și Franța.

Nissan a informat Renault că a găsit dovezi ale unor potenţiale delicte la Renault-Nissan BV, compania olandeză care supervizează operaţiunile alianţei şi care este controlată de Renault, potrivit Reuters.

„Guvernul francez va rămâne extrem de vigilent în privinţa stabilităţii alianţei, a grupului (Renault) şi a angajaţilor săi, care se bucură de susţinerea deplină a statului”, a declarat Emmanuel Macron, luni.

Problemele alianţei survin în condiţiile în care întreaga industrie se confruntă cu provocările reglementărilor mai severe privind emisiile, ale celor privind declinul vânzărilor maşinilor cu motorizare diesel şi ale celor privind investiţiilor necesare în motorizarea electrică și în tehnologiile de copnducere autonomă.

Acţiunile Renault au pierdut 11% din valoare, luni şi scăderea continua cu 2,5% marţi după amiază.

Acţiunile Nissan pierdeau 5,45%, marţi, după o scădere similară luni.

După includerea includerea Mitsubishi în 2016, alianţa Renault-Nissana devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile cu 10,6 milioane unităţi, mai mult decât Volkswagen şi Toyota.

Alianţa produce zece mărci de automobile, printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun, are 470.000 de salariaţi în  122 de uzine de pe toate continentele.

 

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: