miercuri

24 aprilie, 2024

26 noiembrie, 2018

Demografia, sistemul fiscal şi migraţia pun presiune pe capacitatea de dezvoltare a României, a declarat Alex Milcev, tax&law services leader EY România, luni, în cadrul conferinţei Triunghiul „Fiscalitatea 2019 – Economia reală – Buget”, organizată de cursdeguvernare.ro.

În opinia sa, presiunea pe buget este deja destul de mare şi urmează să crească având în vedere intenţiile anunţate în ceea ce priveşte pensiile şi salariile din sectorul public. Asta în condiţiile în care numărul de salariaţi este posibil să nu înregistreze avansuri prea mari, ci chiar să scadă în contextul în care migraţia se menţine la cote ridicate în România.

Pe de altă parte, finanţele publice vor fi puternic împovărate de îmbătrânirea populaţiei, iar actualul sistem se va dovedi nesustenabil pe termen lung.


Soluţiile pot varia de la creşterea unor taxe şi impozite, până la înlăturarea barierelor pentru muncitorii străini şi chiar creşterea vârstei de pensionare.

„Cineva trebuie să plătească creşterile (…) Avem două variante, să ne împrumutăm sau să creştem taxele. Punctul de slăbiciune îl reprezintă impozitul pe venit de doar 10%. În afară de soluţii fiscale, de unde să scoatem bani, mai sunt şi soluţii nefiscale cum ar fi creşterea vârstei de pensionare”, a punctat Milcev.

În opinia sa, cel mai îngrijorător fenomen al ultimilor ani îl reprezintă migraţia forţei de muncă.

„Angajatorii români nu mai găsesc români de angajat”, a precizat directorul EY, adăugând că executivul a majorat deja numărul maxim de permise de muncă acordate cetăţenilor străini.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: