vineri

29 martie, 2024

21 septembrie, 2017

Cu trei zile înainte de alegeri, dezbaterile din Germania nu mai vizează deja câștigătorul- actualul cancelar Angela Merkel conduce în sondaje cu minim 15%. Marea întrebare la care se așteaptă un răspuns este: cine, dintre Social-Democrați, Liber-Democrați sau Verzi, va fi partenerul (sau partenerii) de guvernare? Iar în subsidiar, firește: care vor fi consecințele alegerii unui partener, sau altuia?

Potrivit unei analize Bloomberg, politicienii germani se pregătesc de negocieri serioase, care ar urma să înceapă în octombrie și să dureze, posibil, până la Crăciun. Formațiunea Angelei Merkel, Uniunea Creștin Democrată, și aliatul bavarez CSU vor discuta cu toți posibilii parteneri de coaliție înainte de a anunța orice decizie legată de demararea negocierilor oficiale pentru formarea coaliției de guvernare.

Iar această decizie nu este așteptată înainte de alegerile regionale din 15 octombrie din Saxonia Inferioară, pentru că nimeni nu dorește ca dezbaterile pe teme naționale să influențeze rezultatul votului regional.

Prima opțiune: o nouă ”mare coaliție”


Angela Merkel nu a făcut un secret din faptul că a colaborat foarte bine în ultimii 4 ani cu Social-Democrații, afirmând deseori în campanie că este mândră de ce au realizat ambele partide. SPD însă dă semne că nu este foarte sigur ce ar însemna pentru partid o a treia mare coaliție condusă de Angela Merkel

Din postura de partener minoritar, Social-Democrații nu au reușit să ajungă la popularitatea de care se bucurau altădată, chiar și sub conducerea unui nou lider- Martin Schultz.

Pe acest fond, baza partidului semnalează că este gata să treacă în opoziție, dar Martin Schultz tatonează terenul pentru formarea unei noi coaliții, anunțând public termenii în care SPD ar fi dispus să reintre la guvernare.

Potrivit anunțurilor lui Martin Schultz, gratuitatea sistemului preșcolar, menținerea nivelului pensiilor și atitudinea pro-europeană a Germaniei sunt condițiile ”nenegociabile” în baza cărora SPD își va asuma susținerea unui nou guvern.


Potrivit Bloomberg, aceste declarații sunt semnalul clar că liderii SPD nu doar că sunt gata pentru o nouă alianță, ci stabilesc standarde joase în eventualitatea în care performanța electorală nu va fi cea așteptată.

”Condițiile SPD nu sunt extraordinare”, a anunțat deja Volker Kauder, lider al grupului parlamentar al partidului condus de Angela Merkel.

Cu toate acestea, o nouă ”mare coaliție” nu este un lucru cert: dacă SPD obține mai puțin de 23% (ceea ce ar însemna cea mai slabă performanță de după război), conducerea partidului va întâmpina greutăți semnificative în a obține aprobarea de a reintra la guvernare, afirmă pentru Bloomberg un veteran SPD.

”Scenariul nostru de bază rămâne marea coaliție, dar șansele nu mai sunt atât de evidente precum erau în trecut”, a scris analistul UBS Ricardo Garcia într-o notă transmisă clienților în această săptămână. Analistul grupului financiar apreciază că există 60% șanse de formare a unei noi coaliții CDU-SPD.

Un nou mandat al unui guvern susținut de această alianță ar duce la îmbunătățirea relațiilor franco-germane și crește șansele ca Zona Euro să dețină un minister de Finanțe și un Fond Monetar European. ”Credem că integrarea UE va accelera în următoarea legislatură, încrederea în euro înregistrând cote-record în ciuda Brexit”, scrie Ricardo Garcia.

Alternativa fără precedent

O înțelegere între CDU/CSU, Liber-Democrați și Verzi- așa-numita ”coaliție jamaicană” din cauza culorilor partidelor, care alăturate formează drapelul Jamaica- pare singura alternativă de coaliție care, potrivit sondajelor, s-ar putea baza pe majoritate parlamentară. Angela Merkel se pare că preferă însă coaliții cu 2 actori, așa că varianta poate fi socotită cu a doua șansă.

Chiar dacă Liber-Democrații arată public că nu vor fi ușor de abordat, Verzii sunt cei care mai degrabă ar boicota propunerea de coaliție.

În acest scenariu, ar fi pentru prima dată când Verzii participă la o guvernare de nivel național care nu este condusă de SPD. După 12 ani de opoziție, conducerea verzilor pare deschisă să exploreze noi orizonturi, mai ales că o ”coaliție jamaicană” funcționează deja la nivel regional, în  Schleswig-Holstein.

Nici Verzii nu par avea condiții extraordinare pentru intrarea la guvern, principala dorință fiind aceea de a stabili un termen-limită până la care se vor mai produce motoare diesel pentru industria auto.

În această formulă de ”triumvirat”, Verzii au o abordare mai ”blândă” față de economiile mai slabe din Zona Euro iar Liber-Democrații avansează un set de condiții privind protejarea intereselor economice germane. Niciuna dintre formațiuni nu are ca prioritate Europa, deci Angela Merkel ar avea suficient spațiu de manevră pentru a-și urmări agenda europeană.

 Într-o lume ideală…

Niciun sondaj nu a dat în campanie șanse pentru o alianță CDU/CSU și Liber-Democrați. Dar dacă aceasta ar reieși după noaptea alegerilor, cele 2 formațiuni politice ar relua o tradiție întreruptă în 2013.

Holger Sandte și Jan von Gerich, analiști Nordea Markets, cred însă în șansa ca CDU/CSU și FDP să obțină împreună majoritatea parlamentară. Ultimul sondaj Allensbach publicat marți, prezintă cele 2 partide împreună la 47,5%, foarte aproape de procentul necesar unei majorități. Teoretic, există șanse și pentru această formulă- la ultimele alegeri CDU a obținut un scor mai bun cu 2 puncte procentuale decât în sondaje.

FDP are câteva cerințe greu de acceptat- introducerea automată de sancțiuni în cazul înregistrării de deficite bugetare, limitarea puterilor Mecanismului European de Stabilitate și posibilitatea ca statele să iasă din Zona Euro fără să părăsească UE.

Analiștii Nordea cred însă că partidul poate să își reducă pretențiile în aceste 3 cereri.

SPD și Verzii au anunțat că vor supune votului membrilor de partid orice negociere pentru formarea unei coaliții de guvernare, crescând astfel riscul organizării de noi alegeri.

Cu toate acestea, analiștii dau 10-15% șanse organizării de noi alegeri în Germania.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: