joi

28 martie, 2024

8 noiembrie, 2018

România trebuie să recupereze ajutoarele de stat ilegale în valoare de 60 de milioane de euro acordate Complexului Energetic Hunedoara, anunță Comisia Europeană, într-un comunicat transmis joi.

Suma reprezintă patru împrumuturi publice, plus dobânzile aferente, dintre cele cinci acordate.

Un al cincilea împrumut reprezintă un ajutor existent, acordat înainte de aderarea României la UE și, prin urmare, nu este necesar să fie recuperat.


Amintim că datoriile companiei însumau anul trecut 1,5 miliarde lei, iar pierderile din 2017 se ridicau la 768,8 milioane lei.

Măsurile de sprijin public acordate de autoritățile române producătorului de energie CE Hunedoara nu sunt conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat acordate întreprinderilor aflate în dificultate, a stabilit Comisia în urma investigației aprofundate declanșate în luna martie.

Comisia a primit asigurări din partea României că, în situația în care compania va fi lichidată și activele sale vândute, legislația națională conține suficiente prevederi pentru evitarea întreruperilor de electricitate și încălzire pentru populație în regiunea deservită de CE Hunedoara.

România poate adopta măsuri adecvate și proporționale pentru a evita orice întrerupere bruscă a acestor servicii, astfel încât decizia Comisiei Europene nu atingere adoptării unor astfel de măsuri.


Comisia, se precizează în comunicat, este pe deplin angajată să sprijine România în eforturile sale de reformare a sectorului energetic, astfel încât să fie abordate toate posibilele consecințe socio-economice negative ale tranziției energetice. În acest sens, există de altfel în pachetul „Energie curată pentru toți cetățenii” o parte special concepută pentru a facilita o tranziție echitabilă în regiunile carbonifere ale UE, precizează CE.

Margrethe Vestager, comisarul european concurență, a declarat că un guvern poate sprijini o companie aflată în dificultate dacă acea companie are un plan de restructurare convingător și dacă aceast ajutor acordat de stat are efect limitat asupra concurenței de pe piață.

„În cazul CE Hunedoara, aceste condiții nu au fost îndeplinite – am descoperit că împrumuturile publice acordate de România Complexului Energetic Hunedoara i-au oferit companiei un avantaj economic incorect. Aceasta înseamnă că ajutorul de stat a fost ilegal. Acum, România trebuie să recupereze ajutorul ilegal ce a fost acordat companiei”, a explicat comisarul, citat în comunicatul CE.

Cronologia 

La data de 21 aprilie 2015, Comisia a aprobat acordarea unui ajutor temporar pentru salvare în valoare de 37,7 milioane euro (167 de milioane lei) producătorului de energie „Complexul Energetic Hunedoara”, care se afla într-o situație de dificultate financiară încă din 2013.

În contextul respectivei decizii, România s-a angajat să prezinte un plan de restructurare menit să asigure viabilitatea viitoare a CE Hunedoara, în cazul în care întreprinderea nu va fi în măsură să ramburseze ajutorul pentru salvare în termen de șase luni.

În martie 2018, Comisia a declanșat o investigație aprofundată, întrucât CE Hunedoara nu a returnat ajutorul de stat și nu a fost prezentat nici un plan credibil de restructurare și niciun pas real spre lichidarea companiei, precizează CE, în comunicat.

Pe parcursul investigației, Comisia a evaluat dacă cele cinci împrumuturi din fonduri publice acordate CEH Hunedoara au fost conforme cu normele UE privind ajutoarele de stat. Împreună, la 30 iunie 2016, împrumuturile totalizau aproximativ 73 milioane euro (337 milioane lei).

Comisia a constatat că, în cazul de față, niciun operator privat din economia de piață nu ar fi acordat, garantat sau prelungit vreunul dintre cele cinci împrumuturi acordate de stat CE Hunedoara, având în vedere că situația financiară a societății se deteriorează continuu începând din 2013. Ca urmare, CE Hunedoara a beneficiat de un avantaj economic neloial față de concurenții săi.

Normele UE privind ajutoarele de stat îi permit statului să intervină în sprijinul unei întreprinderi aflate în dificultate financiară numai în condiții specifice și solicită, în special, ca respectiva întreprindere să facă obiectul unui plan de restructurare solid, care să asigure restabilirea viabilității sale pe termen lung, faptul că respectiva întreprindere contribuie la costurile aferente restructurării sale și că orice eventuale denaturări ale concurenței sunt limitate.

În conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat, intervențiile statului în întreprinderi pot fi considerate a nu reprezenta ajutor de stat atunci când sunt efectuate în condiții pe care le-ar fi acceptat un operator privat care operează în condiții de piață (principiul operatorului economic privat în economia de piață). Dacă acest principiu nu este respectat, intervențiile publice constituie ajutor de stat în sensul articolului 107 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, întrucât îi conferă beneficiarului un avantaj economic de care concurenții săi nu dispun.

CE Hunedoara este un producător român de energie electrică și termică deținut de stat, care exploatează, de asemenea, minele de cărbune superior pentru a-și alimenta centralele electrice.

CE Hunedoara deține o cotă de piață de aproximativ 5% din producția de energie electrică din România și are circa 4.797 de angajați.

A fost constituită în 2012 cu activele deținute anterior de către alte întreprinderi deținute de stat, aflate în situație de insolvență și lichidate (Electrocentrale Paroșeni și Electrocentrale Deva, precum și, într-o fază ulterioară, Compania Națională a Huilei S.A. Petroșani).

A înregistrat pierderi începând cu anul 2013, iar în ianuarie 2016 a intrat în procedura oficială de insolvență. Procedura a fost suspendată până la soluționarea unei căi de atac formulate de către sindicate în fața unei instanțe regionale din România.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: