marți

26 martie, 2024

23 mai, 2018

AHK Romania (Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană) susține sistemul de pensii administrate privat- așa numitul Pilon II- din România și punctează mai jos avantajele acestuia, precum și riscurile pe termen lung pe care le implică modificarea cadrului actual de funcționare.

Potrivit unui comunicat al organizației:

Un sistem de pensii bazat pe economisire cum este Pilonul II reprezintă o necesitate, dacă avem în vedere evoluția demografică a României, confirmată de prognozele realizate de organisme internaționale. Acesta va contribui, alături de Pilonul I, la îmbunătățirea calității vieții viitorilor pensionari.


Companiile pe care le reprezentăm și care angajează câteva sute de mii de persoane consideră că sistemul de pensii actual, construit pe cei trei piloni de economisire, este unul care va putea să susțină responsabilitatea asigurării unui venit la sfârșitul carierei angajaților.

Pilonul II de pensii din România a generat rezultate foarte bune de la înființare până în prezent, în condiții de costuri reduse și de maximă siguranță pentru participanți, românilor care economisesc prin Pilonul II fiindu-le garantată valoarea contribuțiilor nete virate pe parcursul perioadei de economisire, indiferent de evoluțiile piețelor financiare. În sistemul de pensii Pilon II din România economisesc în prezent peste 7 milioane de persoane, în numele cărora sunt administrate peste 8,9 miliarde de euro.

Fondurile de pensii și banii pe care îi administrează în sistem privat au, de asemenea, o importanță deosebită pentru piețele financiare locale. O economie modernă și avansată care să ajungă la o convergență reală cu țările din vestul Europei are nevoie de piețe financiare sofisticate, lichide și stabile.

Acest deziderat ar fi foarte greu de realizat în absența fondurilor de pensii administrate privat și a investițiilor pe termen lung pe care acestea le fac. Aceste fonduri sunt și unii dintre cei mai importanți deținători de titluri de stat românești, având un rol extrem de important în finanțarea activității curente a statului și fiind un furnizor esențial de lichiditate pe termen scurt.


România este o țară cu o piață financiară slab dezvoltată și niveluri reduse de economisire. Doar existența unor investitori instituționali cum sunt fondurile private de pensii poate aduce stabilitatea de care piața financiară locală va avea nevoie pentru a se dezvolta în viitor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

”În ultima perioadă, auzim – îndeosebi din partea mediului de

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: