România a obținut anul trecut cea mai mare producție de cereale din ultimii zece ani, potrivit datelor prezentate marți de Institutul Național de Statistică.
Este vorba despre circa 21,6 milioane tone cereale boabe, după ce în 2011 și 2013 fusese depășit pragul de 20 milioane tone. Producția de porumb a fost de peste o dată și jumătate mai mare decât cea de grâu, fapt atipic la nivel european.
Cu aproape 2,5 milioane hectare, țara noastră a ocupat primul loc în Uniunea Europeană la suprafața cultivată cu porumb și locul al doilea la producția obținută, după Franța, urmare a unui randament la hectar situat la coada clasamentului european.
La grâu, am ocupat locul al cincilea atât la suprafața cultivată cât și la producția obținută, în condițiile unui randament la hectar relativ modest.
Pentru a ne poziționa în context european, prezentăm situația principalelor țări UE care cultivă grâu și porumb. La acesta din urmă se poate observa cum Franța, Germania și Spania lucrează cu producții la hectar de peste 10 tone ( nici Italia nu e departe) iar Ungaria se află cu 60% peste noi, urmare a unei dotări superioare cu mijloace de producție și îngrășăminte, dar și a sistemelor de irigații deficitare la noi.
De reținut, trei dintre cele patru mari puteri economice ale UE ( Franța, Germania și Marea Britanie) au pus accentul pe grâu în ceea ce privește suprafețele cultivate și obțin cumulat de peste zece ori mai mult decât România, ceea ce ne trimite departe de vremea când eram ”grânarul Europei”.
Până și Polonia are o producție mai mare cu peste 50% față de a noastră, în condițiile unei suprafețe comparabile dar a unui randament la hectar net superior. Singura consolare ar fi Italia, care are date similare cu ale noastre, dar calitatea producției nu este aceeași.
Dacă se face corelația cu anul 1990, când producția pe locuitor la grâu era mai mare decât cea la porumb, se poate face o observație strategică. Inversarea ponderilor celor două tipuri de culturi ( neobișnuită în Europa) a avut și ea o parte din contribuție la rezultatul mai slab al agriculturii, dincolo de fragmentarea terenurilor și finanțarea insuficientă.
Când ne uităm în UE, observăm că Franța, cu condiții pedoclimatice asemănătoare, are un raport între producția de grâu și cea de porumb boabe de peste 2 la 1 iar vecina noastră Bulgaria de 1,75:1. Polonia are un raport de 2,6 la 1 iar Germania urcă până la 5,4 la 1 în raportul grâu/porumb. Singura excepție este Italia, unde, la fel ca și la noi, producția de porumb este mai mare decât cea de grâu.
Pentru a putea desprinde câteva concluzii utile, am trecut în revistă pe scurt restul culturilor vegetale, respectiv evoluția în raport cu anul anterior și modificările ce au avut loc în ceea ce privește suprafața cultivată și randamentele la hectar. Vestea bună este că randamentele au fost aproape toate în creștere, cu excepția notabilă a strugurilor, unde starea vremii a redus cantitatea recoltată.
Oarecum paradoxal, deși a înregistrat scăderi atât la suprafața cultivată cât și la producția obținută, România s-a menținut pe primul loc în UE la cultura de floarea soarelui. De reținut, însă, și pe acest sector agricol, randamentele la hectar au rămas în urma celor consemnate în țările vecine, Bulgaria și Ungaria ( aceasta din urmă a reușit să devanseze Franța).
Una peste alta, România este încă departe de a-și fi valorificat integral potențialul de creștere în agricultură. În acest sens, îmbunătățirea metodelor de lucru și a randamentelor la hectar rămâne critică într-o ramură economică ce se apropie tot mai mult de rigoarea proceselor industriale. După cum și alocarea strategică a suprafețelor pe principalele culturi ar trebui revăzută.
