joi

28 martie, 2024

11 mai, 2017

Adrian Diță a fost numit, joi, de către plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, în funcția de președinte al Autorității Naționale în Comunicații, cu 236 voturi ”pentru” și zece ”împotrivă”.

Votul pentru desemnarea președintelui ANCOM a fost secret, pe buletine de vot, fiind înregistrate 236 voturi pentru și 10 împotrivă.

Numirea lui Adrian Diță a fost propusă de Guvern, după ce în aprile a fost modificată, prin OUG, procedura de numire a șefului instituției, din mecanism decizional fiind scos șeful statului. Până în aprilie, Guvernul făcea o propunere, iar șeful statului o aproba, Parlamentului revenindu-i misiunea de a aproba raportul anual al Autorității.


La sfârșitul lunii aprilie însă, prin ordonanță de urgență s-a decis că numirea este făcută, în baza unei propuneri a Guvernuluiu, de către Parlament, prin votul reunit al celor două camere.

Adrian Diță a fost director de Corporate Affairs la Vodafone Romania și actual director de Public Affairs la Telekom Romania. El a fost căsătorit cu Anca Alexandrescu, fost consilier al lui Adrian Năstase în perioada în care acesta era premier.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: