România este singura țară din regiune care a înregistrat o scădere a numărului de cercetători, în perioada 2005 – 2015.
În timp ce în Ungaria, numărul acestora a crescut cu 59%, în România, efectivele de astfel de angajați s-au prăbușit cu 24%.
Evoluția numărului de cercetători, în regiune, perioada 2005 – 2015:
Media europeană de creștere a numărului de cercetători a fost de 35%.
Cu mențiunea că indicatorul la care ne referim este salariați cercetători în echivalent normă întreagă, iar datele sunt luate din statisticile Eurostat.
Politicile haotice din domeniu
Punctul de inflexiune în România a fost în 2005 – 2006, când numărul cercetătorilor în echivalent normă întreagă a scăzut de la 22.958, la 19.021.
Profesorul Mircea Miclea (foto), ministru al Educației în acea perioadă, oferă două posibile explicații: o cohortă mai însemnată de pensionări și o modificare legislativă din perioada ce a precedat alegerile din decembrie 2004:
Legislativul a decis dublarea salariilor pentru profesorii universitari. Era în preajma alegerilor parlamentare, mulți dintre cei din comisiile de învățământ se gândeau că poate nu mai prind un loc de senator sau deputat și s-au gândit să se întoarcă la un loc mai bun. Așa că, în ianuarie 2005 a fost o dublare a salariilor profesorilor universitari.
A apărut un transfer de pe posturi de cercetare pe posturi didactice. Au fost multe cereri atunci. Toți cei care au putut trece, au trecut.
Înainte, salariul de cercetător principal 1 era aproape cât al unui profesor universitar.
În rest, ce s-a întâmplat în aceste decenii, fenomenul „drain brain”, a fost efectul incapacității guvernanților români de a elabora politici care să atragă și mențină talente, lipsa unor proiecții pe termen lung care să ofere predictibilitate și recompense pentru performanță celor care și-au dorit o carieră în domeniu.
Activitatea în cercetare a scăzut în ritmul spectaculos al creșterii numărului de doctori
Potrivit unui studiu realizat de Bruegel, think tank specializat pe economie, România se află în 2017 pe ultimul loc în clasamentul capacității statelor membre de a păstra și de a atrage talente (personal înalt calificat).
În 2016, România avea doar 18.046 cercetători în echivalent normă întreagă, deși 2010 – 2015 a fost un interval record pentru titluri de doctor în științe acordate (aproximativ 30.000).
(Citiți și: România doctoratelor: Sinistrul avânt și spectaculoasa cădere a unei industrii business to business între politicieni și universități)
Acest număr de numai 18.046 cerectători ne plasează departe chiar de celelalte state din fostul bloc comunist, și reflectă scăderea competitivității României:
Anul 2018 va înregistra probabil o creștere a numărului de cercetători, după ce Guvernul tehnocrat condus de Dacian Cioloș a aprobat scutirea de la plata impozitului pe venit în cazul angajaților din Cercetare – Dezvoltare și Inovare, după modelul deja aplicat pentru programatori.
Anomaliile cercetării din România: județe în care nu activează niciun cercetător
Studiul privind dinamica pieței muncii la nivelul principalelor industrii angajatoare din România, realizat la comanda Patronatului Investitorilor Autohtoni (PIAROM), a scos în evidență mai multe situații ce contrastează cu ceea ce se întâmplă în Europa în domeniul Cercetare – Dezvoltare și Inovare.
Concluziile au fost puse pe baza analizării datelor din REVISAL:
- România este țara cu cea mai mare pondere a cercetătorilor care activează în sectorul public/guvernamental (38%, aproape de 3 ori mai mult decât media de 13% a Uniunii Europene), ceea ce reflectă o structură birocratică a sectorului de cercetare și implicit o capacitate redusă de inovare la nivelul sectorului privat
- sectorul privat este aproape inexistent în ceea ce privește numărul de contracte individuale de muncă înregistrate în domeniul CDI
- în județele Ialomița și Mehedinți nu există niciun contract individual de muncă înregistrat în organizații de CD, iar în Olt a fost identificat un singur angajat la nivelul organizațiilor din sfera cercetării-dezvoltării
- grad redus de specializare la nivelul unor ocupații principale (doar unui număr de 3 din cele 307 ocupații analizate le corespund mai mult de 500 de Contracte Individuale de Muncă); 43% din ocupațiile analizate cuprind cel mult de 10 CIM; în România există 26 de ocupații din sfera CD cu 1 singur angajat
- Domeniul cercetării-dezvoltării în biotehnologii continuă trendul de scădere a numărului de CIM (-8,70% în perioada 2017-2016, după -8,00% în perioada 2015-2016). La nivelul anului 2017 acest subdomeniu înregistra de 27 de ori mai puțini angajați decât subdomeniul științelor naturale și inginerești, și de aproape 3 ori mai puțini angajați decât domeniul științelor sociale și umaniste, cu toate că biotehnologiile reprezintă un sector strategic de inovare, dezvoltare tehnologică și valoare adăugată în cadrul Strategiei naționale de competitivitate a României.
Studiul a mai constatat că în 2017 a scăzut numărul contractelor în domenii de vârf, cu valoare adăugată mare și au crescut cele din domenii mai puțin importante în ceea ce privește contribuția la creșterea economică.
Cele mai mari 3 creșteri au vizat ocupațiile:
- Tehnician silvic – cercetare: +66 CIM (+17,84%)
- Tehnician agronom-cercetare: +58 CIM (+14,29%)
- Inginer de cercetare în ingineria sanitară și protecția mediului: +53 CIM (+16,31%).
Discrepanțele uriașe dintre marile centre universitare și restul municipiilor
În profil teritorial, situația este dramatică, deoarece se observă o distribuție extrem de polarizată, care face ca CDI să nu reprezinte „un vector de creștere la nivel național”:
- aproape 55% din specialiștii din domeniul CDI activează în Regiunea București-Ilfov
- alte 7 județe (Cluj, Iași, Timiș, Argeș, Brașov, Dolj și Sibiu) grupează încă 28% din specialiști
- în celelalte 33 de județe sunt distribuiți restul de 17% din totalul de specialiști
Menționăm că este vorba despre personalul CD încadrat în Grupa majoră 2 a Nomenclatorului Clasificării Ocupațiilor din România – Specialiști în diverse domenii de activitate, care integrează salariații cu nivel înalt de calificare.
De ce nu-și poate păstra România cercetătorii
„Sistemul de cercetare românesc este foarte instabil și nu este atractiv, pentru că este lipsit de predictibilitate”, a explicat cercetătorul Mihai Miclăuș (foto) pentru cursdeguvernare.ro
„Un doctorand, când iese cu diploma în mână, ar trebui să aibă certitudinea că în fiecare an se deschide o competiție post-doctorală, pentru a-și face planul pentru o carieră. A existat o competiție în 2012, iar următoarea a fost lansată de tehnocrați în 2016, cu afișarea rezultatelor abia acum”, a mai explicat cercetătorul clujean, unul dintre autorii blogului de profil Doi Mici și un Anc – Cercetarea românească – creșterea și descreșterea ei.
Chiar și atunci când ai obținut un grant, nu poți fi sigur că-l vei putea duce la sfârșit în condițiile stabilite.
„Câștigi un grant de cerectare la o valoare, după care, din cauza problemelor bugetare se reduce grantul. Adică faci calcule pentru ceva și apoi te trezești că s-a redus grantul la o jumătate sau chiar o treime și atunci nu ai predictibilitatea grantului”, spune profesorul Mircea Miclea.
În ceea ce privește repatrierea unor talente, Mihai Miclăuș amintește că au existat programele lansate în mandatul fostului ministru al Educației Daniel Funeriu, care au făcut ca mai mulți cercetători români plecați în străinătate să revină. „M-am uitat pe un program și am văzut că erau vreo 40 cerectători veniți și vreo 30 au și rămas”, spune Mihai Miclăuș.
Asociația Ad Astra lucrează acum la elaborarea unui program de repatriere pe model american, care să acorde granturi pe trei nivele și cinci ani:
- 500.000 de euro pentru cercetare postodctorală
- un milion de euro pentru young researcher
- și 1,5 milioane pentru categoria experience
Deocamdată, însă, România rămâne statul membru UE cu cel mai puternic decalaj între ținta asumată și fondurile alocate în mod real sectorului CDI – a alocat domeniului un procent de 0,49% din PIB, în condițiile unei ținte de 2,00% asumată la nivel european pentru
România și a unei medii de 3,00% la nivel european.
Un răspuns
Din nou se vehiculeaza o conceptie gresita: cu cat sunt mai multi cercetatori, cu atat cercetarea e mai „buna” / productiva / eficienta. Gresit ! Cand spun asta ma bazez pe ceea ce mi-a spus – mie, personal (nu o spun ca sa ma laud) laureatul premiului Nobel Heinrich Rohrer, la Sophia-Antipolis, scrutand de la inaltimea sa de elvetian colid si inalt, peisajul oferit de multimea cladirilor construite de francezi pentru cercetatori in acea locatie si facand o inteleapta remarca: nu prin numar mare de cercetatori se obtin rezultate remarcabile. Degeaba – am interpretat eu spusele sale – vor fi populate acele cladiri cu tot mai numerosi cercetatori, fiindca valoarea „de Nobel” sau apropiata de aceasta a cercetarii nu se obtine asa, prin cantitate, ci prin calitatea gandirii cercetatorilor. De aceea, trebuie sa adaug eu: nu cresterea numarului de doctorate in RO a dus la scaderea calitatii cercetarii, ci scaderea exigentei fata de aceste doctorate, deci a calitatii tezelor. Daca mai adaugam si faptul ca, in general, in RO, cei mai slabi doctori in tot felul de domenii au beneficiat de cel mai puternic si eficient sprijin in ocuparea unor functii politice de decizie in domeniul cercetarii, al invatamantului superior si al economiei si finanteor, avem tabloul unei situatii extrem de nedorite, de multa vreme anuntate in biata noastra tara. Solutii sunt, dar nua are cine sa le aplice si, mai ales, deocamdata, nu le sprijina nimeni politic asa cum ar fi de dorit.