vineri

29 martie, 2024

25 septembrie, 2014

Comisia Europeană a avertizat joi România cu privire la încălcarea legislaţiei europene şi a declanşat a doua fază a procedurii de infringement împotriva ţării noastre în cazul a trei probleme: poluarea aerului, netranspunerea directivei privind îngrijirea medicală transfrontalieră şi nerecunoaşterea reţetelor medicale emise în alte state membre.

Directiva privind ingrijirea medicală transfrontalieră (2011/24/EU) nu este transpusă în legislaţia naţională. Comisia Europeană a atras oficial atenţia autorităţilor române în 25 octombrie 2013, când a declanşat procedura de încălcare a tratatelor.

Cum nu a intervenit nicio schimbare, Bruxelles-ul a trecut la faza următoare, cererea formală. Directiva în cauză stipulează drepturile pe care le au pacienţii de a beneficia de îngrijire medicală în alte state ale UE şi de a cere decontarea lor în ţară.


Mai prevede ca sistemele medicale şi furnizorii de servicii medicale să se asigure că pacienţii primesc informaţia de care au nevoie pentru a alege ce tratament vor să urmeze. Drectiva a fost doar partial transpusă în legislaţia naţională, arată un comunicat de presă al instituţiei europene.

Autorităţile de la Bucureşti au la dispoziţie două luni pentru remedierea acestei situaţii şi schimbarea legii, în caz contrar Comisia dă în judecată România la Curtea de Justiţie a UE.

O altă cauză se referă la reţetele medicale şi transpunerea în legislaţia naţională a altei directive care prevede recunoaşterea reţetelor medicale (2012/52/EU).

Scopul directivei este de a ajuta farmaciştii să înţeleagă şi să elibereze reţete emise în alte state membre pacienţilor care îşi exercită dreptul de a beneficia de îngrijire medicală în străinătate.


Legislaţia europeană a fost doar parţial transpusă în cea naţională. Comisia mai dă două luni răgaz autorităţilor de la Bucureşti să rezolve problema, altfel, următorul pas este de a deferi cazul Curţii de Justiţie a UE.

A treia acţiune de infringement este cauzată de poluarea aerului din România.

Comisia arată că România nu îşi protejează cetăţenii de poluarea aerului cu particule fine de praf (PM10), care provin din emisiile industriale, trafic şi încălzirea locuinţelor şi care pot cauza astm, probleme cardiovasculare, cancer la plămâni şi chiar moarte prematură.

Locuitorii din Bucureşti, Brasov şi Iaşi sunt aproape continuu expuşi la niveluri nesănătoase ale PM10 încă din 2007, potrivit rapoartelor din 2012, argumentează Comisia. Bruxelles-ul consideră că România nu a luat măsuri – care ar fi trebuit puse în practică încă din anul aderării – pentru a proteja sănătatea cetăţenilor.

CE cere măsuri urgente pentru ca această nerespectare a standardelor europene să fie remediată cât mai repede. Este o a doua opinie motivată, care reprezintă faza a doua a proceruii de infringement. Prin urmare, Bruxelles-ul ne mai păsuieşte şi face excepţie de la procedură, după ce a atras atenâia autorităţilor de la Bucureşti încă din luna febriarie a anului trecut.

În cazul în care nu se iau măsuri, România va fi dată în judecată la Curtea de Justiţie a UE.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: