cursdeguvernare

joi

26 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

Acțiuni BVB care au crescut în ultima lună. 4 companii

acțiuni BVB care au crescut în ultima lună

18 septembrie, 2024

Atunci când vă gândiți în ce titluri de capital de pe piața locală să investiți este bine să analizați și indicatorul ce vă arată care sunt acele acțiuni BVB care au crescut în ultima lună.

Companii listate pe Piața Reglementată de la BVB

Puteți consulta astfel de statistici de tranzacționare pe site-ul Bursei de Valori București (bvb.ro), tool-urile disponibile permițându-vă să analizați care sunt acele acțiuni care au crescut cel mai mult (sau, din contră, care au scăzut) într-o perioadă dată.

De exemplu, în perioada 18 august 2024 – 18 septembrie 2024, acțiunile emise de 4 companii de pe Piața Reglementată (Principală) de la BVB au avut creșteri de peste 10%.

Acțiuni BVB care au crescut în ultima lună – Piața Reglementată


1. Armătura SA (simbol bursier ARM, categoria Standard) este compania de pe Piața Reglementată ale cărei acțiuni au crescut cel mai mult în ultimele 30 de zile, creșterea prețului fiind de 40,40%. Mai exact, prețul acestora a crescut de la 0,17 lei / acțiune la 0,21 lei / acțiune. Totuși, atunci când un investitor ia decizia de a cumpăra acțiuni de la o anumită companie, este indicat să analizeze și care a fost maximumul și minimumul ultimului an. De pildă, acțiunile ARM s-au tranzacționat în ultimele 52 de săptămâni și la prețuri mai mici, de 0,098 lei / acțiune, iar maximumul a fost de 0,288 lei / acțiune.

Armătura SA este o companie din Cluj-Napoca specializată în producția de armături pentru instalații termice și de alimentare cu apă și gaz, având la ora actuală un portofoliu de peste 1.500 de articole. Având o capitalizare de piață de peste 8,5 milioane de lei, Armătura SA este deținută în cea mai mare parte de firme austriece, astfel: Herz Armaturen Ges.M.B.H. din Viena (53,2%) și Herz Armaturen din Viena (32,9%). Restul este deținut de persoane fizice (12,5%) și juridice (1,2%).

Acțiuni BVB care au crescut în ultima lună – Piața Principală

2. Electroaparataj SA (simbol bursier ELJ, categoria Standard) este o altă companie ale cărei acțiuni au crescut în ultima lună, cu circa 16,8%, de la 0,14 lei / acțiune la 0,16 lei / acțiune. Având sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița, Electroaparataj are ca activitate principală fabricația de aparataj electric și de accesorii electrotehnice. Printre produsele comercializate se numără aparataj industrial de joasă tensiune, aparataj de tracțiune, echipamente de instalații și confecții metalice. De asemenea, firma oferă servicii de galvanizare, de prelucrări de metale, vopsitorie în câmp electrostatic și montaj de echipamente.

Prețul maxim la care s-au tranzacționat acțiunile companiei în ultimele 52 de săptămâni a fost de 0,202 de lei / acțiune, iar cel minim de 0,119 lei / acțiune. Având o capitalizare de piață de aproape 7,5 milioane de lei, compania este deținută în cea mai mare parte de acționarul majoritar Broadhurst Investments Limited din Nicosia, Cipru (55,3%). Restul este deținut de persoane fizice (29,5%), Metex Big SA din București (14,7%) și persoane juridice (0,5%).

acțiuni BVB care au crescut în ultima lună
Foto: Elf-Moondance / pixabay.com

Ce acțiuni de la Bursa de Valori București au crescut


3. UCM Reșița SA (simbol bursier UCM, categoria Standard). Deși compania se află în insolvență de 13 ani, acțiunile emise de UCM Reșița se află numără printre acele acțiuni BVB care au crescut în ultima lună.

Astfel, acțiunile companiei au crescut cu 13,01%, de la circa 0,63 de lei / acțiune la 0,70 de lei / acțiune. Compania, care fabrică hidroagregate şi echipamente hidromecanice, se află în insolvență din anul 2011, însă a înregistrat profit în primul semestru al acestui an, după ce a fost preluată de Hidroelectrica în anul 2024 (mai exact, compania a fost cumpărată în această primăvară de Uzina de Construcții de Mașini Hidroenergetice SRL, al cărei asociat unic este compania de stat Hidroelectrica).

În ultimele 52 de săptămâni, prețul maxim de vânzare al acțiunilor UCM Reșița SA a fost de 1,29 lei / acțiune, iar prețul minim de 0,12 lei / acțiune. Compania are o capitalizare bursieră de peste 76,4 milioane de lei.

Acțiuni BVB care au crescut în ultima lună – listă

4. Digi Communications N.V. (simbol bursier DIGI, categoria Internațional) se numără printre companiile cu cele mai mari creșteri în ultima lună, acțiunile companiei crescând de la 61,8 lei la 69 de lei. Grupul de telecomunicații oferă servicii de internet și date fixe, servicii mobile, servicii de telefonie fixă, cablu TV și DTH (televiziune prin satelit) și este prezent în România, Spania, Italia, Portugalia și Belgia.

În ultimul an, acțiunile Digi s-au tranzacționat la prețul maxim de 69,8 lei / acțiune, iar cel minim a fost de 35,1 lei / acțiune. Grupul de telecomunicații are o capitalizare de piață de 6,7 miliarde de lei și este deținut în procent de 66% de diverse persoane juridice. Fondul de Pensii Administrat Privat NN deține 17,6%, iar restul este deținut de persoane fizice (16%).

Foto: AhmadArdity / Elf-Moondance / pixabay.com

Dacă acest articol despre acțiuni BVB care au crescut în ultima lună vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Cele mai scumpe acțiuni BVB. 7 companii de pe Piața Principală
Acțiuni Premium BVB. Cele 30 de companii incluse în categorie
În ce să investești 1000 euro. Ghid pe înțeles cu exemple
Riscuri investiții în titluri de stat. La ce să fie atent un investitor
TOP 10 companii BVB în funcție de capitalizarea bursieră
Cele mai tranzacționate acțiuni Piața AeRO în ultimele 6 luni. TOP 14
Cele mai tranzacționate acțiuni Piața AeRO în ultimul an. TOP 9
Cele mai tranzacționate acțiuni BVB în ultimele 6 luni. TOP 11
Cele mai tranzacționate acțiuni BVB în ultimul an. TOP 12 companii

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: