joi

25 aprilie, 2024

22 ianuarie, 2018

Acţionarii Transgaz (TGN) au aprobat asocierea dintre transportatorul român de gaze şi compania Regasificadora del Noroeste din Spania (Reganosa), pentru a participa la a doua etapă a procesului de achiziţie a pachetului majoritar de 66% din acţiunile DESFA, operatorul naţional al sistemului de transport al gazelor naturale din Grecia.

„Transgaz şi Reganosa vor conlucra în direcția îndeplinirii obiectivelor aprobate de acționarii celor două companii și vor contura o ofertă competitivă pentru pachetul majoritar de acțiuni al DESFA, conform cerințelor stabilite de vânzători, în termenii definiți prin cererea de depunere a ofertelor angajante”, spune un raport TGN trimis Bursei de Valori București (BVB).

Transgaz operează monopolul Sistemului National de Transport (SNT) de gaze naturale și este la a doua încercare de preluare a omologului său grec, după ce, în septembrie 2017, consorţiul format din Transgaz şi GRTgas, parte a gigantului energetic francez Engie, a fost descalificat din competiţie. Atunci, a fost invocată încălcarea unei directive europene.


Valoarea tranzacției s-ar putea ridica la 400 miloane de euro.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: