A fost lansată scuza oficială pentru tăierile de la investiții: Dragnea îi impută lui Cioloș 10 miliarde, exact impactul măsurilor decise vineri de guvern

de Victor Bratu , Răzvan Diaconu | 9.1.2017 .

liviu-dragnea-Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică seară la România TV că ”este foarte posibil” ca luni să iniţieze o comisie parlamentară de anchetă în faţa căreia să fie chemaţi foști membri ai Guvernului Cioloș care să dea explicaţii în legătură cu faptul că veniturile bugetare din 2016 sunt ”mai mici cu 10 sau 14 miliarde de lei”, în consecință existând mai puțini bani pentru bugetul din 2017.

Cele 10 miliarde de care vorbește Liviu Dragnea reprezintă, însă, exact impactul măsurilor decise vineri de guvernul Grindeanu, măsuri care Nu au o acoperire bugetară. Iar banii pentru măsurile guvernamentale vor fi tăiați de la investiții. 

Surse din Ministerul de Finanțe au declarat pentru cursdeguvernare.ro că noile măsuri sociale, alături de altele asemănătoare, ar aduce un supliment de deficit bugetar de 1% din PIB, care s-ar adăuga celor 2,99% din PIB conținute de schița de buget pe 2017 creionată de fostul ministru de Finanțe. Schița de buget lăsată de guvernul Cioloș nu cuprinde, însă, și măsurile fără acoperire bugetară luate de guvernul Dragnea: el constituie baza dilemei președintelui Iohannis, care la învestirea guvernului și-a manifestat curiozitatea cum un asemenea set de măsuri s-ar putea încadra în deficitul maxim de 3%.

(Citiți și:Liviu Dragnea declanșează fiscalitatea reactivă și haotică: L-a sunat pe Dacian Cioloș și i-a cerut să blocheze scăderea TVA și eliminarea taxei pe stâlp. Reacția guvernului”)

În aceste condiții, PSD pregătește terenul pentru a amâna investiții sau a introduce noi impozite invocând ”greaua moștenire” care ar împiedica onorarea promisiunilor de campanie.

Explicația tehnică pentru cele ”10 miliarde lipsă” a una valabilă pentru toate guvernalele de la Ceaușescu încoace: Luna decembrie – ultima lunp de cheltuieli – e caracterizată, de obicei și într-un mod păgubos – de facturile lăsate pe ultima sută de metri de administrațiile locale. Administrații aflșate, în acest moment, în marea majoritate, sub controlul politic al PSD, atât la nivelul Consiliilor județene, cât și al primăriilor. O analiză a cursdeguvernare.ro pentru acest fenomen poate fi citită aici : LINK.

Acuzațiile lui Liviu Dragnea

”Vorbim de cel puţin cinci persoane care trebuie să dea explicaţii: primul ministru, ministrul Finanţelor, ministrul Fondurilor europene, şeful ANAF şi preşedintele Consiliului Fiscal (…) Este foarte posibil ca mâine să iniţiem o comisie de anchetă pentru că ceea ce s-a întâmplat la Ministerul de Finanţe este ilegal. Ei au estimat pe hârtie, având la bază probabil nişte angajamente scrise din partea unor decidenţi, că veniturile în România la finalul anului 2016, vor creşte cu aproape trei miliarde. Drept pentru care au făcut o rectificare pozitivă. Asta era undeva în 23 noiembrie. 31 decembrie ne arată că veniturile sunt mai mici cu zece miliarde sau cu 14, o să primesc toate datele mâine dimineaţă. Iertaţi-mă, dar asta este total ilegal”, a declarat Liviu Dragnea la România TV.

Liderul PSD a spus că din cauza acelei rectificări bugetare din noiembrie 2016, bugetul pe 2017 va avea cu zece miliarde de lei mai puţin. ”Cine a minţit cu aceste date, ceea ce nu s-a mai întâmplat în România, va trebui să plătească. Să vedem şi cum domnul preşedinte de la Consiliul Fiscal a dat aviz, de fapt a certificat că aceste date sunt reale. Suntem în situaţia  în care bugetul României pe anul 2017 are o gaură de zece miliarde de lei pe care sigur că o s-o acoperim, dar aceşti zece miliarde de lei puteau să se ducă în alte lucruri bune pentru români (…) Dacă lucrurile se vor adeveri ne vom afla într-o situaţie fără precedent în România”, a mai spus Liviu Dragnea.

Realitatea din spatele declarațiilor. Anca Dragu: Dacă lăsam o gaură de 10 miliarde, deficitul nu ar fi fost 2,59 ci 4,1%

Surse din Ministerul de Finanțe au declarat luni pentru cursdeguvernare.ro că marea provocare a noului ministru de Finanțe, Viorel Ștefan, constă în asigurarea veniturilor necesare onorării măsurilor sociale decise în ședința de vineri de Guvernul Grindeanu în condițiile menținerii sub limita de deficit impusă de UE.

În acest moment, păstrând parametrii creionați de fostul ministru,Anca Dragu, deficitul urcă la cel puțin 4% din PIB.

Declarațiile lui Liviu Dragnea sunt generate de această realitate, PSD și ALDE încercând să rezolve ”politic” o situație economică delicată, dacă nu chiar imposibiă.

(Citiți și: Program de guvernare al Cabinetului Grindeanu: măsuri sociale imediate și investiții când se poate)

Legat de acuzațiile privind neîndeplinirea programului de încasări bugetare, realitatea este următoarea:

  • Afirmația lui Liviu Dragnea potrivit căruia lipsesc 10 sau 14 miliarde de lei stă sum semnul unui dubiu total: Dacă acest lucru s-ar fi petrecut în realitate, deficitul bugetului ar fi fost mai mare decât 2,60% din PIB, cât a consemnat execuția bugetară de final de an 2016.
  • Estimările privind veniturile bugetare sunt supraapreciate constant pe partea de absorbție a fondurilor europene. Este o constantă a tuturor guvernelor de după 2008, inclusiv a fostelor guverne PSD. Trebuie precizat însă că neîndeplinirea acestei ținte aduce și diminuarea cheltuielilor statului cu sumele corespunzătoare cofinanțării.
  • Estimarea greșită a absorbției fondurilor europene este semnalată la fiecare construcție bugetară de către Consiliul fiscal.
  • Veniturile bugetare din 2016 au fost afectate de scăderea TVA și de măsurile fiscale adoptate, în 2015, de fostul guvern Ponta.
  • Creșterea cheltuielilor statului pe sfârșit de an este, la fel, o cutumă a tuturor guvernelor, care nu se datorează Ministerului de Finanțe, ci autorităților locale. E vorba de modul în care acestea gestionează execuția bugetară, sfârșitul de an aducând decontarea facturilor emise de diverși furnizori.

Dacian Cioloș: O scamatorie

Fostul prmier Dacian Ciloș a răsuns pe Facebok acuzațiiilorlansat de iviu Dragne, pecare le caracterizează drept scamatoie politică.

”Confruntat probabil cu câteva cifre și realități ale economiei românești pe care eu le tot spun de câteva luni, conștient că nu știe pe unde să scoată cămașa ca să acopere financiar promisiunile făcute în campania electorală, domnul Liviu Dragnea face o scamatorie și anunță că ar fi găsit, citez, o gaură de zece miliarde în buget.

Pentru orice om cu minime cunoștințe economice, o astfel de “gaură” ar fi presupus fie venituri mai mici, fie cheltuieli mai mari decat cele prognozate și, oricum, ar fi trebuit să se regăsească în deficitul bugetar – ceea ce nu este cazul. Această “gaură” NU există.

Realitatea este că în 2016 veniturile au fost mai mari decât în 2015, iar deficitul final a fost sub cel prognozat și aprobat de Parlament odată cu bugetul pentru anul trecut. Mai mult, în decembrie am rambursat integral firmelor TVA în valoare de 2,1 miliarde de lei, fără a lăsa presiune pe bugetul anului următor, cum se obișnuiește, tocmai pentru a ușura povara noului Guvern. Restul sunt povești.

De altfel, în 2017 este alt buget. În caz că anul acesta nu își poate onora promisiunile electorale, domnul Liviu Dragnea nu poate da vina pe bugetul de anul trecut. Dar, nu-i așa, domnul Dragnea nu se încurcă în detalii.

În rest, este același mod de lucru folosit de PSD și cât timp am guvernat: tehnocrații sunt de vină. PSD își acoperă nerealizările și promisiunile mincinoase cu diversiuni și propagandă.

Bugetul țării nu este un sac fără fund și nici nu poate fi administrat haiducește, domnule Liviu Dragnea. Promisiunile dumneavoastră populiste vor fi aplicate pe spatele celor care muncesc cinstit și plătesc taxe, ne veți îndatora țara și viitorul. Chiar așa, de ce nu ați spus în campanie că veți crește taxele pentru o parte dintre angajați și ați făcut acest lucru în a doua ședința de Guvern?”, scrie Dacian Cioloș.

Sursa viitoare a banilor a fost anunțată de vicepremierul Daniel Constantin: urmează o impozitare ”diferențiată” a veniturilor

daniel constantinCoaliția PSD-ALDE a procedat la adoptarea de măsuri sociale fără o fundamentare economică și se vede nevoită acum să găsească soluții care să permită onorarea acestora. Deja, vicepremierul Daniel Constantin a afirmat duminică, la Digi 24, că noua putere se gândește să introducă impozitul diferențiat pe venit.

„Există o discuţie ca din 2018 să se vină cu acea impozitare în funcţie de veniturile pe care le au cetăţenii. Asta este o discuţie pe care o vom avea la momentul respectiv. Cota unică rămâne, dar sunt alte forme, pentru alte tipuri de venituri, care se vor lua în calcul”, a explicat vicepremierul la Digi 24.

(Citiți și: Vicepremierul Daniel Constantin anunță discuții privind un impozit diferențiat pe unele tipuri de venituri)

În cadrul intervenției de duminică, Daniel Constantin, vicepremier al guvernului Grindeanu, nu a pomenit de banii care lipsesc din buget. În contradicție cu Liviu Dragnea, Daniel Constantin a explicat că există puține diferențe între bugetul coaliției de guvernare și cel lăsat de Cabinetul Dacian Cioloș.

“Încă se mai lucrează, pentru că noi aveam o construcție de buget realizată din Opoziție, fără să avem toate datele. Cred că acum se mai fac anumite reglaje fine și la sfârșitul lunii (ianuarie — n.r.) vom fi în măsură să-l aprobăm”, a precizat vicepremierul.

Anca Dragu: Bugetul este o construcție anuală care începe de la zero. Dacă lipseau 10 miliarde, am fi avut un deficit de peste 4%

anca-dragu-1“Deficitul bugetar este 2.59% din PIB față de 2,8% din PIB, ținta cu care am început anul. Asta înseamnă că nu avem o gaură de 10 miliarde de lei. Daca gaura ar fi existat, ea s-ar fi tradus printr-un deficit suplimentar cu circa 1.3% din PIB și prin urmare am fi încheiat anul cu 4.1% din PIB. Să nu uitam apoi faptul că bugetele României se verifică si se monitorizează de catre Comisia Europeana. Cu atat mai mult bugetul României, noi fiind un stat aflat intr-o perioada de supraveghere post-program până prin 2018”, a declarat pentru HotNews.ro fostul ministru al Finantelor, Anca Dragu.

(Citiți și: OUG: Guvernul Cioloș pregătește spațiu pentru bugetul viitorului guvern)

Bugetul nu este un cufăr de bani pe care îl ține ministrul într-un colț al biroului și pe care, eventual, la plecare îl ia cu el, mai arată fostul finanțist șef.

“Ceea ce într-adevar arată executia noastra este o nerealizare de cheltuieli care sunt legate de venituri. Arată de fapt o reducere similara de venituri si de cheltuieli fata de prognoza efectuata. De exemplu, avem cheltuieli nerealizate aferente Casei de Sanatate. Stiti ca avem formula cost-volum-rezultat pe partea de medicamente. In momentul in care Statul plateste, firma de medicamente achita si ea taxa clawback . In momentul in care cheltuiala Statului nu e efectuata pe aceste medicamente, nici clawbackul nu a fost incasat. Dar eu din buget nu pot sa tai aceste sume intrucat Casa poate face in ultima zi decontarile. Sau, avem apoi proiectele pe fonduri nerambursabile. Aceste proiectii raman in buget pana la finele anului si nu pot sa tai din buget aceasta prognoza pentru ca ar insemna ca ii tai si cofinantarea”, mai spune Anca Dragu.

“Bugetul inseamna o prognoza de venituri si de cheltuieli precum si realizatul acestora. La sfarsit tragi linie si te uiti daca esti pe deficit sau excedent. Daca ai incheiat anul pe deficit, creste datoria publica, iar daca e surplus, scade datoria publica. Dupa care , in anul care vine, o iei de la zero. Bugetul este o constructie anuala. In momentul in care un an fiscal se termina, bugetul ajunge la zero si incepe cu zero in anul urmator”, explica Anca Dragu.

 

Publicat la data de 9.1.2017 .

5 comentarii

  1. macarie
    9.1.2017, 1:02 pm

    Mai baieti, aveti si noutati?! Asta s-a votat, astia castiga de 26 de ani, suntem o tara socialist-comunista, ce se da cu o mana se ia cu doua mai tarziu! astept cu nerabdare impozitul gradual pe venituri! sa vedem cine se mai bucura?! iar daca cineva intreaba dece nu voteaza tineretul sa citeasca toate programele de guvernare de pana azi. se gaseste vreo promisiune care sa scoata tineretul la vot?

  2. EU - 74 - RON
    9.1.2017, 6:05 pm

    Felicit autorul că a reprodus exact ,,zicerile” celor implicaţi. Eu văd că Dragnea se referă exclusiv la veniturile bugetului. O să vedem pe 25 ale lunii execuţia. Sper să nu dispară articolul pînă atunci…Oricum, Zerocraţii m-au uimit cum, avînd o execuţie de 95-96% la 9 luni a programului de venituri, făceau prin octombrie rectificare pozitivă…De urmărit dacă ce zice Mustăciosu’, după execuţia de minus 4 miliarde (mai bine zis Minusocraţii) la finele lui noiembrie, au ajuns la 10 sau 14. Greu de crezut, chiar imposibil zic eu, dar…..rămîne să vedem pe 25.
    ______________________________________
    ,,Mai mult, în decembrie am rambursat integral firmelor TVA în valoare de 2,1 miliarde de lei”

    https://static.anaf.ro/static/3/Anaf/20161228164110_1274_com_rambursare_tva_suplimentare_dec.pdf
    _______________________________________
    ,,În cadrul intervenției de duminică, Daniel Constantin…”

    hmmm…mă-ntreb cîţi din privitorii ,,În faţa ta” au mai rămas neştiutori că emisiunea se-nregistrează, de regulă, vinerea. Uneori chiar joia…

  3. EU - 74 - RON
    10.1.2017, 5:29 am

    Parcă tot nu-mi vine să cred:

    http://www.zf.ro/eveniment/surpriza-neplacuta-a-executiei-bugetului-2016-veniturile-au-fost-de-222-mld-lei-in-loc-de-236-mld-lei-16054761

    http://www.zf.ro/banci-si-asigurari/toata-lumea-nervoasa-privind-bugetul-executia-2016-indica-minus-14-miliarde-lei-fata-veniturile-prognozate-rectificarea-noiembrie-2016-cea-proasta-realizare-venituri-ultimii-10-ani-29-pib-16054172

    Mă-ntreb, dac-o fi adevărat, ce Scuză o să-i găsiţi guvernului Cioloş (pe care l-aţi tot pupat la poponeţ tot anul trecut) pentru chestia asta?

    Acum îmi explic de ce n-au mai publicat MFP execuţiile decadale, iar ANAF pe cele proprii din iulie.

    Cam cum ar fi sunat în campania electorală: Guvernul Cioloş a efectuat o rectificare negativă, de exemplu (cît să scriu?), 5 miliarde? sau 10 mld?

    În cazul în care ar fi adevărat: ne-a trecut glonţul pe la ureche! Închipiţi-vă: Cu un guvern Cioloş pe patru ani…

    • Cristian Grosu
      10.1.2017, 10:35 pm

      nici nu știu dacă să vă doresc să ieșiți din România coteriilor: afară ar putea fi atât de mult ozon încât să să nu vă reziste plămânii… . Insist, totuși, să nu pun etichete, tocmai pentru a nu lucra cu niște instrumente magnetizate.
      http://cursdeguvernare.ro/oug-guvernul-ciolos-pregateste-spatiu-pentru-bugetul-viitorului-guvern.html

      • EU - 74 - RON
        15.1.2017, 10:28 am

        Mda…Coterii…sau Coţcării?

        Exemple ,,Spaţiu Fiscal”:
        – arierate de 2,4 mld la medicamente şi 2,0 mld. în investiţii (patinoare, bazine de înot, săli de sport, spaţii de agrement în natură, terenuri sportive, telegondole, altele asemenea, care ,,încă mai generează valoare adăugată şi locuri de muncă în economie” – a se vedea parandărăturile în pungi şi genţi, finanţările electorale, ş.a.m.d.) plătite din scurt în 2013 pentru a putea finaliza acordul de împrumut şi a deschide unul preventiv; adăugaţi 3 mld. TVA nerambursată peste 60 zile, 9,4 mld. lei titluri executorii, BLOCAREA fondurilor europene în urma auditării anilor 2010 şi 2011 şi …alte asemenea spaţii fiscale;

        – exemplu de altfel de Spaţiu fiscal: în 2016 s-au plătit titluri executorii de aprox. 1,6 mld. lei din cele aprox. 3,3 planificate (35% din cele 9,4 mld.), fiind ,,trase” succesiv pe deficitele anilor 2014 şi 2015…

        Se leagă cu postul de la link-ul citat de dvs. şi cu cel de la:

        http://cursdeguvernare.ro/am-gasit-cei-10-miliarde-risipiti-de-ciolos-sa-nu-mai-cheltuiasca-parlamentul-pentru-cautarea-lor.html

        _________________________________________________

        Coterii…exemple:

        – coteria dărîmării lui Ponta şi formarea Guvernului Meu prin cel mai (nici 24 ore) fulgerător-verdict-recitat-de pe bileţel: Corupţia ucide!(cum adică, care bileţel? al cui, cred că aţi vrut să ştiţi, nu-i aşa?);
        – coteria serei-denea, azi pe micile ecrane. În curînd, pe cele mari…;(aţi văzut al cui bileţel…?)
        – coteria E-coli, soldată cu rămînerea necunoaşterii cauzelor-efectelor îmbolnăvirilor prin decese, copii morţi şi o firmă de lactate aruncată la coşul falimentului;
        – coteria pieţei asigurărilor;
        – coteria Opera Română (iunie-iulie-august 2016);
        – coteria ajutoarelor de stat către firme cu capital EXCLUSIV străin;
        – coteria HG-Memorandum Absorbţie 2016 ZERO! Stai liniştit Brussel: anul ăsta ne daţi numai declaraţiile de cheltuieli pe 2007-13 cu plăţi şi lucrări eligibile pînă la 31.12.15, plăţile directe/garantate în agricultură şi doar avansurile pe 2014-20!;
        – coteria (am zis eu bine:Coţcăria!) Cuminţenia Pămîntului;
        – coteria rectificărilor bugetare pozitive;
        – coteria: Marş la AKH! Acolo e de voi! Aici nu se mai poate face nimic!;
        – coteria: ,,Dar, vai, noi suntem Tehnocraţi: nu facem politică!”
        – coteria corvetelor, blindatelor şi muniţiilor de război;
        – coteria aşa ziselor proiecte pe zeci de ani ai unora care nu participaseră la alegeri şi veniseră doar să administreze ţara pentru un singur an;
        – coteria jurnalistică a modestului şi echilibratului Ciloş;
        – coteria epoletico-jurnalistică: Nu-l-atingem-nici-măcar-c-o-floare-pe-Iohannis-cel-mai-dezastruos-şi-iresponsabil-şef-de-stat-al-Ro-de-la-Carol-al-II-lea-încoace!!!!! Politică externă: ,,Şi cuiul…”: pffffff….
        – ş.a.m.d…
        ____________________________________________________
        Eu cu ozonul s-ar putea să mă descurc…Nu ştiu cum vă descurcaţi dvs. cu azotul-cognitiv dizolvat sanguino-partizanatului-politic-venal de Narcoza rezultatului ultimelor alegeri.
        ____________________________________________________
        Cred c-au avut dreptate, ăştia din Guvernul Cioloş: ,,de-acum încolo, se vor face comparaţii şi raportări la guvernarea din 2016- ş.a.m.d… – citare aproximativă.
        Corect! Aşa e! Dar nu aşa cum şi-au închipuit ,,distinşii”…

        Se vor compara:
        – numărul de kilometri de autostradă deschişi;
        – numărul de ordonanţe simple şi de urgenţă adoptate;
        – nivelul investiţiilor, atît ca valoare absolută, cît şi ca % din PIB;
        – nivelul veniturilor la Buget, idem investiţii;
        – absorbţie FEN;
        – dinamica schimbării miniştrilor într-un an
        – ş.a.m.d…
        Se va spune/compara (exemple:) al doilea cel mai slab an privind veniturile, investiţiile, km, absorbţie, etc după 2016…
        ______________________________________________________
        Pentru Ozonul ăla, mi-am cumpărat o narghilea! Dvs.?…

Lasa un comentariu


DIN ACEEASI CATEGORIE

Iulian Soare

Germania: s-au terminat alegerile, începe marșul spre o nouă UE. Merkel – al 4-lea mandat de cancelar

Creștin – democrații (CDU) au câștigat alegerile legislative din Germania, Angela Markel a obținut al patrulea mandat de cancelar, iar Alternativa pentru Germania (AfD) a...Citeste mai departe »

Victor Bratu

Marile noutăți ale noii Europe în discursul lui Jean Claude Juncker: Scenariul nr. 6 – fără ”cercuri concentrice”

La șase luni de la debutul dezbaterilor asupra Cartei Albe a Europei, președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, a avansat, în discursul rostit miercuri...Citeste mai departe »

Victor Bratu

Incident bizar: Ministrul Apărării și-a anunțat demisia în urma controverselor privind banii Armatei

Comunicatul intempestiv al Armatei privind problemele financiare a produs efecte surprinzătoare. Ministrul Apărării, Adrian Tutuianu, a relatat marți, într-o intervenție telefonică la Antena 3,...Citeste mai departe »

Razvan Diaconu

Chiar au făcut-o: România devine prima țară din UE cu ”split TVA”. Supraaciza la carburanți se întoarce, cresc taxele pe apa minerală

Guvernul Tudose a operat miercuri Codul fiscal prin intermediul a 3 Ordonanțe de guvern: modificarea cu cel mai mare impact pentru mediul de afaceri...Citeste mai departe »

Mariana Bechir

Reforma Prof. dr. Toader pe Justiție: magistrații vor fi verificați disciplinar de către factorul politic, președintele e scos din procedura de numire a procurorului general și a șefului DNA

Președintele României nu va mai fi implicat în numirea șefilor parchetelor, (”pentru a depolitiza procedura”), dar Inspecția Judiciară (care îi cercetează disciplinar pe procurori...Citeste mai departe »

OPINII & EDITORIAL

Justiția în România – din perspectiva cazurilor Poloniei și Ungariei. ”Armele” Comisiei și severitatea reacțiilor

Horațius Dumbravă

Din capul locului, precizez poziția și experiența de pe care vorbesc: am fost membru al comitetului executiv al rețelei consiliilor judiciare din Uniunea Europeană...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / “Germany First”. Paradoxal, ce ar însemna un guvern Merkel IV fragil?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Când Donald Trump și-a anunțat, în discursul inaugural, Doctrina care-i poartă numele, sub semnul unui teribil de populist slogan America First, am...Citeste mai departe »

Pensiile românilor de azi şi de mâine – cum se poate da cu stângul în dreptul

Marin Pana

După ce a naţionalizat parţial „de facto” pensiile a şapte milioane de români, Executivul caută, în lipsă acută de bani, să amputeze pilonul doi...Citeste mai departe »

Mircea Coșea / Taxarea giganților internetului: situația și problemele

Mircea Coşea

Reuniunea de la Tallin din 16-17 septembrie a miniștrilor de finanțe din țările membre ale Uniunii Europene s-a încheiat cu un comunicat  privind realizarea...Citeste mai departe »

Siegfried Mureșan / Reforma bugetului UE post-2020, oportunitate sau amenințare

Siegfried Muresan

Bugetul Uniunii Europene (UE) este un buget al investițiilor, iar predictibilitatea veniturilor este esențială. De aceea, o întrebare legitimă pe care trebuie să ne-o...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Turcia post-kemalistă se înarmează din Rusia. Regândirea spațiului de securitate din sud-estul NATO, centrată pe România

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Deși anticipată de câteva luni, semnarea contractului de 2,5 miliarde de dolari prin care Turcia cumpără din Rusia sisteme de apărare antirachetă...Citeste mai departe »

Prognoze şi Tudose

Marin Pana

Atenție la această eroare a primului ministru: Premierul României a atras atenţia reprezentanţilor FMI („am chemat reprezentanţii FMI”, „ultimele două prognoze le-au cam greşit”)...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Cele 10 porunci ale României economico-sociale către cei câțiva inconștienți de la butoane

Cristian Grosu

Nu mai e o joacă: ceea ce acum câteva luni socoteam doar simple diversiuni și spectacol de incompetență, intră în lucru de săptămâna viitoare...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / Justețe și Justiție. Erorile în care se bălăcește ministrul Toader și momentul de răscruce al clemenței față de corupție

Cristian Grosu

Dl. Tudorel Toader, ministrul Justiției, pare decis să schimbe din temelii Codurile. Pregătește terenul, citează latinește, strecoară ca pe niște aluzii principiile după care...Citeste mai departe »

Gabriel Biriș / Un nou experiment fiscal: Contul defalcat de TVA – sau cum reinventăm roata

Gabriel Biris

După deja discutatele și uitatele subiecte fiscale (impozitul pe gospodării, impozitul pe cifra de afaceri și taxa de solidaritate) care au pus pe jar...Citeste mai departe »

Dan Bădin / Cum ne afectează propunerile de modificări fiscal-bugetare din noul program de guvernare

Dan Bădin

Indiferent de statut profesional, culoare politică sau nivel al veniturilor, cu toții am fost prinși în ultimele zile în febra discuțiilor ocazionate de noul...Citeste mai departe »

Valentin Naumescu / Nord Stream 2: cât business, câtă geopolitică și câtă neîncredere istorică? Ce vor spune președinții la Varșovia?

Valentin Naumescu

Puncte cheie: Pentru încă două-trei generații de est-europeni de acum înainte, asta dacă nu se întâmplă nimic rău pe continent până atunci, orice proiect...Citeste mai departe »

Câteva explicaţii economice ale luptei politice

Marin Pana

Miza pilonului II al sistemului de pensii, cel al contribuţiilor obligatorii administrate privat o constituie suma strânsă de la lansarea acestui sistem. Sistem menit...Citeste mai departe »

Cristian Grosu / România sovietică, ocultismul decizional și reforma clasei politice

Cristian Grosu

PSD a ratat încă odată; și intră în siajul stângii franceze – rămânând calat pe combinația de frică, pupulism și prostie întreținută instituțional. Da,...Citeste mai departe »

Andreea Paul / Ordonanța, ANAF-ul și soldații bătăliei cu prețurile de transfer

Andreea Paul

O reglementare mai atentă asupra prețurilor de transfer este necesară, dar ordonanța de guvern dată vinerea trecută nu este suficientă fără voința acțiunilor ferme...Citeste mai departe »

De interes

sigle Centrul de Resurse Juridice Centrul Român de Politici Europene Expert Forum Institutul pentru Politici Publice Pro Democrația România Curată Societatea Academică Română