sâmbătă

20 aprilie, 2024

20 septembrie, 2016

punct de pensieCamera Deputaților a adoptat marți o lege prin care se vor putea plăti retroactiv contribuții de asigurări sociale, pe cel mult cinci ani în urmă. Legea merge la promulgare.

Inițiativa, care a trecut cu 198 de voturi ”pentru”, prevede că ”persoanele care nu au calitatea de pensionari pot efectua plata contribuţiei de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu au avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia”.

Cei interesați de „cumpărarea de vechime” sau stagiu pentru pensie pot semna un contract de asigurare socială, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.


Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuţiei de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială şi ultimii 5 ani anteriori acestei date.

Plata contribuţiei de asigurări sociale ar urma să fie făcută într-o singură tranşă sau eşalonat, în tranşe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a iniţiativei legislative.

Ce prevede legea

  • Contribuţia de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuţiei de asigurări sociale pentru condiţii normale de muncă, reglementată de legislaţia în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii.
  • Baza lunară de calcul prevăzută o constituie cel puţin valoarea unui salariu de bază minim brut pe ţară garantat în plată, reglementat de legislaţia în vigoare pentru fiecare dintre luna/lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plăţii contribuţiei de asigurări sociale.
  • Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată este cel aprobat prin hotărâre a Guvernului.
  • Baza lunară de calcul nu poate fi mai mare decât valoarea corespunzătoare a de cinci ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, iar valoarea câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată.
  • Cota de contribuţie de asigurări sociale care se utilizează la calculul contribuţiei de asigurări sociale datorate este cea prevăzută în actele normative în vigoare la acea dată.

Marele avantaj adus de această reglementare este că va face posibilă pensionarea mai devreme pentru cei cărora le mai lipsesc niște perioade pentru a avea stagiul complet necesar.

Această posibilitate a mai fost oferită de Guvernul Emil Boc, tot pe o durată limitată, și se adresa cu prioritate muncitorilor români din străinătate.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: