Contrar obstinaţiei cu care se face referire la alimente, preţuri, ordine publică sau învăţământ, principala ameninţare pentru nivelul de trai o reprezintă starea deplorabilă a sectorului sanitar. Subfinanţat şi depopulat în ritm accelerat de specialişti, acesta afectează nu doar indivizii, ci și economia și societatea în ansamblul ei. Asta pentru că parametrul fundamental care influențează atât economia cât și sistemele sociale este nu ”speranța de viață”, ci ”speranța de viață sănătoasă”.
Potrivit ultimelor date disponibile, suntem pe unul dintre ultimele locuri în UE la nivelul ponderii alocate din cheltuielile publice pentru sănătate din PIB, cu 11,4% din banii statului ( doar Polonia, cu 10,9% şi Ungaria, cu 10,4%, stau mai rău), cu observaţia că finanțarea redusă a sistemului privat de sănătate ne trimite în urma Poloniei şi Ungariei.
1. Incapacitatea statului de-a finanța sistemul
Ecartul considerabil față de fostele colege de bloc socialist se vede ușor prin raportarea la PIB a activității de profil. Cifrele seci ne creditează cu doar 0,2% din PIB, faţă de 1,8% în Polonia şi 2,2% în Ungaria (adică de 9, respectiv de 11 ori mai mult, în condiții comparabile). Datele preliminare pe anul 2012 arată o ușoară îmbunătățire, dar rezultată mai degrabă din presiunile pentru reducerea arieratelor față de furnizorii de medicamente decât din îmbunătățirea condițiilor de tratament.
Cea mai mare parte a banilor pentru sănătate trec prin bugetul Fondului Național pentru asigurări sociale de sănătate (FNASS). Evoluția ponderii în PIB a sumelor alocate prin intermediul FNASS în ultimii patru ani se prezintă după cum urmează:
Astfel, cheltuielile bugetului Fondului național pentru sănătate au fost anul trecut de 3,32% din PIB iar ponderea cheltuielilor pentru sănătate în cele publice a fost de 9,38%.
De reținut, media ţărilor cu economii dezvoltate, grupul OCDE, se situează undeva la circa 16% din bugetul public, la care se adaugă 2,5% din PIB cheltuieli private.
(Citește și: ”Quo vadis, doctore? (I) Cu cât finanţează România Sănătatea Europei”)
Ţările care se situează în jurul acestor valori de referinţă merită enumerate pentru edificare: Franţa, Danemarca, Olanda, Austria, Marea Britanie, Spania, Portugalia şi Belgia.
Dacă am vrea să compensăm, fie şi parţial, nivelul mai scăzut al PIB pe locuitor, ar trebui să ne uităm la state precum SUA, care alocă sectorului sanitar 19,8% din cheltuielile publice, Germania cu 18,4% sau Norvegia, cu 18,3%.
2. Printre cele mai mici cheltuieli cu medicamentele între țările UE
În materie de cheltuieli pentru medicamente cu prescripţie, unde depăşeşte de puţin pragul de 100 de euro per capita, Romania se află pe penultimul loc în UE şi pe unul din ultimele locuri in Europa. Devansăm doar țări precum Bulgaria, Belarus, Rusia și Ucraina, dar rămânem la mare distanță de media europeană, situată la 450 de euro annual pe cap de locuitor.
(Citește și: ”Quo vadis, doctore? (II) Situaţii, soluţii – ale României, ale altor ţări”)
Pentru referință, trebuie menționat că în fruntea clasamentului se află Elveţia, Franţa si Belgia, unde cheltuielile pentru asigurarea unui nivel adecvat de îngrijire medicală ajung până în jurul valorii de 3500 de euro pe locuitor anual. Această proporţie confirmă rămânerea nostră mai accentuată în urmă din perspectiva domeniilor sociale faţă de accesul la bunurile de consum occidentale.
3. Sănătatea proastă a populației afectează PIB-ul
Potrivit unui studiu realizat de Institutul de Prognoza Economică, dacă starea de sanatate a populației din Romania ar fi la nivelul mediu al UE, ar exista un surplus în producția economica de 6,7 miliarde euro (aproape 5% din PIB), rezultat din creșterea participarii forței de muncă și a productivității.
Studiul recomanda creșterea cheltuielilor cu sănătatea cu 5 puncte procentuale din PIB secvential in urmatorii 10 ani, pentru a aduce starea de sănătate a populației din România la media UE.
Totodată, nu ar trebui neglijat nici efectul economic al creșterii încasărilor la buget din impozitele aplicate industriei farmaceutice. Acestea sunt situate undeva în jur de 20% din totalul valorii pieței de medicamente pe baza de prescripție, respectiv aproape 2 miliarde lei sau 0,35% din PIB.
(Citește și : ”Bolile Sănătăţii româneşti (I). Falsul mit că sistemul este supradimensionat. Nişte cifre”)
Din păcate, valoarea cheltuielilor cumulate cu sănătatea şi medicamentele pe cap de locuitor in Romania se menține sub 300 de euro iar pentru medicamentele compensate se consuma circa 7-8% din bugetul sănătăţii, mult sub necesităţi, ceea ce agravează starea celor care nu-şi pot permite tratamentele prescrise.
Mai mult, ei suferă și efectele perverse ale politicii de preţuri minime practicate de statul român.
4. Prețurile minime la medicamente încurajează reexportarea
Peste 40% din medicamentele pe baza de prescripţie au fost înregistrate direct la preţul cel mai mic din Europa, iar aproape 50% au fost doar puţin peste preţul minim european. Ceea ce face ca peste 20% din medicamente să fie reexportate şi să nu mai ajungă la cetăţenii români. Limitarea drastică a prețurilor de achiziție duce la neglijarea costurilor de administrare şi a conformității lanţului de distribuţie, impactul final al ratei de succes a tratamentului fiind ignorat.
Ori, scopul nu este să dăm medicamente ieftine, ci să asigurăm reuşita actului medical, cu reintegrarea rapidă a pacientului în activitatea productivă – acolo unde se produc banii în societate. Altminteri, s-ar fi gândit ei şi francezii sau nemţii sau spanioliisă plătească mai puţin.
5. Creșterea vârstei de pensionare este inutilă
Pe termen lung, precaritatea stării de sănătate a celor încă apți de muncă va lasă fără obiect creşterea vârstei de pensionare.
Majorarea acesteia la 65 de ani pentru bărbați și 63 de ani pentru femei este lipsită de sens, dacă nu va exista şi capacitatea de a lucra la vârste mai înaintate. De altfel, aşa–numita “speranţă de viaţă sănătoasă” nici măcar nu poate fi evaluată de statistica oficială, tot din motivul lipsei de fonduri.
(Citește și : ”Politici pe termen lung (II). Cifrele zilei: “Speranţa de viaţă sănătoasă” în ţările UE şi creşterea vârstei de pensionare în România”)
În fine, dar nu în ultimul rând, va trebui să abordăm serios problema coplății pentru a monitoriza cheltuielile unui sistem viciat de modalități generalizate de deturnare a banilor publici și de mercurialul șpăgilor pentru supraviețuire. De aceea, este normal să coste semnificativ mai mult decât suma ridicolă de 10 lei pe internare, (fie ea și pe zi). Sumă ce discreditează indirect și importanța actului medical.
Toate aceste neajunsuri reclamă modificarea din temelii a modului în care se face asistența medicală și a finanțării acestui sector-cheie, printr-o lege adusă la zi, în acord nu atât cu improvizațiile actuale ci un mod sustenabil de a îmbunătăți serviciile medicale. Cert este că sănătatea ar trebui să devină, din motive obiective, prioritatea numărul unu a politicilor publice, inclusiv a celor de protecție socială.
4 răspunsuri
Oricate scamatorii ati face pentru a escamota cauzele/sursele principale ale subfinantarii sanatatii (inclusiv eroarea din tabel, unde pretindeti ca FNASS cheltuieste intre 7,92% si 9,38% din PIB!),tot nu reusiti.
1. Insistati sa raportati bugetul sanatatii la bugetul general consolidat sau la bugetul de stat. Ca si cum ponderea bugetului in PIB ar fi un dat imuabil, natural. Aceasta pondere este o realitate politica! Bugetul de formeaza si depinde de impozite, taxe, contributii platite de capital si de munca, in principal. Faptul ca FNASS este complet debil in Romania se datoreaza exclusiv debilitatii salariilor. Remunerarea muncii este penibila in Romania si reprezinta sub 40% din PIB, in codnitiile in car emedia europeana este de 50% din PIB. In schimb, remunerarea capitalului (execeentul brut de exploatare si venitul mixt) este mult mai mare decat media europeana. Chiar si in aceste conditii, munca subremunerata este supraimpozitata, iar capitalul subimpozitat este supraremunerat.
2. Nivelul subfinantarii este atat de scandalos, incat nicio masura de „eficientizare” nu este credibila. Cand in spitalele romanesti (toate, publice si private) se cheltuiesc doar 2,38% din PIB, nimic nu poate fi credibil in absenta cresterii finantarii.
http://appsso.eurostat.ec.europa.eu/nui/setupModifyTableLayout.do
3. Este probabil ca singura masura rezonabila care poate fi luata este aceea a finatarii unui serviciu national de sanatate din impozite, pe modelul UK, si impozitarea progresiva a vneiturilor personale. Poate si impozitarea diferentiata a profiturilor.
3. Sportul national numit evaziune fiscala si pseudo-optimizare afiscala trebuie sa se sfarseasca in inchisoare ferma pentru campioni. Situatia concreta a societatii este de asa natura, incat nimic nu mai poate fi luat de la oamenii obisnuiti pentru a ameliora sistemul de sanatate. Suntem la momentul in care fiscul trebuie sa-i intrebe pe multi: din ce? de unde?
casandra de ce sa impozitam veniturile care pot fi ascunse si care genereaza cea mai mare evaziune fiscala si nu imobilele si terenurile? in Romania 97% din cetateni sunt proprietari de ce n-am desfiinta contributiile de sanatate de aproape 11% crescand salariul net si scazand evaziunea si atractivitatea muncii la negru ,iar in loc crestem imp pe proprietati, sistemul nu are cum sa se finanteze din venituri pt ca romania nu are salariati, dar sanatate vrea toata lumea, un aspect strict financiar, imp pe proprietate sunt foarte greu de evadat fata de cele pe venit, apoi cat priveste ponderea in pib mai mare a capitalului decat a muncii iarasi arata exact ce spun eu. Cat despre bugetul sanatatii o treime aprox se duce catre compensarea medicamentelor o prostie fara margini si aici dau un ex concret pt compensare in 2004 se acordau circa 400 de mil de euro in 2012 1,4 miliarde, consumul de medicamente in volum a crescut cu doar 15%, ce s-a intamplat de fapt ?
companiile farma au facut blat si au scos medicamentele ieftine de pe piata si le-au inlocuit cu cele scumpe diferenta platind-o statul, practic oamenii nu au un acces mai mare la medicamente deoarece platesc acelasi pret pt medicamente scumpe compensate fata de medicamente ieftine la liber, cu cei 30% din buget care se duc pe apa sambetei fara sa ajute cine stie ce pacientul se pot face investitii in spitale se poate remunera personalul medical la un nivel cu 50% mai mare si altele .
@Casandra , seara buna .
„Chiar si in aceste conditii, munca subremunerata este supraimpozitata, iar capitalul subimpozitat este supraremunerat.”
O fraza care explica precis pentru care motiv debilitatea sistemului romanesc e perpetua .
Cit priveste impozitarea progresiva , nici un beneficiar de pensie de stat de 6.000 lei lunar (sau 16.000 ) nu va fi de acord cu asta . Cum nici un om cu venituri lunare de 20.000 lei noi nu va accepta o astfel de impozitare . (in privat sau in domeniu public ) .
Toti admira presiunea fiscala occidentala dar uita sa vada ca in acele tari impozitul maxim pe veniturile mari e intre 43 si 46 % . Cum sa impozitezi la astfel de nivele un roman bogat ca doar ei sint „donatorii” pardidelor ? 🙂
@Ştefan A., ce bucurie să te citesc! Nu te-am „vazut” de multa vreme.
Nu vor fi tare fericiţi cei cu venituri mari, dar alta cale nu vad. Sper ca liderii europeni sa se puna de acord asupra unor instrumente de domolire a evaziunii fiscale, de asemenea. S-a ajuns acolo ca doar cei ce nu vor să nu apeleze la diferite paradisuri fiscale. Si nu se mai poate.