vineri

29 martie, 2024

11 decembrie, 2018

Rezultat surpriză, pe luna noiembrie indicele preţurilor de consum a înregistrat o valoare negativă, respectiv -0,13%. Consecinţa, inflaţia anuală a coborât la cel mai redus nivel din 2018 şi a reintrat în coridorul-ţintă de 2,5% plus/minus un punct procentual, la valoarea de 3,43%.

De reţinut, spaţiul de creştere a preţurilor rămas pentru luna decembrie pentru a nu depăşi nivelul de 3,5% s-a majorat la 0,4%.

Explicaţia acestei evoluţii constă în combinarea a doi factori importanţi. Primul, efectul de bază favorabil (valoarea pe care inflaţia din noiembrie 2018 a înlocuit-o în calculul inflaţiei anuale a fost de 0,66%) iar al doilea, scăderile consemnate pe segmentul de preţuri volatile la fructe (-6% per total dar aproape -11% la fructe meridionale) şi legume ( aproape 2%), precum şi ieftinirea combustibililor (-1,29%, carburanţii fiind doar aproximativ jumătate din combustibili ca pondere).


Desigur, se va invoca percepţia publică a scumpirilor unor produse alimentare de bază. Este un fenomen real care a limitat scăderea şi mai mare a inflaţiei per total. Statistica oficială îl confirmă dar la dimensiuni relativ reduse. Adică +0,83% la pâine, +0,20% la carne ( cu un maxim de +0,46% la carnea de bovine dar cu carnea de porcine la doar +0,19%), +0,26% la lapte, +0,36% la brânză, +0,35% la peşte şi +3,04% la ouă iar lista ar putea continua dar efectul cumulat pe IPC al acestor scumpiri a fost mai  mic de o zecime de procent iar indicele de preţ per total produse alimentare a fost de -0,27%.

Mai important, rata medie a inflaţiei calculată după metodologia naţională a IPC pe ultimele 12 luni (noiembrie 2017 – noiembrie 2018) a rămas la 4,6%, semnificativ peste valoarea stabilă de 4,0% măsurată conform metodologiei armonizate IAPC, care permite compararea cu alte ţări şi este urmărită pentru evoluţia în scopuri de convergenţă.

La fel de important, inflaţia CORE 2 ajustat, aflată sub influenţa politicii monetare, a scăzut faţă de cele două luni precedente şi a ajuns la o valoare relativ confortabilă de 0,24%. Practic, păstrarea cu succes într-un ecart foarte îngust, dacă ne uităm la amplitudinea cu care au fluctuat alţă indicatori, confirmă stabilitatea macroeconomică indusă prin deciziile luate de Banca Centrală.


Indicele de inflaţie a fost negativ şi pe segmentul de produse nealimentare (-0,13%). La fel ca şi la alimente, rezultatul a fost dat de evoluţii contrare în care a prevalat ieftinirea carburanţilor ca urmare a scăderii preţurilor mondiale la materia primă asupra unor creşteri de preţuri moderate în fundal, de tipul celor de la îmbrăcăminte (+0,39%) şi încălţăminte (+0,49%).

Pe segmentul de servicii, creşterea preţurilor a fost modică (+0,11%), limitată de scăderea uşoară a factorii la telefonie (-0,09%), urmare a unui curs de schimb mai bun euro/leu. Nivelurile maxime de creştere au fost consemnate la îngrijire medicală (+0,51%), igienă şi cosmetică (+0,37%) şi transport urban (+0,29%).

În rezumat, inflaţia a coborât chiar sub prognoza de 3,5% pentru finalul acestui an, pe o traiectorie puternic influenţată de fluctuaţiile preţurilor volatile şi al preţului la combustibili.

În mod normal, chiar dacă efectul de bază nu va mai fi favorabil ( inflaţia din decembrie 2018 a fost de doar 0,32%), ar trebui să bifăm pe final de an obiectivul de aducere a inflaţiei sub control.

Adevărata provocare, însă, vine în continuare, când va trebui să gestionăm atent această realizare.

Adică să stăpânim creşterile de preţuri persistente la produse alimentare de bază şi la categorii esenţiale de produse nealimentare, pentru a încerca menţinerea sub pragul de 3%, potrivit proiecţiei curente a creşterii preţurilor în 2019.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: