Obiectivul principal al Naţiunilor Unite pentru dezvoltarea sustenabilă este dispariţia situaţiilor de oameni aflaţi în situaţie de sărăcie extremă pe parcursul următorilor 15 ani.
De aceea, progresele în materie au fost analizate de Eurostat pentru toate statele membre ale Uniunii, pe zece dimensiuni considerate fundamentale pentru evoluţia pe zona de sărăcie şi incluziune socială.
Iată cum se poziţionează România faţă de media UE:
La un nivel mult ridicat faţă de media UE, explicabil parţial prin nivelul mai redus de dezvoltare economică, România a evoluat sincron cu statele membre până în 2015, cu un maxim atins conjunctural în 2012, ce arată pe seama cui s-a făcut ieşirea din criza economică.
Din păcate, din 2016 tendinţa la noi s-a inversat faţă de cea europeană, deşi datele pentru acel an arată mai bine faţă de 2010.
Oarecum paradoxal, ieşirea din criza economică şi reluarea unor ritmuri bune de creştere a PIB nu a condus nici la noi şi nici pe ansamblul Europei la diminuarea procentajelor de persoane aflate în risc de sărăcie după transferurile sociale.
Valorile din 2015 -2016 sunt mai mari faţă de cele din 2010 ceea ce indică o problemă pe partea de redistribuire a beneficiilor dezvoltării.
Din nou, se poate observa că România a evoluat aproape sincron cu media UE ( la un nivel semnificativ mai mare chiar în raport cu poziţionarea relativă a indicatorilor prezentaţi mai sus) şi din nou se face remarcată decuplarea în 2016 de trendul european, exprimată prin valorile consemnate de Eurostat a fi minime în ani diferiţi.
Aici stăm semnificativ mai bine faţă de media europeană în sensul că ( deşi în conştiinţa publică se crede pe dos) românii muncesc mai mult.
(Citiți și: ”PIB-ul regional / Vestea bună: cu peste 40.000 de euro/locuitor, Bucureștiul devansează Madridul, Berlinul și Roma. Vestea rea: e rezultatul dezechilibrelor interne”)
Partea neplăcută este că unii rămân în sărăcie chiar dacă muncesc iar partea şi mai neplăcută este că evoluţia noastră este total pe contrasens cu cea europeană iar în 2016 am atins un nivel maxim record pentru perioada analizată, la doar doi ani după obţineam minimul (un minim dezirabil).
La ponderea persoanelor care trăiesc în gospodării cu un cost pentru casă mai mare de 40% din venitul disponibil suntem în proximitatea mediei europene (cu observaţia că indicatorul pentru 2011 se situează la un nivel bizar).
Iar trendul este unul bun, de apropiere faţă de practica europeană în materie, aflată în ultimii ani pe un trend bun.
La rata raportată a nevoilor medicale nesatisfăcute ( pentru care datele prelucrate de Eurostat se opresc în 2015) suntem pe un trend bun dar rămânem la un ecart considerabil faţă de media UE, procentajul celor care reclamă acest aspect fiind triplu în România.
La ponderea persoanelor care nu-şi pot permite încălzirea adecvată a locuinţei am obţinut progrese remarcabile până în 2014, când ne apropiasem foarte mult de media UE.
După 2014 evoluţiile au fost divergente iar decalajul a crescut spre valori mai importante.
La ponderea persoanelor care locuiesc în condiţii improprii ( gen acoperiş deteriorat, pereţi sau fundaţie cu igrasie etc.) România apare în statistica Eurostat cu o îmbunătăţire notabilă şi chiar reuşeşte performanţa de a coborâ sub media europeană, situaţie mai rar consemnată la orice indicator economic-social în ultimii ani.
Aici avem cel mai dureros indicator naţional la nivel social-economic şi poziţia cea mai precară în raport cu media UE.
Iar asta în pofida unor progrese evidente dar care, în acest ritm, nu ne pot duce spre practica europeană decât pe parcursul următorilor zeci de ani, poate chiar spre mijlocul secolului.
În fine, în ceea ce priveşte suprapopularea locuinţelor, simplificat suntem pe un trend în uşoară îmbunătăţire dar rămânem aproape de un proporţia de un român din doi în această situaţie.
Foarte departe de media UE, care arată o proporţie de un european din şase care locuieşte înghesuit după normele Eurostat.
