Cu excepția Slovaciei, România este singura țară din cele 12 care au aderat la Uniunea Europeană după 2004 ( ”new member states” – abreviat NMS) ce avea o balanță deficitară pe zona serviciilor, potrivit unei lucrări recent apărute sub egida Băncii Mondiale. Toate celelalte state din acest grup își îmbunătățesc deficitul extern pe această cale ( vezi tabelul ).
Doar două țări, Estonia și Ungaria, Nu aveau în perioada analizată (pentru care există date definitive) deficit în comerțul cu partenerii externi pe segmentul bunurilor de consum. Dar acest deficit era acoperit total ( Cipru, Cehia, Letonia, Slovenia) sau parțial ( Malta, Polonia, Bulgaria, Lituania) prin surplusul pe segmentul serviciilor.
Cipru și Malta au reușit chiar să compenseze deficite substanțiale, de ordinul a o cincime din PIB, prin serviciile oferite, în timp ce vecinele noastre Bulgaria și Ungaria vin cu ponderi ale serviciilor care reprezintă cam o șeptime din PIB, față de a douăzecea parte în cazul țării noastre.
Desigur, ponderea serviciilor în PIB este cu atât mai mare cu cât dimensiunea economiei țării în cauză este mai mică. Totuși, rezultatele României rămân nesatisfăcătoare, chiar dacă le ajustăm pe măsura dimensiunii mai mari a economiei.
Desigur, rezultatul schimburilor externe consemnat în contului curent al balanței de plăți mai include veniturile și transferurile curente. Dar, pe aceste zone se manifestă o instabilitate generată de problemele economice cu care se confruntă statele unde a plecat să lucreze o parte considerabilă din forța de muncă. La care se adaugă dispariția inerentă în timp a substituirii investițiilor străine directe cu banii trimiși acasă de românii plecați afară.
De aceea, accentul ar trebui să se pună pe sectorul serviciilor rămâne unul puțin reprezentat la noi și rămas în afara atenței factorilor de decizie. Mergând în structură, localizarea deficitului de servicii la export nu se face la noi îndeosebi pe zona serviciilor ”moderne”, care includ serviciile financiare, serviciile de afaceri, Internetul, noile tehnologii etc.
Mai degrabă, problema apare pe partea serviciilor ”tradiționale”, unde situația este împărțită. Cu un mic plus pe partea serviciilor de transport, care ar trebui să fie, însă, mai dezvoltate (prin raportare la statele din regiune), și un deficit ”nefiresc” pe partea de turism. Aici este cheia reversării rapide a deficitului, baza materială și condițiile materiale fiind de natură să aducă mai mulți bani în țară decât cheltuie turiștii români plecați în străinătate.
Contribuția serviciilor moderne nu este grozavă dar se află la un nivel rezonabil. Serviciile tradiționale sunt cele care ne plasează la coada UE, unde doar ”verii” italieni ( probabil nu este o coincidență, din considerente de psihologie socială) sunt sub noi, cu doar 2,6% din PIB ( de altfel, au doar 2,1% din PIB la serviciile moderne).
Este destul de greu de acceptat plasarea noastră sub performanțele celorlalte mari economii din UE ( Germania cu 3,2%, Franța cu 3,5% și Marea Britanie cu 3,1%) dar și sub țări cu potențial turistic cert mai redus ( cum ar fi Suedia cu 4,7% sau Irlanda cu 4,3%). România ar trebui să fie undeva în zona rezultelor consemnate de colegele latine, una mai mare – Spania ( 5,6%) și una mai mică – Portugalia (7,5%).
Cert este că ponderea serviciilor tradiționale raportată la PIB, unde baza ar trebui să fie turismul și nu transporturile (că transporturile înseamnă infrastructură, unde stăm așa cum stăm), cum e cazul României, este de trei ori mai mică decât în cazul Bulgariei, de două ori mai mică decât în Ungaria și sub două treimi din cea a Poloniei sau Slovaciei ( care suferă la capitolul servicii moderne).
Se pot trage învățăminte din performanța Bulgariei, care a reușit în 2010 o pondere a serviciilor tradiționale aproape identică cu a Greciei, care ar fi trebuit în teorie să scoată considerabil mai mulți bani din turism ( chiar și raportat la PIB, de pildă Cipru are 18%) și, atenție, a neglijat complet serviciile moderne ( doar 1,2% din PIB, cea mai slabă performanță din UE).
Ținând cont și de fezabilitate și de dimensiunea țării, o dublare a ponderii serviciilor tradiționale ar fi un obiectiv pe termen mediu, de natură să ne înscrie în practica regiunii și să echilibreze deficitul extern. Ceea ce ar ușura considerabil și problema finanțării acestuia și presiunea pe cursul de schimb.
